în veci de veci, păcatul tuturor

*

e-atâta beznă, Doamne, împrejur

încât lumini captive-n lumânări

nu izbutesc decât să dea contur

păgânelor din noi îndepărtări,

căci suntem toţi ca rădăcina ierbii

sub lespedea prin care nu străbate,

deşi o facem încă pe-a imberbii

rătăcitori pe căile-ţi uitate,

 *

iar când venim să te vedem, de Paşte,

îţi răscolim prin răni inconştienţi,

căci suntem toţi închinători la moaşte,

la cina ta, pentru vecii, absenţi,

şi nu există suflete drept vase

nici pentru vin, nici pentru sfânta pâine,

căci te-am înlocuit cu nişte oase

din vechile ceremonii păgâne,

*

şi te urcăm pe cruci necontenit

încât şi-n ceruri rănile te dor

de parcă ai avea de ispăşit,

în veci de veci, păcatul tuturor