Elegie în dialog cu primăvara: Rodica Dominte

A fost să plece şi cea mai frumoasă femeie. O văzusem pe scenă, într-o revărsare de personaje, trăind în Zamfira lui Puşkin (Ţiganii), în Savanta Dinescu a lui Lovinescu (Citadela sfărâmată), în Nicolle a lui Everac (Un fluture pe lampă), în Femeia lui Baranga (Viaţa unei femei), în Constanţa lui Baranga (O felie de lună), în Momina lui Pirandello (Astă seară se joacă fără piesă),în Aneta Duduleanu a lui Kiriţescu (Gaiţele), în Roxana lui Genoiu (Drumul spre Everest), în Catinca lui Ionescu (Cum s-a făcut de-a rămas Catinca fată bătrână), în nemuritoarea Chiriţa (Chiriţa în provincie), am văzut-o trăind totul, inclusiv ziua de fiecare zi, cu o dezlănţuită poftă de viaţă şi m-am închinat ei, ori de câte ori am avut ocazia, cu netrucată evlavie. Pentru că, pentru mine, Rodica Dominte însemna sfinţenia femeii care are harul de a se căuta şi de a se afla. Un har pe care l-a dobândit, împreună cu soţul ei, Nistor Dominte, ctitorind Teatrul Popular „Matei Millo” din Suceava şi durând zidiri temeinice în toate înfăptuirile culturale ale Bucovinei ultimilor 60 de ani.

Rodica Dominte s-a născut într-un 31 ianuarie al culturii române şi acolo se va naşte mereu şi mereu, nu doar în cel al anului 1944, când sângele ei italian şi român a pulsat, pentru totdeauna, sub lumina soarelui. În noaptea trecută, i s-a făcut dor de dus, dor de fânaţe înflorite, în care să se aşeze, împreună cu Tucu, lângă un ştergar cu caş proaspăt şi cu roşii. În urmă cu două decenii, pe când ne aflam într-un elegiac dialog cu primăvara (calea ei de acum), i-am închinat un poem, prin tehnica acrostihului, pe care fără voie simt nevoia să-l murmur:

Risipitorule, mi-a zis primăvara,

Oglindeşte-te-n dimineţile tale,

Drumul drept e iluzia clipei,

Iluzia unei repetate morale,

Caută-ţi singur drumul care-ţi convine,

Asumă-ţi responsabilitatea păşirii,

Dăruieşte-te pe deplin libertăţii

Ori abandonează-te firii!…

Mi-era iarnă în ceasul acela

Irepetabil şi poate păgân,

Nu-ndrăzneam să îmi umblu prin suflet,

Totuşi, iarna-ncerca un răsuflet

Efemer şi am prins să-l îngân.