în viscol cosmic se desface

aş vrea ninsorilor ce vin

legănător din veşnicie

doar o imensă bucurie

în miezul zilei să le-nchin

şi-apoi să le străbat agale

de parcă-aş trece fără paşi

pe un tărâm de uriaşi

al nostalgiilor natale,

dar târgul somnoros tresare

trezit de clopote dogite

şi-n ceruri au înfipt cuţite

clopotniţele solitare

spre care şiruri de drumeţi

doar din instinct se mai îndreaptă

şi viscolul nu-i mai deşteaptă

în albe pagini pe poeţi,

pe toţi îi mână sacerdoţii

plesnind deasupra cu lozinci

şi doar strămoşii cu opinci

în taină adunaţi cu toţii

dansează aspru şi tenace

împrăştiind pe cer cărbunii

şi veşnicia doar cu funii

în viscol cosmic se desface