Concertul de la Vatra Dornei, oraş cu primar
*
Ultima lansare a albumului pictorului-martir Radu Bercea, “Confesiuni cromatice”, s-a săvârşit la Vatra Dornei, un oraş bucovinean care are şi primar. Se vede şi în oraş (minunat restaurate sunt clădirile vechi), dar şi în sala ritualică a omagierii lui Radu Bercea, “Salonul Alb” al Casei de Cultură. Ritualică, pentru că fiecare manifestare închinată lui Radu Bercea a însemnat câte un ritual, la care “Zicălaşii” au adus ofrandă cântecele care nu au mai răsunat nicăieri, de peste 150 de ani, Gabi Sandu şi Dan Lungu realizând o nouă fonotecare, urmând ca să dăm publicităţii varianta cea mai bună, cu sau fără mixaj, funcţie de ce va hotărî Petrică Oloieru, starostele nostru de necontestat.
*
În oraşul primarului Ilie Boncheş, om dinamic şi care îmi place teribil prin capacităţile lui de argint viu, şi al minunatei directoare Violeta Codorean, cântecele Bucovinei de acum 170-180 de ani, abandonate după moartea lui Niculai Picu, au produs emoţie vie şi vindecătoare, pictorul David Croitor, care venise suferind la spectacol, mărturisindu-mi, după aceea, că muzica l-a însănătoşit. În Vatra Dornei există şi o grupare scriitoricească puternică, iar fiecare scriitor dornean a ţinut să sublinieze că nu şi-ar fi iertat niciodată dacă ar fi ratat concertul “Zicălaşilor”. Mi-au mers la suflet şi tinerii gimnazişti, care, surprinşi de frumuseţea muzicii noastre vechi, au adoptat-o cu entuziasm.
*
Până ce Petrică Oloieru, Nicolae Gabriel Sandu şi Dănuţ Lungu vor lucra şi posta pe net această a opta premieră muzicală a “Zicălaşilor” (opt premiere inedite în doar doi ani de existenţă şi, până de curând, cu activitate desfăşurată numai în afara orelor de program!), vă prezint o cronică foto a evenimentului de ieri, 1 martie 2017, care se încheie cu “Zicălaşii” şi Violeta Codorean, dar începe cu “paznicul cărţilor”, colega noastră Corina Scîntei, pentru că fiecare manifestare “Radu Bercea” cu distribuirea gratuită a albumelor a început, merit admirabil al Consiliului Judeţean Suceava (păcat că n-am zărit picior de şef judeţean pe la manifestări, dar există o justificare: în Consiliul Judeţean se bea numai apă… plată!):
*