Ana Candrea Constantin, Senior al Artelor

*

Străbunul iniţial al Candrenilor, Toader Candrea, pe care l-a întâlnit naturalistul Baltazar Hacquet, în iulie 1778, avea, pe atunci, 150 de ani, confirmaţi şi de documentele câmpulungene, iar feciorii lui, de peste o sută de ani, închinau de sănătate, timp de trei zile, la hanul din sat.

*

Stră-stră-strănepoata primului Candrea, pictorul Ana Candrea Constantin, are abia 96 de ani (s-a născut în 9 august 1921, la Broşteni, copilărind în capătul sudic al comunei, în Cotârgaşi). Ne-a aşteptat vioaie şi radioasă, şi-a amintit singură că pe BOA îl ştie de când i-a panotat o expoziţie la Muzeu, cu Coso e prietenă de decenii, iar pe mine mă ştie din anul în care lucram “Puneţi un pahar cu vin şi pentru mine”, de Ciprian Porumbescu, împreună cu demna urmaşă a Porumbeştilor, Doamna Doamnă Nina Cionca, prietena de o viaţă a Doamnei Doamnă Ana Candrea Constantin.

*

*

Porumbeştii, Iraclie, Ciprian şi Mărioara (“Este, probabil, singurul portret plastic al Marioarei”, îmi zice Doamna Ana, când fotografiez tabloul), sunt larii casei, iar pictoriţa, care abia aşteaptă vara, ca să poată ieşi la pictat, pe valea Bistriţei Aurii, la Cotârgaşi, freamătă de o tinereţe a sufletului care nu îngăduie veacului să-i ferece trupul în vlăguiri inutile. Ana Candrea Constantin este şi va fi un creator încă multă vreme (pariez că va trece binişor peste suta de ani!), cu sufletul şi mintea preocupate de idei şi de viziuni artistice. Primeşte cu bucurie diploma, pe care i-o înmânează Ovidiu BOA, apoi o lecturează atentă – da, îl ştie pe Gheorghe Flutur şi îi mulţumeşte – îi place şi concepţia grafică a diplomei care avea să fie apoi aşezată la loc de cinste.

*

*

Nu se aştepta la un astfel de gest din partea Consiliului Judeţean Suceava şi a Centrului Cultural “Bucovina”, aşa că mi-a zis, cu poznaşă uimire: “Deci lumea încă mai există!”. Apoi a luat un păhărel, “cu un deget de coniac grecesc” şi a închinat în sănătatea noastră, care – ruşine pentru un astfel de juriu… nu bem strop de alcool. Bineînţeles că s-a pregătit pentru venirea noastră, s-a făcut frumoasă, a pus cozonac şi prăjituri pe masă, numai că bieţii de noi, vegheaţi, din stânga ferestrei, de Octavian Goga, suntem flămânzi de clipele acestea unice, în care un remarcabil pictor bucovinean ne primeşte în casă şi ne bucurăm de toate câte există.

*

*

Apoi, în anul 96 al artei sale, Ana Candrea Constantin trece la şevalet, ca să-i arate, fără pastă, doar cu penelul pe pânza în lucru, câteva tehnici secrete lui Tiberiu Cosovan, şi râde, şi se bucură, pentru că penelul şi pânza deschid fereastra vremuirilor spre însoriţii Cotârgaşi de pe Bistriţa Aurie, acolo unde îşi trăieşte, mereu şi mereu, verile.

*

*

Fac multe fotografii, facem multe fotografii, pe care să le încredinţăm memoriei Bucovinei. Gabi şi Mihai, fata şi ginerele, luminează casa cu o complementaritate umană duioasă, iar pictoriţa se grăbeşte să o sune pe Nina Cionca, prietena vieţii ei, ca să-i povestească despre ce bucurie i s-a întâmplat astăzi. Ne luăm la revedere, pentru că mai sunt nişte Porţi ale Artei la care trebuie să mai batem, iar Ana Candrea Constantin ne conduce, tânără şi luminată dinspre lăuntru înspre noi. Seara, când am micşorat fotografiile, ca să încapă în spaţiul acestui site, am văzut şi poza din buletin, pe care o s-o postez doar ca să încerc să vă conving că sufletul creator sau doar iubitor de frumos nu cunoaşte decât tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

*