iar fiul poartă chipul şi îmi cântă

*

m-a rătăcit cu chipul său în lume,

în nu ştiu care noapte, Dumnezeu,

iar cântecul încearcă să-mi îndrume

păşirile spre nu ştiu care eu,

de-aceea fiul meu o lumânare

a răstignit în zarea altor zări,

iar cântecele lui din depărtare

măsoară existenţa cu cântări

*

şi nu mă uit la chip, că nu-i al meu,

dar pe sub pleoapa lui, câteodată,

şi sufletu-i prelins de Dumnezeu

în lacrimă rotundă şi curată

pe care fiul meu ca pe-o povară

o pune-n cârca vremii de prisos

fixând-o-n armonii pe o chitară

căci s-a născut pentru-a trăi frumos,

*

şi-s fericit şi-s luminat de noapte

când cântecul spre sine se avântă

într-o risipă cosmică de şoapte,

iar fiul poartă chipul şi îmi cântă