Comentarii lirice la poeme într-un vers de Ion Pillat
Domnului
Bazil Munteanu,
pentru o mare înţelegere românească,
omagiul desăvârşit
al lui
M. S.
O frunză murmură-n pădure şi, în curând, întreaga pădure va cânta; ciobanul culege o stea şi valea s-a acoperit cu aur; dar toate oceanele vuiesc într-un singur atol; cerul poate fi într-o unică privire. Iată, deci, ce sunt comentariile şi ce poemele într-un vers.
POEMUL ÎNTR-UN VERS
Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.
Şi câte noi sonanţe în crudul verde-al serii
din fiecare frunză, când liniştea ţi-o-nduri
ca-naltele coline, pe care tac oierii.
PĂSTORUL MĂRII
Copilul gol mai cântă din fluier la delfini.
Nereu în mâlul verde coralieri visează
cum sângeră pe valuri – şi plouă cu lumini
de-azururi liniştite ca marea la amiază.
ÎMBRĂŢIŞARE
Suia o viţă de-aur pe negrul chiparos.
Luceafărul – pe frunte, pecetea veşniciei;
umbreau pe umeri aripi şi laurul brumos
creştea solemn pe creştet tristeţea bucuriei.
PAN
Prin frunza rară ţapul priveşte, faun trist.
Îl amăgeşte-n haturi sulcina amăruie
şi cimbrul bate larguri spre cerul de-ametist,
din care-n alte ceruri miresmele mai suie.
ZVON
E roiul de albine sau numai amintiri?
Curând – ce-aproape-i ora! – va trece peste soare
luceafărul de seară, cu stranii licăriri,
să-mi aburească geamul cu brumi prevestitoare.
STELĂ FUNERARĂ
O umbră joacă ramul pe piatra unei umbre.
Pornind din vechi adâncuri, pe creştete ne-adie
apropiata seară şi largi azururi sumbre
alină-n ape moarte conturul tău, vecie.
STELĂ DE MIN
Cu plâns şi râs de mască în mâini, nepăsător.
La piatră pui urechea, uimit s-asculţi cum bate
prin sterpele milenii o inimă de muritor
şi-n ea surprinzi ritmată întreaga ta eternitate.
GROAPĂ NOUĂ
Păşeşte lin, drumeţe, pe moartă să n-o scoli.
O toamnă lungă fumegă-n văi atât de stranii…
Pornesc prin cimitire ai veşniciei soli
şi din adânc te cheamă, cu visurile, anii.
STELĂ DE DANSATOARE
Cu vălul tras pe faţă, se depărtează stând.
Luminile o scaldă în boare de auroră
Şi-n muzica înaltă coloanele vibrând –
ne retransmit prin piatră imaginea-i sonoră.
TRUP DE FATĂ
O salcie mlădie cum e tulpina ei.
Amiezile o plouă cu-argint şi depărtare, –
şi-ai vrea s-o strângi în braţe, sărutul să i-l iei
din fiecare zâmbet înrourat cu soare.
DORINŢĂ
Iubire, nu fii veşnic al inimii tăun.
Te-ai risipit în floare, ca serile de-ncet,
şi-n pulberea aurorei din rouă te adun,
ca-n soare să te zvântur – uitare şi regret.
CULORI
Zambilele, nori vineţi, şi cerul flori purta.
Din mirişti, Papageno pândea un fluture
cu brumi pe-aripă, care în cale îi tot sta, –
culorile-i de aur pe mâni să-şi scuture.
ÎNTÂLNIRI
O piersică pufoasă şi fraged un obraz.
Invidios, salcâmul se-agită inutil!
şi-un măr zbârcit ca nuca mai face straşnic haz,
în timp ce toamna vine, ca vulpile, tiptil.
VEGHE
La gura sobei gândul, tovarăş călător.
E-un viscol fără margini şi-albastre licăriri
de vis te-ndurerează mai crâncen, dar pe stor
se stinge seara calmă de veghe şi-amintiri.
PASĂREA DIN BASM
Zburau fazani de aur în focul din cămin.
Pe creştet coroniţe piticii le-au adus
şi gnomii bat în palme, când pajerele vin
cu umbre şi cu visuri din ţările de sus.
IARNĂ
În zare zurgălăii de sănii… Suflet nins.
Oglinda aburită îngână moi lumini,
de umeri negre aripi ca negura s-au prins
şi-amurgul lopătează veciile-n grădini.
ARTĂ POETICĂ
Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.
Cutreieri singur seara, un soare-ascuns să vezi,
şi, culegând luceferi, pe mână ţi-a rămas
o pulbere ce-ngână lumina din zăpezi.
AMURG
Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi.
E-o veşnicie falsă în fiecare clipă,
dar mă rechemi din noapte, ca-n moarte să m-alungi
în timp ce-amurgul bate o ultimă aripă.
MELANCOLIE
Foşniră împuşcate lungi aripi. Dor târziu.
Căderea lor te-opreşte la mijloc de cărare
şi-un chiot mai străbate amurgul fumuriu,
prin care-aleargă ploaia – a vis şi depărtare.
LOGODNĂ
Pe mal un singur paltin, pe ape doar o stea.
Fecunda-mbrătişare învolbura pe mări
lumina dimineţii, pe care-o prevestea
vântreaua fluturată de vaste depărtări.
PASĂREA MĂRII
Un nor de taină zboară pe-o insulă-n amurg.
Luceşte-o clipă-n aripi suava-ntârziere
a soarelui pe valuri şi-apoi în mare curg
însomnorate fluvii de noapte şi tăcere.
CALEA NOPŢII
Prelungul drum al lunii pe mare până-n zori.
Ciobanul nostru cheamă din pajiştea de stele
mioarele-aşteptate de straşnici negustori,
care să le-nchidă-n carte, ca bani să ia pe ele.
MARE SUDICĂ
Pe mări de micşunele ning pescăruşii fulgi.
În valuri clare, corăbii scufundate…
Adie vântul larguri şi-ai vrea din mâl să smulgi
vântreaua grea de aur şi de-adâncimi ciudate.
INSULĂ DE MIRODENII
Mireasma ei pe maluri venea, ea niciodată.
O simt şi-acuma-n sânge şi parcă-i mai aud
prin ploaie fremătarea atât de-apropiată,
că-mi scutură pădurea pe frunte ramul ud.
NAVIGATORII
Pe zări amurgul singur cu dorul lor pustiu.
Meduzele brumoase-n luceferi cum se-aprind
şi-nalţă-n dulci coline oceanul vioriu…
Corăbierii ţărmul în vis de-l mai cuprind!
MARINARUL
Din larg zăream pământul, pe ţărm privesc în larg.
Cu tine-aştept acuma o nouă dimineaţă,
să plec spre ţărmul magic şi soarele-n catarg
să-mi fluture demenţa vântrelelor de ceaţă.
TRECUTUL
În ochii verzi porţi marea spălată de furtuni.
Te duc adânc în mine şi-n inimă te-ascund,
dar totul e zadarnic: din amintiri te-aduni
ca umbra-n ceruri fără lumini şi fără fund.
PLAJĂ
Nisip, talazuri, spume şi scoici – tu, nicăieri.
Pe unde trece valul, eu urma ţi-o mai caut…
Sunt muzicantul care descoperă-n tăceri
suava notă stinsă a unui magic flaut.
TINEREŢE
Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei.
Adulmecând-o-n ploaie, răsună-un pocnet ud.
O-ngenunchere… Sânge… Lumină stinsă… Oare-i
stejarul, care plânge, oftatul ce-l aud?
APĂ NEÎNCEPUTĂ
Mi-ai dat să beau din cană iubire de izvor.
De ne schimbam în piatră, cu luciul frunţii noastre
sfidam eternitatea – şi-al pietrei clare dor
ne-ar fi-nălţat la ceruri prea triste şi albastre.
DEZAMĂGIRE
Ai spart oglinda; chipul din ţăndări nu-l culegi.
Din bruma, care arde în sticla depărtată
luceferi moi de apă, tu nu vrei să-ti alegi
decât lumina frunţii: privirea însetată.
SEARĂ LA VORONEŢ
La sfinţii-n zugrăveală, amurgu-îngenunchea.
Luceafărul de seară cu plugul da pe sus
şi se sfărma lumina grăunţelor de stea
pe umerii Mariei şi-ai Domnului Isus.
VECERNIE
Ca stropi de ploaie toaca, şi clopotul furtună.
Isus, păşind pe valuri, dă serilor de ştire
şi-amurgul din zăvoaie azurul şi-l adună,
Mariei să-i aştearnă culcuş de adormire.
HERACLIT
Priveam cum fuge ziua pe apele ce curg.
Nisipu-n mână, totuşi, te uită cum rămâne:
colina-şi înstelează luceferii-n amurg,
anticipând, regală, aurorele de mâine.
TIPAR
Nisipul poartă încă plăpândă urma ta.
Atolul cum cuprinde în valu-i mort o stea –
pe dunele de aur lumina-şi fremăta
superbele-i acorduri, ca tu să treci şi-n ea.
ARTĂ POETICĂ
Iubiri, dureri, amurguri: un vers în scrum de ani.
Înmugureşte, calmă, singurătatea-n drum,
ca Mioriţa-n fluier la seară şi ciobani.
Viaţa să ne-o-nchidem şi să visăm de-acum.
PORTRET
Durerea cu ochi negri sub părul azi mai alb.
Trecutul mă îndeamnă să răsfoiesc în scrin
caiete vechi cu versuri şi-un trandafir rozalb…
Le-oi arunca la noapte în focul din cămin.
FLOAREA VREMII
Pe pajişti stânjeneii, în suflet toamna iar.
Încerc în nai un cântec, dar parcă el răsună
a moarte şi uitare – şi-atunci aud cum iar
necunoscutul corbii în horă şi-i adună.
STOL COBORÂT
Cad frunzele, pământul e plin de rândunele.
O primăvară-i, totuşi, pe care-o mai adii
din inimă şi lacrimi în versurile mele, –
şi soarele-mi zâmbeşte ca-n vechi copilării.
MURMUR ETERN
În golul scoicii marea; în suflet nemuriri.
Nisipu-nsomnorează cu vis coralierii
şi-albastre Polinezii recheamă-n amintiri
foşnirea stinsă, care agită palmierii.
DARUL
Dă-mi pacea înserării pe care-o ţii pe mâini.
E timpul s-ascultăm, cu lumina din livadă, –
pământul cum vorbeşte cu stelele-n fântâni –
şi-apoi, pe umeri, noaptea ca moartea să ne cadă.
POETUL TRĂDAT
Un vers cu plâns de ape, când îl credeai cleştar.
E-amară voluptatea din depărtări să vezi
cum cade curcubeul brumos pe-argintul rar
al culmilor cu soare şi veşnice zăpezi.
VASUL LOVIT
Urciorul crapă, suflet rănit, de plânset gol.
Căci lacrimă de unde, când plânsul lui a fost
cădere de luceafăr în voluţiuni de-atol
însingurat sub valuri triste şi fără nici un rost.
BELŞUG
Am întâlnit azi toamna venind în car cu boi.
Pe-nvălurate linişti, – cu secerea în brâu
Isus ca-n Galileea trecea prin lan cu noi,
s-arunce peste ceruri întâiul spic de grâu.
CASTANA
Din ghimpii amintirii trecutul l-am cules.
Cu nouri grei de mirişti şi ploi întârziate,
te-aduc prin vis, te flutur prin somnul meu ades
şi-ascult cum veşnicia în orice clipă bate.
DRUM DE NOAPTE
Ne învelise luna în colb de amintiri.
Simţeam alături umbre şi ţarini largi de vis
cum fluturau demenţa-n târziile-amăgiri, –
când seara ca o rană pe inimi ni s-a-nchis.
NOCTURNĂ
Mai ştii în noapte plopul cu luna, galben cuib?
Ce platoşă superbă pe ţarini vaste zarea,
dar haide armăsarul cu jar să mi-l îmbuib
şi-atuncea cuceri-voi în palmă depărtarea!
CASA COPILĂRIEI
Sub lună casa albă: o piatră de mormânt.
Ce depărtaţi sunt teii cu foşnet înstelat,
când ploaia lor de frunze mă-mprăştie în vânt
sub cerul, peste care odată am urcat.
MENIRE
Un clopot peste lanuri şi vremuri, te chema.
Îţi alegeai din grâne netrebnica neghină
şi-n fiecare dangăt viaţa te ritma
din lutul aspru, care – murind – cânta-n lumină.
REÎNTOARCERE
Am pribegit cu zeii, la oameni să mă-ntorc.
În marmură îmi bate, ca sângele, trecutul,
dar lacrima zadarnic din piatră-ncerc s-o storc:
s-a risipit în mituri şi-n ceruri-nalte lutul.
ASEMĂNĂRI
Viaţa-i fum – şi fumul căminului ţi-e drag.
Mi-i dor de-o iarnă lungă, sfâşietor de calmă,
ca-n stinsele amurguri să mă re-ntorc pribeag –
şi lacrima târzie să ţi-o culeg în palmă.
PĂRERI
Brotacul: frunză verde; sitarul: frunziş mort
Furnicile-mi resfiră în pagini poezia
şi-albinele îmi fură culoarea, care-o port
cu soarele-n amurguri şi-n tril cu ciocârlia.
AMURG ÎN CRÂNG
Albinele luminii prin frunze se jucau.
Atunci, o ploaie verde-n obraji te aburea;
pe-oglinzi târzii ca seara, cad brumi, polen să-ţi iau
pe frunte răsuflarea, să te-nstelez cu ea.
CASĂ LA BALCIC
Şi sufletul şi casa mi le-am deschis pe mări.
Din Dunările ţării orgolios mă chem –
totală dăruire de clare depărtări
în valuri legănate cu ritmuri de poem.
FATĂ LA FÂNTÂNĂ
Coboară, legănată, din frizele greceşti.
Cu amfora pe umăr, ca pinul pe colină…
Să-i dai pe fruntea clară sărutul te sfieşti
şi-i torni pe mâni fântâna cu magică lumină.
TURC BĂTRÂN
Îşi numără mătănii de-o mie şi-una nopţi.
Şi-a spulberat atâtea războinice elanuri!
Acuma-şi soarbe gingirlia şi roade sâmburi copţi,
visând de paradisul cu hurii şi divanuri.
MĂGĂRUŞ
Stă cu urechi pleoştite, jupitul înţelept.
Ascultă-n amintire, deşi-i atât de mic
şi de-oboseală cade cu botu-i negru-n piept:
visează Rusalimul cu ramuri de finic.
CIMITIR TĂTĂRESC
Prin pietre ceruri albe şi marea-n zări, argint.
Îngenunchez ca soarele-n iarba din cărare,
cu mâinile-mi umile netemător s-alint
nostalgicul trecut şi viaţa viitoare.
GOLFUL
Strâns albastru-n braţe şi-l leagănă mereu.
Pătrunde-n unda aspră luceafăru-nserării.
Atunci, pe ţărmuri trece necunoscut un zeu
şi cântă blând în valuri din naiul depărtării.
CAMEE
Prin piatra străvezie ca un talaz: Sirena.
În smârcuri o aşteaptă frumosul pământean,
dar largul o recheamă şi valu-i duce trena
de algă azurie şi-nsângerat mărgean.
DRIADA
De trunchi lipeşti urechea s-auzi cum plâng şi azi.
Mă turbură ţărâna ce-o simt uitată-n tine!
Te vreau mai înălţare, dar tu robit îmi cazi
cu luna la picioare şi moartea nu-ţi mai vine.
MARE PĂMÂNTEANĂ
Desfăşurarea verde a grâului din zări.
Corăbieri, copacii amurgul şi-l plutesc
pe-o mare fără ţărmuri şi fără depărtări.
Călătoria serii cu stele mi-o plătesc.
CIOCÂRLIA
Din praştia câmpiei lumina cântă sus.
Zâmbind copilăriei, pe grâie revărsată,
se-opreşte s-o asculte din mersu-I înalt Isus –
şi-i dă să bea azurul din palma-I sângerată.
NORII
Albastru clătinate, aeriene culmi.
Ciobanul doarme şi turmele-şi visează
spre zare cum le mână vergilienii ulmi,
să urce spre azurul halucinat de-amiază.
POPOR NOMAD
Cu norii şi cu vântul porneam, pământul sta.
Noi nu vedeam în aspra cuceririlor înfrigurare
că-n stepe depărtate cu seara ne-adăsta
sub adormiţi luceferi o altă depărtare.
POPOR NOMAD
Foc, stins, cort strâns, pustiul şi pulberea plecării.
Trecutul drag aici rămâne, dar iată cum în zare
elanul desluşeşte prin umbra depărtării
belşugul laptelui şi-al mierii din ţara viitoare.
SCLAVE
Femei cu trup de noapte şi miez de soare-aprins.
Îngenunchiaţi la focuri, ei fremătând privesc
prin măgura de danţuri în ele cum s-a-ncins
îmbelşugatul ritm al plantelor când cresc.
POPAS
Proptiţi în lănci, cu hăţul pe braţ, la focuri mari.
Lumina-şi sună umbrele, parc-ar fi cuvinte;
poporu-aşteaptă zorii cu stinse zări, pe care
să-i treacă prin legendă, cu soarele-nainte.
DESCĂLECĂTORII
Întâiul fum de sate şi-n vale glas de câini.
De-abia-i arat pământul, dar oamenii-l sărută
adulmecând de-acuma aroma primei pâini
şi coasa-ncep cu toţii în gând să şi-o ascută.
CRĂCIUN
Se-oprise steaua, fânul în staul strălucea.
Dar se-ntrista Maria, simţind în ea ciudat
că magul cel mai tânăr departele-aducea
cu fraged iz de moarte în darul aromat.
ARTĂ POETICĂ
Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers.
Mai pură-i ca amiaza cu soarele imens
şi-n ea rezum ideea cu-ntregul univers,
ca-n urmă – snob – să-i aflu un oarecare sens.
ZILE ŞI NOPŢI
Trecură ciute albe şi-ntunecaţi ogari.
E vânătoarea asta sălbatecă şi crudă
şi-amurgul plin de sânge-i împroaşcă pe hăitari…
La urmă numai moartea prin zări o să ne-audă.
HANUL VECHI
Cu zeghea amintirii la foc de cărăuşi.
Cu umbra ta albastră mai beau din vinul serii,
cum mi-l turnai pe vremuri, când nu bătea la uşi
singurătatea stearpă cu degetul tăcerii.
PREVESTIRE
În codrul numai muguri un sunet de topor.
Stejarii cad cu fruntea în umeda ţărână
şi-ecoul îmi aduce amurgu-ntristător
al sângelui ce-mi curge lumina lor pe mână.
COPILĂRIE
O jucărie spartă, găsită într-un pod.
Mă regăsesc mai singur ca Robinson pe stâncă…
Un şoarece ascultă cum alţii iarăşi rod
tăcerea ca oceanul de-opacă şi adâncă.
TOAMNA COPILĂRIEI
Mireasmă de gutuie într-un iatac bătrân.
Alin pe tâmpla caldă zăpezile de mâne
şi-adulmec boarea dulce a cimbrului din sân,
când seara m-argintează cu bruma ce rămâne.
PĂRĂSIRE
Pe orice cărăruie dau iarbă amintiri.
Trecutule, deasupra-ţi fermecătoare punţi
se-aştern, pe când lumina târziilor iubiri
se risipeşte-n pajişti, în frunze şi pe frunţi.
CONAC DE ALTĂDATĂ
La scări părăginite de suflet, surugii.
Atâtea mirişti goale şi-o toamnă-atât de lungă –
şi dă târcoale bezna cu negrele-i urgii.
Cu pocnetul de puşcă, pândarul o alungă.
SINGUR
Prin pulberea de aur ca toamna în zăvoaie.
Amiezi brumoase-n frunză… Ascultă… A sunat
singurătatea zării şi-a mea, târziu, – şi-o ploaie
albastră-mi bate-n frunte frunzişul luminat.
VEVERIŢĂ, TOAMNA
O frunză roşie suie pe ramuri, alte cad.
Îmbrăţişând amurgul, culegem în priviri
apropiata seară, ca printr-al vremii vad
însinguraţi să trecem cu steaua-n amintiri.
POETUL
Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod.
Pe frunte luna moartă ca pe-ape-a luminat
cu sărutări de seară şi tristul voievod
îşi lasă fruntea-naltă pe lutul îngheţat.
VÂNĂTOARE
În zori prin ceaţa roză un sunet surd de moarte.
E-o tulbure lumină pe coarnele de cerbi
şi ploaia risipeşte mătăsuri moi, departe,
ca-n basme, peste cornul vânătoresc şi ierbi.
INIMA
O viaţă-ntreagă bate la poarta liniştirii.
Te-aştept să vii prin ploaie, cu bufniţa pe umăr;
vom asculta-mpreună cum şoaptele-adormirii
mai cântă-n mirişti. Stelele-ncep să mi le număr.
TEMPLUL ANTIC
Încremeniră patru coloane, cerul, marea.
Simfonizând în harfe elegiacul mit
al nimfei, peste care mai plouă aur zarea,
vântreaua bate muzici în valul adormit.
MARMURĂ GREACĂ
Sub cuta caldă-a pietrei simţi trupul unui zeu.
Auzi un murmur tainic prin veacuri cum străbate
şi clopotele-albastre îl flutură mereu
prin lutul cald al ţarnei şi-n ierbile-nserate.
FRIZĂ
Strunindu-şi calul, sare prin veacuri nemişcat.
Eternitatea, însă, a-nceput pe zeu să-l doară
şi simţi că-i oboseală în braţul încordat:
ca om s-ar da din nou vieţii, numai ca să moară.
FRIZĂ
De când îţi legi sandala s-au dezlegat milenii.
Dar meşterul mai doarme şi piatra plânge-n soare,
când flacăra amiezii mai flutură vedenii
de sânge şi de aur pe vasta depărtare.
FRIZĂ
Pe piatră stau eroii, în ea dorm zei ascunşi.
Lumina-n vis i-asmute şi-i plouă înstelarea
pe umerii târzii de lună. Tu-ascultă cum pătrunşi
de apa morţii, calmă, în piatră-şi cântă zarea.
PĂSTORUL
Cu fluierul la gură cum tace, codrul cântă.
A curs vuind tăcerea-n şiştare de azur,
dar seara o re-ntoarce la fagi: lumina sfântă
a păsării măiestre vâsleşte împrejur.
SAN FRANCISCO NEL DESERTO
Din cerul apei moarte cresc seara chiparoşi.
Mai văd pe sub amurguri, încununaţi cu laur,
rugându-se, umilă, o ceată de leproşi –
şi-o-ntreagă seară curge în rănile de aur.
STĂPÂNUL MĂRII
În plasa lor pescarii au prins un zeu străin.
S-a zbuciumat adâncul înfuriatei mări,
dar el a liniştit-o cu semnul mânii, lin, –
tălăzuind furtuna spre alte depărtări.
SÂNGELE VIEŢII
Ca vremea nu se-opreşte, ca moartea nu-l aud.
În trunchi mai cântă dulce pământul întristat
şi-o ciută paşte soare-n frunzişul încă ud
de rana stelei, care aici a-ngenunchiat.