Centenarul biruinţei iudelor asupra martirilor | Dragusanul.ro

Centenarul biruinţei iudelor asupra martirilor

Cristea Miron LUCEAFARUL n 9 10 1906 p 208

*

Cumplit de adevărată avea să se arate prorocirea lui Iorga, din 14 decembrie 1914, prin care ne asigura că, după război, toţi liderii românilor din provinciile româneşti de sub coroana habsburgică, vocali în a ponegri Regatul României, se vor transforma în primii binecuvântători ai ostaşilor români, iar noi, ignorându-le vrăjmăşia tradiţională, dar încântaţi de aplauzele oportuniste şi laşe, „o să le primim şi o să le răsplătim” (Nicolae Iorga, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928, p. 125). Iar cel mai sinistru exemplu de cinstire şi răsplătire a lui Iuda o reprezintă cel al fostului episcop de Caransebeş şi viitor Patriarh al României Elie Miron Cristea.

*

Cariera politică a lui Cristea, strălucită sub habsburgi, datorită slugărniciei faţă de „tricolorul statului, roşu-alb-verde, şi de culorile dinastice, negru-galben”, prin care se împăca şi capra habsburgică, şi varza maghiară, se bazase pe discursuri arhipăstoreşti pline de cinism şi, adesea, în brutală contradicţie cu creştinismul, pentru că anticreştin este să-l îndemni pe Fiu să-şi omoare Tatăl, pentru slava Împăratului.

*

„În 1907”, zicea episcopul Miron Cristea, „s-a întâmplat că un soldat, la comanda ofiţerului, a puşcat în grupul de ţărani, unde era şi tatăl său, care a căzut mort; iară soldatul-fiu a cerut, la urmă, concediu de câteva zile, ca să-şi îngroape pe tatăl său, căzut poate tocmai de glonţul fiului său. Aşa-i soldatul român de pretutindeni; aşa-i şi românul din armata monarhiei. El pune mai presus de iubirea părintească jurământul faţă de drapel, tron şi patrie, şi disciplina militară. Aşa l-am învăţat noi şi biserica noastră de veacuri”.

*

În 1916, când Armata Română trecea Carpaţii („în pre-seara Sfintei Marii Mari, a declarat război Monarhiei noastre Austro-Ungare, spre marea noastră mâhnire şi durere, şi regatul vecin al României”), episcopul Cristea lansa „Pastorala din Caransebeş”, obligatoriu de răspândit de către preoţii civili şi militari, să-şi folosească virtuţile militare consacrate şi în luptele care se vor desfăşura împotriva românilor din regat.

*

Tot pe atunci, prin megieşia Braşovului, la Satulung, doi gimnazişti suceveni, Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, au ales să-şi sape singuri mormintele, numai să nu tragă în fraţii lor, românii. Sacrificiu inutil, pentru că românii s-au grăbit să-i uite definitiv, din pricina grabei cu care îl onorau pe Miron Cristea, un Iuda care tocmai încălecase crucile martirilor.

*

Primii care s-au grăbit să-l cinstească pe Iuda au fost Academia Română şi Societatea Regală Română de Geografie, care îi consacrau şi cinsteau dispreţul anterior „pentru înălţarea culturii neamului şi întreţinerea sentimentului naţional”. Apoi a urmat fulminanta carieră religioasă şi politică, în România Mare, favorizată şi de şantajul construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Ce-i drept, Brătianu, se prefăcuse a îmbrăţişa ideea cu entuziasm retoric: „Cu siguranţă că trebuie făcută!… Dar nu ar fi mai recomandabil să o facem nu pe pământ, ci pe sufletul unitar al neamului românesc?”.

Mă opresc doar pentru a vă înlesni descifrări proprii, înainte de a vă bate cu cărămida românismului în piept, pe parcursul anului 2018, când se va împlini centenarul biruinţei iudelor asupra martirilor.

*

Împăratul Franz Josek I - din Raimund Friedrich Kaindl

Împăratul Franz Josef I – din Raimund Friedrich Kaindl

*

Aniversarea naşterii Majestăţii Sale la Caransebeş. Luni seara. Poporaţiunea din Caransebeş şi-a manifestat alipirea faţă de gloriosul Rege al nostru într-un mod grandios. În jurul statuii Majestăţii Sale s-au ridicat columne şi arcuri de verdeaţă, împodobite cu diferite drapele. Îţi era mai mare dragul să vezi, alături de tricolorul statului, roşu-alb-verde, şi de culorile dinastice, negru-galben, şi tricolorul neamului românesc de pe aceste meleaguri: roşu-galben-vânăt. O înfrăţire vizibilă a sentimentelor comune, ce clocotesc în pieptul a milioanelor de supuşi, fără deosebire de lege şi neam, faţă de persoana augustă a Majestăţii Sale şi iubite noastre patrii. O lume imensă, de mii de oameni, se adunase în jurul parcului, în care se află monumentul Regelui.

*

La 8 şi jumătate, ghirlandele de lumini electrice se aprind şi Majestatea Sa apare în bronz majestos, energic şi bun ca şi craiul poveştilor noastre strămoşeşti. Feeria de lumină amuţeşte mulţimea şi apoi cele vreo 10 mii de ostaşi, care străjuiau statuia, izbucnesc în urale nesfârşite. Întru aceea, autorităţile civile şi militare se postează în interiorul parcului, dinaintea statuii. Se face o linişte şi apare iubitul nostru arhiereu, Prea Sfinţia Sa Episcopul Dr. Episcop Elie Miron Cristea, încunjurat de toţi sfetnicii săi. Prea Sfinţia Sa urcă, apoi, la tribună; iar vitejii noştri ostaşi, văzându-şi pe vlădica lor, îl întâmpina cu puternice şi prelungite „Să trăiască!”. Prea Sfinţia Sa, vădit emoţionat de puterea de viaţă, de însufleţirea soldatului român, rosteşte, cu glas puternic şi vibrator, următorul discurs magistral.

*

„Onorat public! Stăm astăzi, aicea, români, maghiari şi germani, poate şi alte naţionalităţi, în frăţească armonie, în faţa acestei marmore albe şi a statuii de bronz, care reprezintă chipul Majestăţii Sale, gloriosului nostru împărat şi Rege Francisc Iosif I-ul. Toate popoarele din patrie şi din întreaga monarhie serbează, încă de astăzi începând, aniversarea naşterii sale. Dar, deşi ajuns la adânci bătrâneţe, nicicând n-am serbat această aniversare între împrejurări atât de grele, critice şi extraordinare ca acum, când aproape întreaga Europă se află în stare de război; ba noi, aici, la Caransebeş, stăm aproape să auzim bubuitul tunurilor, care nu dau salve de sărbătoare, ci aruncă şrapnele, care împrăştie moartea acolo unde cad şi lovesc. Tocmai această stare de război fortifică, întăreşte, în sufletul tuturor popoarelor din monarhie, sentimentele de alipire către tronul Habsburgic, şi de fidelitate către persoana Domnitorului şi, prin aceasta, şi iubirea noastră de patrie. Mulţimea imensă şi însufleţită, care, anul acesta, s-a adunat aicea, încă dovedeşte acest fapt.

*

Cât ne priveşte pe noi, românii, în numele cărora, ca episcop român, pot să vorbesc, mai mult decât orice floricele oratorice dovedesc tradiţionala noastră alipire şi neîntrecută iubire de tron şi dinastie, precum şi loialitatea către persoana Majestăţii Sale, însufleţirea şi avântul, cu care fiii poporului român au dat ascultare glasului de chemare şi mobilizare al Majestăţii Sale, supremului comandant. Cântecele eroice şi însufleţirea, cu care au alergat sub drapel şi au plecat mulţi din fiii episcopiei mele la război, le-aţi auzit şi văzut cu toţii, aici, în oraşul reşedinţei mele. Înşivă spuneţi că v-au pus în uimire. Numai din episcopia Caransebeşului au plecat mai multe zeci de mii; iar întreg poporul român din patrie şi din monarhie are, astăzi, sub drapelele armatei noastre, desigur câteva sute de mii de luptători, toţi gata a aduce suprema jertfă, adică a-şi jertfi viaţa pentru tron şi patrie, precum au făcut-o aceasta în tot trecutul lor.

*

Onorat Public! Mulţi nu sunteţi români şi, ca să cunoaşteţi temeinic pe soldatul român, reamintesc un caz aproape unic în istoria lumii, care caracterizează mai bine pe acest ostaş. În 1907, când au fost răscoalele agrare, în regatul român vecin şi care nouă numai amical ne poate fi, căci aşa pretind interesele nu numai ale românilor din Ungaria şi Austria, ci şi ale românilor din regat şi de pretutindeni, s-a întâmplat că un soldat, la comanda ofiţerului, a puşcat în grupul de ţărani, unde era şi tatăl său, care a căzut mort; iară soldatul-fiu a cerut, la urmă, concediu de câteva zile, ca să-şi îngroape pe tatăl său, căzut poate tocmai de glonţul fiului său. Aşa-i soldatul român de pretutindeni; aşa-i şi românul din armata monarhiei. El pune mai presus de iubirea părintească jurământul faţă de drapel, tron şi patrie, şi disciplina militară. Aşa l-am învăţat noi şi biserica noastră de veacuri.

*

Românul e religios, până acum, şi ţine la biserica sa; ascultă de vlădicul său şi de fruntaşii săi. Aceasta o ştie bine Majestatea Sa; o ştiu membrii dinastiei Sale şi toţi beli-ducii armatei. Regretatul moştenitor de tron, Francise Ferdinand, pentru a cărui ucidere s-a pornit acest război, îi numea pe soldaţii români: „Meine braven Romanen”. Drapelul unui Regiment românesc are suprema distincţie militară, medalia de aur, cu inscripţia „Für standhaftes Ausharren in der bewiesenen Treue”, ceea ce, pe româneşte, însemnează „Pentru credinţa statornică în zile grele”.

*

În luptele contra lui Napoleon cel Mare, românii au luat parte în mai mult de 60 de ciocniri sângeroase, dovedind o vitejie extraordinară. Aşa, la 1797, fraţii grăniceri români de la Năsăud au aruncat pe Napoleon cel Mare şi garda lui în o mocirlă, la podul de la Arcole. Aşa s-au luptat românii în trecut; aşa se vor lupta în viitor.

*

Majestatea Voastră! Un scriitor român zice că „războaiele sunt focuri mari, la flacăra cărora să văd lămurit virtuţile şi stricăciunile popoarelor”. Virtuţile soldaţilor români le-ai văzut în toate războaiele monarhiei, căci istoria armatei cuprinde multe din bravurile şi vitejiile lor. Aceste virtuţi Ţi le oferă, astăzi, poporul român din eparhia mea şi, desigur, poporul român din întreaga monarhie, în aceste zile grele şi pline de pericol, ca dar, strigând, din toată inima, „Trăiască Majestatea Sa încă mulţi ani, trăiască întreaga dinastie!”, ca atât El, cât şi legiuiţii lui urmaşi să mai poată răsplăti cu bine jertfele, izvorâte din aceste virtuţi, care, desigur, vor străluci, spre mândria noastră, şi-n războiul ce, în zilele acestea s-a dezlănţuit. Fie ca această reciprocă considerare şi înfrăţirea atât de frumoasă a sentimentelor iubirii de tron şi de patrie, care atât de puternic văd că izbucneşte, astăzi, din toate piepturile, fără deosebire de limbă, neam şi confesiune, aici, ca şi în celelalte părţi ale ţării, să se susţină şi să se arate, pe viitor, în toate manifestaţiunile vieţii de stat şi sociale, ca, văzându-şi toate popoarele asigurată existenţa etnică, cultura naţională şi propăşirea în toate direcţiunile, să formeze din patrie şi monarhie, cu piepturile lor şt cu tăria sentimentelor din ele, o fortăreaţă tot mai puternică, încât nu tunurile duşmanilor, ci nici porţile iadului să nu-o poată birui!

*

Trăiască Majestatea Sa! Trăiască armata Lui! Trăiască Patria!

Discursul este subliniat cu continue aprobări, „Trăiască!” „Eljen!” şi cu „Hoh!” (…).

*

Marţi. Se oficiază serviciul dumnezeiesc în toate bisericile din oraş (…).

*

La ora 1, din zi, Prea Sfinţia Sa a dat prânz, la care au fost invitaţi şefii tuturor oficiilor şi numeroşi fruntaşi ai vieţii publice din Caransebeş. La şampanie, Prea Sfinţia Sa rosteşte următorul remarcabil toast:

*

„Domnilor! Precum am accentuat şi-n cuvântarea mea de aseară, cu adevărat nicicând n-am serbat ziua naşterii Maiestăţii Sale ca acum, aşa-zicând, intre astfel de bubuituri de tunuri. Poate că însuşi Dumnezeu a trimis peste noi aceşti nori negrii, ca să ne examineze şi să se constate care popoare sunt capabile, acum, nu de vorbe umflate, ci de fapte mute, dar glorioase; şi, cu adevă­rat, starea de război a scos, din nou, la iveală ce adânci sentimente de alipire, de loialitate către tron, de cel mai curat patriotism şi de reală iubire de patrie nutresc, în pieptul lor, popoarele Ungariei şi ale monarhiei întregi.

*

Eu, ca cetăţean ungar şi ca episcop român, am simţit în sufletul meu, dimpreună cu toţi sfetnicii şi conlucrătorii mei, o deosebită mândrie, văzând mulţimea imensă de fii credincioşi, care numai din acest colţ de ţară au alergat sub drapel, precum şi însufleţirea lor. Sunt convins că, şi pe câmpul de luptă, vor face cinste drapelului, sub care au jurat, luptându-se cu vitejie, alăturea de confraţii lor de arme: maghiari, germani, slovaci, bohemi, croaţi etc., precum au făcut în tot trecutul lor. Eu însumi am avut preaînalta onoare şi distincţie să aud, din gura acum fericitului şi de toţi regretatului moştenitor de tron, Francisc Ferdinand, admirabilă apreciere a ostaşilor români, zicându-mi: „Ich kenne die ausgezeichneten Leistungsfähigkeiten unserer romänichen Soldaten und ihre bewiesene Tapferkeit in allen Kriegen der Monarhie; gerade desshalb liebe ich dieses sympatische Bauernvolk mit langen Locken. Es werdient ein besseres Los” („Cunosc excelentele însuşiri ale soldaţilor noştri români şi vitejia ce au dovedit-o în toate războaiele monarhiei; de aceea, iubesc acest simpatic popor de ţărani cu plete lungi. El merită o soartă mai bună”).

*

Atentatul de la Sarajevo, în "Gazeta ilustrată" nr. 29/1914

Atentatul de la Sarajevo, în “Gazeta ilustrată” nr. 29/1914

*

Când vor auzi soldaţii nostru această frumoasă apreciere a lor, se vor lupta ca leii pentru a răzbuna moartea Aceluia care aşa ne-a iubit. Permiţând acestea, rog pe preastimaţii mei oaspeţi, care sunteţi, totodată, şi căpeteniile diregătoriilor din loc, şi, prin dumneavoastră, rog pe toate diregătoriile mari şi mici de pe teritoriul eparhiei mele, ca să stimeze, aprecieze şi iubească pe fiii eparhiei mele, şi să sprijinească în toate năzuinţele sale materiale, bisericeşti şi culturale pe acest popor român, aproape de tot neglijat şi, totuşi, vânjos, rezistent şi gata de cele mai mari jertfe de sânge. Şi toţi să fie încredinţaţi că, prin aceasta, mijlocesc nu numai înaintarea lui, ci totodată întăresc şi temelia patriei şi tronul Maiestăţii Sale, care să trăiască încă mulţi ani!”.

*

Cei prezenţi aclamă entuziasmaţi pe Prea Sfinţia Sa, subliniindu-i fiecare propoziţie cu aprobări şi urale (Foaia Diecezană, anul XXIX, nr. 32, Caransebeş – 10 august vechi / 23 august nou 1914, pp. 3 şi 4).

*

1916 Pastorala de la Caransebes

*

Pastorala din Caransebeş. Prea Sfinţia Sa Dr. Miron E. Cristea a adresat credincioşilor săi următoarea pastorală, din prilejul izbucnirii războiului cu România:

*

„Acum, după 2 ani de crâncenă războire, ne puteam, cu drept cuvânt şi după atâtea jertfe, aştepta la încheierea de toţi doritei păci, care să puie capăt războiului. Dar, în loc de asta, vedem că războiul acesta mondial nu numai se încinge din nou, ci atrage în luptă şi alte popoare, până acum neutrale. Aşa, în pre-seara Sfintei Marii Mari, a declarat război Monarhiei noastre Austro-Ungare, spre marea noastră mâhnire şi durere, şi regatul vecin al României; şi ne sosesc veşti că, în unele locuri, s-au şi început luptele cu acest nou inimic.

*

În toate pastoralele noastre din anii ultimi şi în multele circulare şi ordine, privitoare la războiul acesta, v-am atras atenţiunea asupra datorinţelor militare şi cetăţeneşti, ce, în asemenea zile grele, trebuie să le dovedească orice cetă­ţean: iar fiii poporului român din patrie şi îndeosebi şi cei de pe teritoriul eparhie Caransebe­şului au documentat, pe toate fronturile, o rară vitejie şi o încredere neîntrecută de alte popoare. Mai ales Regimentul nostru de casă Nr. 43 de infanterie s-a distins pretutindeni, astfel încât, prin ţinuta, vitejia şi isprăvile sale, a făcut cinste nu numai poporului român din eparhia Caransebeşului, ci şi întregii armate a Monarhiei. Cu un cuvânt, fiii românimii din patrie au pecetluit, în modul cel mai splendid, fidelitatea către tron şi patrie cu sângele lor, vărsat în atâtea lupte glorioase ale acestui război mondial, şi prin eroismul dovedit, în atâtea rânduri, şi recunoscut de toţi factorii competenţi. Deci, nu mă îndoiesc că credincioşii eparhiei noastre şi toţi fiii ei vor dovedi, şi pe viitor, aceeaşi ţinută bravă, loială şi vrednică de toată încrederea.

*

Cu toate acestea, îmi ţin de datorinţă ca, şi în faţa situaţiei ce s-a creat patriei noastre, prin noua declaraţie de război, să vă sfătuiesc şi îndemn să nu părăsiţi vechile voastre virtuţi militare, ci să ne facem, şi pe viitor, cu aceeaşi dovedită loialitate, datorinţa către patria şi tronul, care, şi până acum, ne-au ocrotit. Deci, fiecare credincios al eparhiei să rămână fidel Regelui, fidel steagului lui şi credincios faţă de patria ungară, identificându-se cu toate interesele pământului pe care s-a născut şi care l-a hrănit pe el şi pe strămoşii săi, şi pe care trebuie să-l apere între alte împrejurări.

*

Sper că toţi fiii noştri sufleteşti se vor purta, până la sfârşit, aşa încât nimenea să nu poată avea nici barem vreo umbră de bănuială, că fie şi numai unul şi-a uitat de sine şi-a dat mâna cu inamicii ţării, oricare ar fi aceia.

*

Onorata preoţime să aducă acestea, în biserici, la cunoştinţa tuturor, în modul cel mai convingător, şi să stăruie, şi din partea ei, cum va şti mai bine, în acelaşi înţeles; iară preoţii militari să le comunice şi ostaşilor, sfătuindu-i a-şi împlini cu sfinţenie jurământul depus.

*

Cu acestea, rog pe bunul Dumnezeu, care conduce destinele omenimii şi ale popoarelor, ca să ia, pe viitor, sub scutul său pe Împăratul şi Regele nostru, să ducă la biruinţă armele lui, să ocrotească ţările şi popoarele lui, să vă scutească şi pe voi, şi vetrele voastre de toate relele şi primejdiile, iară din parte-mi vă împărtăşesc. / Caransebeş, 16/29 August 1916. / Binecuvântarea noastră arhipăstorească / Dr. MIRON E. CRISTEA, / Episcop” (Biserica şi Şcoala, anul XL, nr. 36, Arad, 4/17 septembrie 1916, p. 1).

 *

Miron Cristea Serbarile de la Blaj 1911

*

Manifestul naţiunii române către popoarele lumii. Marele sfat al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania a adresat către popoarele lumii un întemeiat manifest, prin care le aduce la cunoştinţă  „voinţa naţiunii române de a se constitui în stat liber şi independent, spre a-şi putea valida nelimitat forţele sale în serviciul culturii şi al libertăţii omeneşti… Pe teritoriul său strămoşesc, naţiunea română este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate naţionala şi organizarea sa în stat liber şi independent o va întocmi pe temeiurile democraţiei, care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritorial său egalitatea condiţiunilor de viaţă… Nu mai voieşte să trăiască în legătură de stat cu naţiunea maghiară, ci este hotărâtă aşi înfiinţa, pe teritoriul locuit de dânsa, statul său liber şi independent. Anunţând popoarelor lumii această voinţă şi hotărâre a sa, naţiunea română din Ungaria şi Transilvania invocă pe seama sa sprijinul lumii civilizate şi geniul libertăţii omeneşti, declarând sărbătoreşte că, din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, este hotărâtă a pieri mai bine, decât a suferi, mai departe, sclavia şi atârnarea” (Foaia Diecezană, anul XXXIII, nr. 44, Caransebeş, 11/24 noiembrie 1918, p. 3).

*

 Academicieni 1912 BOABE DE GRAU Anul I 1930 n 1 p 5

 *

Distincţii înalte. Prea Sfinţia Sa părintele episcop Dr. E. Miron Cristea a fost ales, cu unanimitate membru onorar al „Academiei Române” şi al „Societăţii Regale Române de Geografie”. Aceste distincţii binemeritate s-au notificat Prea Sfinţiei Sale prin următoarele scrisori:

*

Academia Română. Nr. 1242. Bucureşti, la 16 iunie 1919.

*

Prea Sfinţite părinte!

Academia Română, apreciind activitatea desfăşurată de Prea Sfinţia Voastră pentru înălţarea culturii neamului şi întreţinerea sentimentului naţional, V-a proclamat, în şedinţa de la 7 Iunie curent, Membru de onoare al ei.

*

Aducându-vă la cunoştinţă acest vot, Vă rugăm să primiţi, Prea Sfinţite şi Ilustre Coleg, expresiunea simţămintelor noastre de înaltă stimă. / Preşedinte, / BRĂTESCU-VOINEŞTI / Secretar general, / IACOB NEGRUZZI”.

*

Societatea regală română de geografie. Bucureşti, la 19 Iunie 1919. Nr. 693.

*

Prea Sfinţite părinte!

Societatea Regală Română de Geografie, al cărei Preşedinte şi August Protector este Majestatea Sa Regele Ferdinand I, luând îndeaproape băgare de seamă, în Adunarea sa generală, de la 16 Iunie 1919, meritele binecunoscute ale Prea Sfinţiei Voastre şi activitatea desfăşurata de dânsul în favoarea întregirii neamului românesc (sublinierea noastră), v-a aclamat, în unanimitate, Membru de onoare al ei, în temeiul art. 8 din Statutele sale.

*

Aducând, cu o vie plăcere, la cunoştinţa Prea Sfinţiei Voastre această dovadă de recunoştinţă, ce Societatea noastră are pentru Prea Sfinţia Voastră, vă rugăm respectuos să binevoiţi a primi cu bună­tate Diploma, prin care se recunoaşte această calitate şi a ne da preţiosul Prea Sfinţiei Voastre concurs pentru ajungerea la realizarea scopurilor urmărite de societatea noastră şi în ţara suroră, aflată sub păstorirea Prea Sfinţiei voastre. / Vicepreşedinte / I. HEPITES / Secretar general ad-interim,/ GENERAL IONESCU” (Foaia Diecezană, anul XXXIV, nr. 16, Caransebeş, 13 iulie 1919 stil nou, p. 2).