Dimitrie Savu, Senior al Artelor | Dragusanul.ro

Dimitrie Savu, Senior al Artelor

Dimitrie Savu inmanarea diplomei 1

*

La Rădăuţi, oficiile de sol al preşedintelui Gheorghe Flutur le face Tiberiu Cosovan. Artistul, pictorul Dimitrie Savu, este încă om tânăr, de doar 86 de ani, fiind născut, la Frătăuţii Noi, în 16 iunie 1931. E un om ca pâinea caldă, drag mie de multă vreme, şi un penel inconfundabil în Artele Plastice Bucovinene.

*

Dimitrie Savu lucrari 2

Dimitrie Savu lucrari 3

Dimitrie Savu lucrari 4

Dimitrie Savu lucrari 5

Dimitrie Savu lucrari 6

Dimitrie Savu lucrari 7

Dimitrie Savu lucrari 8

Dimitrie Savu lucrari 9

Dimitrie Savu lucrari 10

*

Tiberiu Cosovan şi Ovidiu BOA intră pentru prima dată în casa lui Dimitrie Savu şi rămân impresionaţi de “expoziţia” de pe casa scării, apoi de tablourile din casă, ultimul, care ocupă locul central în sufragerie, “Balerina”, lucrat în urmă cu vreo patru decenii, îşi păstrează locul în toate expunerile anuale, cu care îşi împrospătează ochiul şi amintirile pictorul Dimitrie Savu. BOA, care îl cunoaşte abia acum, rămâne fascinat de omul acesta delicat ca o adiere şi sesizează umbra de tristeţe care-i macină sufletul, în faţa indiferenţei societăţii faţă de fenomenul plastic din zilele noastre. Tocmai de asta, expoziţia pregătită pentru toamna trecută a amânat-o pentru primăvara care vine. “Mă doare sufletul când văd, la vernisaj, sute de oameni, care se bucură pentru mine, dar fără să arunce ochii măcar spre un singur tablou şi fără să scrie un rând în caietul de impresii. Pentru cine să expun? Pentru ca să văd eu cum arată lucrările mele expuse?”.

*

Dimitrie Savu poza buletin

Dimitrie Savu inmanarea diplomei 2

Dimitrie Savu cu diploma

Dimitrie Savu Tiberiu Cosovan

Dimitrie Savu Ovidiu BOA

*

Stăm vreun ceas la Dimitrie Savu şi-i admirăm, cu entuziasm nereţinut, lucrările, iar pictorul se bucură, încredinţându-ne că, din banii de premiu, îşi va cumpăra materiale şi că va mai lucra încă o expoziţie, deşi în atelierul de la mansardă zac, elegant stivuite, sute şi sute de lucrări. S-a dus vremea când veneau turişti europeni şi, poposind în Rădăuţi, intrau şi în Galeria de Artă şi cumpărau, fiecare, câte măcar două-trei lucrări de Dimitrie Savu, uneori ajungându-se chiar la încăierări între ei pentru câte un tablou. Şi sunt atât de minunate armoniile cromatice ale lui Dimitrie Savu, inclusiv cele de pe casa scărilor, pe care le savurăm şi la plecare, înainte de a păşi printr-un oraş Rădăuţi sobru şi rece, dar frumos ca o pictură de Dimitrie Savu.

*

Dimitrie Savu casa scarilor

Dimitrie Savu casa scarilor 2

Radauti 1

Radauti 2

Radauti 3

Radauti 4

Radauti 5

Radauti 6

Radauti 7

Radauti 8 cu Coso