de-o vreme a rămas doar steaua mea | Dragusanul.ro

de-o vreme a rămas doar steaua mea

Radu Bercea Catarge

*

că-i poezia numai o osândă

o ştiu din veci şi-ncerc despovărări,

dar stelele în ceruri stau la pândă

şi au miros de cântece în nări,

e universul pus pe hărţuire,

însă îi zvârl ciozvârte şi-o să scap,

poemele cu pulsul lor subţire

se zbat discret prin trunchiuri de copac

*

când uşurat de-ntreaga lor povară

mă pregătesc în taină pentru fugă,

din ceruri lacomi ochii de fiară

pândesc poemul zămislit drept rugă,

dar o s-aprind în jurul meu văpaie

şi o să zvârl cu torţe primprejur,

din somnul tău un vis precum o ploaie

mă apără şi mă gândesc să-l fur,

*

să-l pun oblon, să-mi stăvilească cerul

ca să-mi trăiesc poemul pe-ndelete

cât mă veghează încă efemerul

somn efemer al nu ştiu cărei fete,

căci n-am putut să mă cunosc pe mine

şi-atunci de unde să o ştiu pe ea?,

în cerurile calme şi senine

de-o vreme a rămas doar steaua mea