de veşnicie să mă bucur?

Fără titlu, de Radu Bercea

iubesc ninsoarea ne-ntinată

de paşi adânci de trecători

şi mă trezesc mereu în zori

sperând s-o aflu încă-o dată,

dar ea, ninsoarea, mă evită

şi nici prin margine de sat

troienele nu se abat

cu respirare ostenită

şi-atunci eu cum s-o mai respir

măcar a doua oară-n viaţă

când nu m-aşteaptă-n dimineaţă

în ea destinul să-l înşir,

cum pot de clipe să mă scutur

măcar în liniştea din zori

şi-n templul albelor ninsori

de veşnicie să mă bucur?