Dragoş Vicol: Sate strânse-n ghioc de mănăstiri

Sate strânse-n ghioc de mănăstiri

S-oglindesc în apusuri de sânge şi moarte…

Inimă, cât suntem noi de departe,

Singuri lângă plâns, singuri lângă zvârcoliri…

*

Clopotele se răzvrătesc în trunchiul fagilor;

ca un vânt de toamnă cântul pribagilor

se-aşterne peste-amintirea poienilor cu cerbi…

Nici o pasăre-n păduri n-a mai rămas:

Dornele turburi se zbat între maluri de piatră!

La cumpăna nopţii căţelul pământului latră:

Nici un luceafăr prin frunze şi cetini n-a mai rămas…

Inimă, tot înainte să cucerim lumina!

*

Spre păduri obuzele sapă morminte…

De ne-om vărsa peste cerbi sângele fierbinte,

cu-o cruce de fag ne-o decora Bucovina!…

*

  (Revista Bucovinei, nr. 5/1944, pp. 186-187)