În Suceava, nu-s rockeri ca ştefaniştii! | Dragusanul.ro

În Suceava, nu-s rockeri ca ştefaniştii!

Chitara si stefanistii

*

Întotdeauna bine informaţi, cunoscând, graţie profului lor de engleză, Dodo Popovici, chiar şi amănuntele din culisele, uneori înnegurate, ale rockului românesc, nu doar ale celui sucevean, tinerii de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava sunt şi cei mai vrednici susţinători ai Festivalului Bucovina Rock Castle – practic, ei îmi sunt partenerii de nădejde, în bătăliile anuale pentru rock. Ei îmi dau putere, ei îmi dau un crez. Fără îndoială, şi tinerii din alte licee li se alătură, dar ştefaniştii înseamnă un grup conştient de sine, o adevărată raţiune comunitară, căreia îi mulţumesc şi pentru că există, şi pentru că îşi afirmă dinamismul cu atâta prospeţime!

*

Datorită susţineri ştefaniştilor – ca grup, prietenii noştri fiind mulţi, în întreaga ţară şi în multe ţări europene, dar, vorba unui poem de Ion Pribeagu, ne-ştefaniştii nefiind niciodată doi, ci pururi singuri – piesa Flawless pare să le garanteze tinerilor muzicieni suceveni de la Toy Machines un concert la prestigiosul Electric Castle Festival, care nu este un festival de rock, dar încorporează şi muzică rock de calitate.

*

Sunteţi peste 1.060 cei care, din prietenie faţă de noi sau din convingerea că afirmarea oricărui artist sucevean înseamnă o biruinţă a Sucevei, ne-aţi fost alături. Flawless a primit voturi, şi nu puţine, şi din Anglia, şi din Grecia, şi din Israel, şi din Ucraina, şi din Germania, şi din Italia, aşa cum a primit, şi iarăşi nu puţine, şi din Bucureşti, şi din Timişoara, nu doar din Suceava şi din Cluj-Napoca. Pe mine m-au îndatorat voturile sucevenilor şi ţin să le pun sufletul la picioare.

*

Mai sunt trei zile de vot pentru un cântec. Cei care vor să ne fie alături, fără să o fi făcut deja, pot face click pe fotografia de sus, pentru a intra direct în site-ul Electric Castle Festival şi vota unul dintre cele mai frumoase cântece, pe care le-a născocit Suceava vreodată: Flawless. Spun asta nu ca părinte, ci ca om care mai ştie ceva şi despre rock, dar puteţi verifica dacă am sau nu dreptate, ascultând piesa şi vizionând videoclipul, realizat de tânărul sucevean Andrei Siran.