din pleoapa mea se tot desprind corăbii
din pleoapa mea s-au tot desprins corăbii
şi s-au pierdut pe zare şi pe mări
încă aud un zăngănit de săbii
al luptelor din alte depărtări,
deşi-i sunt vieţii ţărmul de pripas
ademenind în larga lui pustie
doar scândurile care-au mai rămas
din vasele pierdute-n bătălie,
iar noi corăbii încă de desprind
brăzdând obrazul şi plecând pe cale
când sufletul din cuie mi-l desprind
în calme înserări autumnale
şi-l înfăşor în giulgiul destrămat
şi risipit precum un stol de vrăbii,
dar când să-ncerc un fel de închinat
din pleoapa mea se tot desprind corăbii