Iană, Iană, soră Iană!

Iană, Iană, ursitoare

sus în ceruri şi-n pământ,

m-ai făcut cândva o boare

ca să freamăt din cuvânt

sufletul filă cu filă

din copertă în copertă

şi să-l simt o inutilă

zvârcolire şi alertă

ca să-ţi fiu asemeni, Iană,

pregătind şi o absenţă,

luna-i nouă într-o vană

trecere prin existenţă,

apoi creşte şi e plină

de amar şi-amărăciune,

Iană, dulcea mea lumină,

doar cuvintele – se spune –

dor adânc şi dor departe

ca ursirea unui dor,

dar în filele de carte

când mă-ntind învăţ să mor,

să-mi mut sufletu-n paloarea

cosmică, dar diafană,

ce-mi veghează respirarea,

Iană, Iană, soră Iană!