hai, închină-te şi nu te

clopote din catedrală

strigă munţilor porunci

într-o lume ireală

văduvită de atunci,

smulsă dintr-un altădată

al peceţilor străvechi,

iar ecourile, iată,

au culcuşuri în urechi,

nu şi sus, în şi mai sus-ul

sensului primordial,

răsăritul şi apusul

călăresc acelaşi cal

şi se duc în tropot iute

dând contururi noi peceţii,

hai, închină-te şi nu te

du şi tu cu călăreţii