În faţa pustietăţii de ierburi şi nisip

Stau pe podul Cetăţii, singur în faţa pustietăţii de ierburi şi nisip, care mă aşteaptă dincolo de începutul anului care vine. Mi-i sufletul amar doar la gândul pustietăţii care v-ar putea cuprinde şi pe voi, în viitor, odată cu revărsările tot mai dese şi mai zvârcolite de ură şi intoleranţă, de care eu sunt pe cale să scap.

În ianuarie 2020, o să-mi deschei armele, ca să pot descătărăma armurile grele, care îmi strâng şi sufletul. O să le arunc dincolo de jariştea amintirilor, adunând în mine doar ceea ce sunt, doar puţinătatea care are disperată nevoie de odihnă. Nu prea îmi fac speranţe că ediţia Bucovina Rock Castle de peste o lună o să mă împrospăteze şi în acest an, chiar dacă este cea mai bună din întreaga istorie a festivalului, chiar dacă aducem, cu imense consumuri de energie, trupe precum ALTAR, ALTERNOSFERA, AM FOST LA MUNTE ŞI MI-A PLĂCUT, BLOOD RUSH, GRIMUS, LEPROUS, LUNA AMARĂ, MOTHER’S CAKE, RELATIVE, ROCK’N GHENA, SKINDRED, TESSERACT, TOY MACHINES, plănuind nişte seri de concerte de neuitat, chiar dacă ştiu că şanţul Cetăţii va fi plin. Mă dor şi mă revoltă atât de adânc şmecherii, farsorii, pleşcarii, încât 5-6.000 de solidarizaţi cu festivalul, prin abonamente, nu vor compensa niciodată jegul celor 5-900 de pleşcari, care, de pe platou, îmi mânjesc cerul în fiecare an.

În ianuarie, o să mă las zvârlit din viaţa publică. Ştiu că va birui pustietatea de ierburi şi de nisipuri, pe care, începând din vara anului 2020, nu o va mai spulbera nimeni: nici râsul, nici muzica, nici tălpile fanilor Bucovina Rock Castle.