în acelaşi nesfârşit

ruptu-m-au din ceruri sfinte

şi mi-au pus în jur veşminte,

şi mi-au dăruit cuvinte

să le iau şi să le dau

numai celor care n-au,

*

însă eu priveam ruptura

şi desferecam cu gura

ca să-mi oblojesc arsura

când din stelele prea sfinte,

când din vraful de cuvinte

*

şi-am uitat să ar, să pun

la rodit cuvântul bun,

ca să-l macin, să-l supun

până-o fi să mă amâne

în coltuc târziu de pâine

*

şi nici vinul n-am ştiut

cum să-l storc de la-nceput

şi să-l dau cu împrumut

celor ce-au uitat de ei

căutându-se în zei,

*

şi mi-am fost mie ocară

şi-am şi plâns în fapt de seară

cu cuvinte subsuoară,

până ce le-am risipit

în acelaşi nesfârşit