iar stropii ei sunt reci şi mi-s străini

*

când plouă şi e noapte, şi e taină,

şi tot aud cum stropii în balans

mi se aşează osteniţi pe haină,

aş vrea doar ploaia s-o invit la dans

ca să-mi şoptească calmele-i nimicuri

de pururi răsfăţată şi iubită

şi să-mi desfacă sufletul în picuri

ca să se simtă ploaia fericită,

 *

căci fericirea mea nu mai contează,

s-a transformat de mult în stropi de apă

ai ploii somnoroase ce dansează

şi îmi zvâcneşte tot mai des sub pleoapă

liniştitor, odihnitor şi-n fine

cu risipiri de calm şi de speranţă,

încât, când plouă, uneori îmi vine

să îmi procur o cosmică vacanţă,

 *

să urc pe frânghii suple şi fluide

în ultimele mele rădăcini,

dar deodată ploaia se închide,

iar stropii ei sunt reci şi mi-s străini