cu toate verbele aprinse

mi-i sufletul ca o năframă

cu care bandajez prin mine

atunci când cântăreţul vine

şi-n stranii depărtări mă cheamă

să stau de veghe-n galaxie

cu armele la îndemână,

să nu ridic o floare-n mână

s-o răsădesc în veşnicie,

ci rondul să mi-l fac tenace

din zarea zărilor în zare

numai tânjind după o floare

şi-o văd din deget cum desface

cuvintele înşiruite

de care tot mai des mă tem

că se aşează în poem

să fie altora ispite,

căci eu în postul meu de veghe

cu stelele migrând sub paşi

fac faţă unor uriaşi

ce poartă viaţa ca pe-o zeghe

şi slovele din răni prelinse

mi se adună într-o filă

lăsată lumilor feştilă

cu toate verbele aprinse