Folclorul românesc, creaţie a lăutarilor ţigani – RESCRIS
Dansuri ţigăneşti din anul 1830
*
Cum nu aud notele (de asta am şi făcut “Zicălaşii”, ca să pot auzi şi eu cântecele străbunilor), am încurcat partiturile, postând “Romanesca” din secolul XVI în locul suitei de dansuri ţigăneşti “Romanische Tanze”, publicată în anul 1830 şi readusă în auzul zilei, pe 13 aprilie 2015, la Suceava, de către zicălaşii lui Petrică Oloieru, în finalul spectacolului. În rest, afirmaţiile rămân valabile, dansul ţigănesc din vremea muşatinilor urmând să se audă, la Cetate, în 30 mai (dacă nu plouă; dacă plouă, amânăm cu o săptămână). Deci:
*
Odată cu tentativa de redescoperire a cântecelor vechi româneşti, pe care am numit-o “Zicălaşii”, aveam să pricep (şi vă rog s-o faceţi şi singuri) că folclorul românesc adevărat, cel interpretat de breslele de muzicanţi târgoveţi, a fost brutal abandonat, în favoarea folclorului ţigănesc, decretat, prin anii 1924-1938, drept folclor autentic românesc. Ce-i drept, iobagii nu apelau, odinioară, decât la tarafurile de lăutari ţigani (cel mai des format din “două scripci proaste” – după cum mărturiseau călătorii străini), dar iobagii, mai ales cei din Moldova, nu erau români, fiind aduşi din ţările vecine şi, de aceea, fiind numiţi “vecini – după cum consemna Dimitrie Cantemir.
*
Cântecele ţigăneşti defineau o parte a culturii rurale, cealaltă parte (răzeşească) fiind reprezentată de cântece breslelor de muzicanţi târgoveţi, toate consemnate separat chiar şi de Alexandru Voievidca, şi de Friedwagner. Până să mi se fi ivit în cale, prin mijlocirea lui Dănuţ Lungu, Petrică Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Constantin Irimia, Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru, Adrian Pulpă şi Gabriel Hurjui, nu puteam proba cele spuse mai sus. Acum, însă…
*
În finalul concertului “Walachische Tanze und Lieder“, prima premieră muzicală a ZICĂLAŞILOR, există, pe lângă cântecele profund româneşti, şi câteva melodii de dansuri ţigăneşti (“Romanische Tanze“, specifice sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutului de secol al XIX-lea, publicate în 1830) pe care zicălaşii le-au interpretat în finalul concertului lor din 13 aprilie, în faţa bustului lui Petru Rareş. Dacă reascultaţi concertul, veţi constata că “Romanesca”, cum e notată suita pe film, pe care am redat-o ca partitură în moţul paginii, conţine fragmente ale folclorului românesc contemporan, probând că folclorul “românesc”, promovat de imbecilitatea erudită (de tip cristescu sau brăteanu), este, de fapt, folclor ţigănesc. Vechi, frumos, dezinvolt, dar creat de lăutarii ţigani şi nu de “badea Costan din Mălini şi de gospodarii din Bucşoaia”, cum tălâmb se înduhneşte de patriotism ieftin brăteanu. Ascultaţi, în finalul concertului, “Romanesca” (cum am etichetat eu “Romanische Tanze), deci dansurile ţigăneşti din jurul anului 1800, făcând click pe fotografia care urmează, şi decideţi dacă am sau nu dreptate.
*
*
Erudiţii, atâţi câţi mai există, pot verifica fidelitatea lecturării partiturii, în orchestrarea realizată de prof. Petru Oloieru, şi în concertul “Walachische Tanze und Lieder“, dar şi în cel care va urma, “Chemarea străbunilor” drept pentru care, pe lângă partitura deja “lecturată”, voi posta şi partitura dansului ţigănesc de după anul 1500 (“romanesca” nu înseamnă cunoscutul stil de interpretare european, cu nume identic, ci chiar un vechi dans ţigănesc înromânizat, adică furat de ignoranţa românească deja tradiţională), cu audiţie la premiera din 30 mai, de la Cetate.
*
Partitură cu dansuri ţigăneşti de după anul 1500
*
Nu desconsiderăm folclorul ţigănesc (dovadă că îl avem inclus în repertoriu, iar în următoarea recuperare de memorie muzicală vom include şi alte dansuri ţigăneşti, din secolul XVI, ba chiar şi un cântec al lui Stănică a lui Trifu din Horodniceni – lăutarul care i-a vândut vioara “Amati” lui Iraclie Porumbescu), dar considerăm că e o nerozie, de care numai un directoraş şuşanist ca brăteanu constantin călin se poate face vinovat, să refuzi cunoaştere, să dai cu bombeul în memorie, în patrimoniul sacru al acestor pământuri.
*
Cântecul lui Stănică Trifu
*
Şi cântecele breslelor de lăutari târgoveţi români, şi cântecele lăutarilor ţigani, şi cântecele lăutarilor evrei din Kolomeea (kolomeicile – dansurile purtând nume de naţionalităţi, şi kozak-urile – dansurile numite de moldoveni “bătute”) fac parte din patrimoniul sfânt al acestor locuri şi toate merită încredinţate, fără înnoroiri de tip zgâianu, clipa sau recolciuc, viitorimii. În fond, încă nu e prea târziu pentru dărâmarea lozincardismului cu memoria adevărată, cunoscută şi asumată cu responsabilitate.
*
Oricâţi ni s-ar pune împotrivă, noi, Ion Drăguşanul, Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Constantin Irimia, Narcis Rotaru, Adrian Pulpă, Ionuţ Chitic, Gabriel Hurjui şi Dănuţ Lungu, vom realiza, volum cu volum, “FONOTECA MUZICII VECHI ROMÂNEŞTI“, pe care s-o încredinţăm viitorimii, pentru ca măcar viitorimea să nu mai poată fi păcălită de coşneguţii vreumurilor ei.