Preoții sunt cauza sectelor?

„Este o versiune, pe cât de nefondată, pe atât de şubredă, din partea unor străini de neamul şi de credinţa noastră strămoşească şi chiar din partea câtorva intelectuali ai noştri, care cutează să afirme că ivirea şi înmulţirea sectelor religioase se datoreşte exclusiv preoţilor, care sunt acuzaţi că aleargă mai mult spre cele materiale, decât spre o viaţă spirituală.

Această învinuire este direct ofensatoare; împotriva ei s-a ridicat, cu toată autoritatea, defunctul Episcop Grigorie al Aradului, în cartea „Sectele religioase”, spunând: „Intelectualii noştri să se oprească a ne acuza mereu că, din cauza clerului, se răspândesc sectele”. Se adresează intelectualilor noştri nu fiindcă numai ei ne-ar acuza, ci pentru că numai asupra lor are autoritate Biserica, iar nu şi asupra străinilor. Întrebăm: pentru ce aceşti străini de neam şi de Biserică nu acuză pe un căpitan de oştire pentru dezertarea unui soldat, pe un medic, pentru nereuşita unei operaţii, sau pe un avocat, când clientul a pierdut procesul? Preoţimea de azi este conştientă de înalta ei chemare şi corespunde nevoilor şi vremilor pe care le străbatem, atât din punct de vedere intelectual, cât şi moral.

Cazuri izolate, care depăşesc legea, nu pot tulbura câtuşi de puţin conştiinţa dreaptă a acelora care iubesc dreptatea şi onoarea. Că preoţimea înclină şi spre o viaţă materială? Dar asta nu înseamnă numai decât că se dezinteresează de enoriaşi; dimpotrivă, confirmă şi mai mult grija pentru dezvoltarea şi propăşirea vieţii, atât spirituale, cât şi materiale din sânul Bisericii. Şi Iisus a fost preocupat de cele materiale, atunci când a săturat mii de oameni în pustie şi a poruncit apostolilor să le dea de mâncare; iar pe apostoli i-a chemat, cu ocazia Învierii, la mâncare: „Veniţi, de prânziţi: nimeni nu şi-a urât trupul său, ci şi-l hrăneşte şi încălzeşte!”.

E timpul sosit ca preoţimea viguroasă şi conştientă de datoria ei să ridice înalt steagul de luptă contra tuturor vrăşmaşilor, care caută să samene otrava vrăşmăşiei dintre turmă şi păstor. Tovarăşi de luptă, pentru izbânda Bisericii răsăritene, găsim în renumita şi istorica asociaţie: „Frăţia Ortodoxă Română”, la care se aliniase şi F. O. R. S., ale cărei energii proaspete desfăşoară cea mai frumoasă şi rodnică misiune. Să mobilizăm întreg elanul sufletului nostru, să ne înarmăm cu armele bunei credinţe şi să ne mişcăm cu toată conştiinţa devotamentului nostru sfânt pentru apărarea credinţei şi altarului strămoşesc” / Pr. V. ŞEULEANU (Renașterea, Anul XXIV, Nr. 39, Cluj 29 septembrie 1946, p. 2).