din darul tinereţii în care au crezut

*

n-am să mai cred în păsări căci zborurile mint

chiar de mai simt aripa cum sufletul îmi împle

şi nici în iarna care mai spulberă argint

prin munţii depărtării şi-aproape, pe la tâmple,

încât se-nchid în case femeile frumoase

ca într-o aşteptare în van a nimănui

şi caută spre vremuri apuse curioase,

sperând în ajutorul icoanelor din cui,

*

pe trupurile arse de zile în derivă

vestigiile vremii au încreţit nămeţi,

chiar şi destinul pare să fie împotrivă,

pe urmele lor sfinte nu mai apar poeţi

şi nimeni nu le cântă virtuţile apuse

şi frumuseţea care încet s-a ofilit,

de sufletul femeii de te înduri, Iisuse,

aruncă-le paharul, căci vinu-i oţetit,

*

iar dacă o să vină o nouă primăvară

peste pământul proaspăt şi iarăşi renăscut,

doar prin femei, Iisuse, cu mila ta presoară

din darul tinereţii în care au crezut