Falsurile care au irosit banii Sucevei “live”

“Independentul” tipărit din banii contribuabililor “judeţului Suceava”

Cum datele din dosarele de licitaţie sunt secrete (hoţia, fără bezna secretizării, nu face pui), doar deducţia logică poate întrezări cum un site, cu maximum 20 accesări pe zi sau nici măcar atât (“Suceava live” poate demonstra că mint, publicând, imediat, graficul Google Analytics Reports, copiat prin Print Screen, pe lunile din cursul anului 2015, grafic la care eu nu am acces) şi cum două firme, una fără activitate şi alta cu pierderi anuale, în ciuda pomenii publicitare de la Direcţia Silvică Suceava, au câştigat licitaţia trucată pentru atribuire de publicitate a Consiliului Judeţean Suceava. Sunt gata să pariez că nu au depus un astfel de grafic la dosar, ci au dat doar o declaraţie pe proprie răspundere, că-i citeşte lumea puhoi din zori în noapte. Deci minţind, deci uzând de fals.

Ce să fi citit oamenii, într-un site care, în luna câştigării licitaţiei (august 2015), avea doar câteva ştiruţe răsuflate şi prost scrise, başca babana şi generoasa publicitate cabalină a Direcţiei Silvice. Pardon, nu numai cabalină, dar tot pe trafic de influenţă (nevasta feşterului) îndesată în gura nesătulului, care tocmai manifesta pretenţii intelectualiste şi publicistice, uitând că nici o diplomă nu ţine loc de cultură, pe când cultura, dacă există şi e vie, poate suplini toate diplomele, inclusiv cele de doctorat (încă se vând, la toate colţurile, ieftin de tot; un cunoscut, fost politician şi prieten băştinaş cu Băsescu, a cumpărat două, pentru că la legătură costau mai ieftin).

Un astfel de site nu putea avea nici măcar 20 de accesări pe zi, decât din greşeală. Ei, dar nu contează, el câştigă, apoi, când reprezentanţi ai unor trusturi de presă sucevene serioase se plâng, năvălesc covăşeii cu ciomegele pe ei şi le închid gura.

Trucată în lege, licitaţia nu putea fi, totuşi, trucată, câştigată de un nimeni publicistic, dacă nu se baza pe nişte falsuri ordinare în declaraţiile pe propria răspundere, şi în cea privind publicitatea (iniţial, aveau declarată o publicitate de 500 milioane de la Centrul Cultural “Bucovina”, dar declaraţia a dispărut de la dosar, în clipa în care media onestă a cerut precizări), cât şi în cea privind achitarea tuturor datoriilor faţă de stat – chestia asta am găsit-o, dar o să v-o arăt cu un alt prilej.

Deşi ştiu că DNA a deschis un dosar penal (mi-au spus-o ziariştii care au fost audiaţi ca martori), eu încă mai cred că obligaţia de a verifica dosarele ambelor licitări, inclusiv cea anulată, precum şi modificările “sarcinilor” pentru cea de-a doua licitaţie, revine în întregime Consiliului Judeţean Suceava. Dacă ţine cât de cât şi la moralitate, şi la legalitate. Dacă are demnitatea de a nu se “face frate cu dracul”, căci nu-i ajută şi nu trece puntea.

Uncategorized No Comments Dec 15

Banii noştri, live pe apa Sucevei

Prefectul Constantin Harasim, deşi are în subordine şi instituţiile descentralizate ale statului, n-a băgat, nu bagă şi nu va băga de seamă în veci (de unde şi proverbul indecent cu… sula şi prefectura) că Direcţia Silvică Suceava toacă parale grele, de vreo 3-4 ani, pentru un site inexistent, dar care, iată, deja a devenit şi vremelnic ziar. Probabil că banii tocaţi de Direcţia Silvică, lună de lună, sunt cam toţi atâţia câţi toacă guvernul, tot de pomană şi tot lunar, pe leafa de demnitar fercheş şi fudul de dă în gropi a prefectului Harasim. Omul trăieşte un vis ferice şi nu are timp de fleacurile care să-i tulbure măreţia de demnitar. Liberal, dar care a pupat pactul roşu cu mare recunoştinţă.

Preşedintele Ioan Cătălin Nechifor, în falimentarul lui stil de conducere european (sic!), ignoră licitaţia trucată, dar ca să nu toace banii oamenilor de pomană, nu dă nici o publicitate site-ului ziar, închipuindu-şi că a rezolvat problema cu mare diplomaţie (io-te, fleoşc!). Nu a întreprins nici o anchetă pentru a depista funcţionarii responsabili de falsificarea licitaţiei de atribuire de publicitate, dar nici nu onorează contractul. În mod firesc, firmele din comuna Ipoteşti, cu site-ziar finanţat din bani publici, pot da în judecată Consiliul Judeţean Suceava, pentru că nu şi-a onorat constractul de a face publicitate de minimum vreo două miliarde şi vreo trei sute de milioane. Iar instanţa, dacă va fi corectă, le va oferi dreptatea cuvenită, plus despăgubiri. Şi, astfel, un act grav de corupţie se va desăvârşi, beneficiind de dreptatea… legii.

Fără anularea licitaţiei trucate (a mai fost anulată o dată, când dosarele firmelor din Ipoteşti conţineau prea multe declaraţii şi înscrisuri false, de care au luat cunoştinţă, incidental, şi ceilalţi licitatori), Consiliul Judeţean Suceava legitimează o şarlatanie, iar contractul pe nedrept obţinut capătă valoare juridică. Ceea ce probabil că se şi doreşte, în cele din urmă.

Uncategorized No Comments Dec 13

Şpăgi, de la Direcţia Silvică Suceava

Un site gol, dar cu publicitate plătită de… Direcţia Silvică Suceava

Mârlănia pseudo-mediatică “Suceava live” a avut ca ţintă, încă din 2012, şpăgile publicitare. Site-ul care avea să se transforme în jalnică fiţuică, în vara acestui an, nu avea nici un material publicat, când Direcţia Silvică Suceava, visând să-şi vândă cât mai eficient cabalinele, a plătit ditamai publicitatea, care a văzut lumina… virtualităţii, în data de 25 ianuarie 2015 (ptiu, de ziua mea!). Avea direcţia Silvică propriul site, util şi des accesat, dar să facă publicitate pe gratis cabalinelor nu-i convenea, aşa că hai la “Suceava live”, cu parale! Nu ştiu şi nici nu mă interesează cine erau proprietarii site-ului în 2012, pentru că nu-i de datoria mea să aflu care şantajist notoriu era coleg, atunci, în prefectură, unde se înşurubase datorită născocirii poreclei “Mercenarul Negru” pentru subsemnatul, cu nevasta unui ştab al Direcţiei Silvice Suceava. Care şi ea se înşurubase, prin “concurs” legal, pentru că era nevastă de ştab silvic, deşi visa să ajungă în scaunul lui Donţu, care încă nu era senator, dar coordona prefecţii. Probabil că, între timp, a ajuns, tot prin “concurs” legal – dovadă valurile de parale publicitare care se scurg spre pseudo-media tovarăşilor Beldiman, Ghincea şi Covaşă.

Un site îşi găseşte greu cititorii, condiţia principală fiind să oferi materiale cât mai diverse, din mai toate domeniile de interes public. Abia când ajungi să ai vreo 500 pagini de site (circa 3.000 de materiale), ai un flux de cititori constant, dar dezinteresaţi de publicităţi, pe care, şi dacă le pui, chiar şi cu o agresivitate lipsită de morală, tot nu le citeşte nimeni.

În toamna anului 2012, “Suceava live” publica primele materiale de aşa-zisă presă:

Primele materiale de pseudo-presă

Dar după vreo treizeci şi şase de porcărioare cu potăi comunitare şi politice, ştabul de la silvic, cu nevastă ştabă-n prefectură a căzut în admiraţie leşinată faţă de obezul publicist prefectural şantajist, iar în semn de adulaţie, a scos biştarii silvici din teşchereaua publică lui încredinţată, ca să vestească poporului mondial, însetat şi flămând de “Suceava live”, cum că fondul forestier e kaka-maka, şi de aia se “organizează licitaţie pentru masă lemnoasă pe picior”, şi iar fond forestier kaka-maka, şi iar vânzări de lemn, Tănase, că pădurile feşterilor politruci lor le aparţin! Iar de atunci, din octombrie 2012, în punga proprietarilor de site fără cititori au prins să curgă râu năvalnic paralele Direcţiei Silvice Suceava:

Şpagă de la Direcţia Silvică Suceava, în 2013,

în 2014 şi

în 2015

Lună de lună, de trei ani de zile, în buzunarele şmecherilor de la “Suceava live” (13 pagini de site în… 4 ani, iar jumătate dintre ele – publicitate silvică!) înşfacă atâtea parale de la Direcţia Silvică, încât, gata, îşi pot face ziar şi televiziune (tot pe net, căci nu costă, dar aduce!), atentând cu nesimţire şi exclusivist la toate fondurile publicitare ale târgului. De ce nu îşi pune DNA întrebări despre instituţiile statului, care, deşi au site-uri proprii profesioniste, nu-şi fac publicitate pe site-urile lor şi toacă banii pe beldimani, ghinci şi covaşi, rămâne pentru mine o enigmă. Pentru că şpăguirea din banii publici, dar cu tranşe pe care noi, bugetarii, nu le încasăm, drept lefuri, într-un cincinal, se face imbecil şi inutil, precum în exemplele de mai jos (vorba lui Vanghelie, ăştia nici la furat nu se pricep!):

Şi aşa mai departe, dar mă opresc aici, însă nu înainte de a întreba: ştie cineva dacă nevasta ştabului silvic, plătitor generos de şpăgi feşteriste, a ajuns să ocupe fostul scaun al lui Donţu din Prefectura Sucevei?

Uncategorized No Comments Dec 8

Publicitatea judeţului, şpagă pentru clanul Beldiman

Înainte de a deveni ţinta şpăgarilor de publicitate

Lucrurile sunt clare: vreo zece miliarde din banii pentru publicitate ai Consiliului Judeţean Suceava, ai Primăriei Suceava şi ai Direcţiei Silvice Suceava se toacă, datorită trucării caietelor de sarcini, dosarelor cu falsuri în declaraţii, anume acceptate la licitaţii, şi traficului de influenţă, în nişte mizerii media imorale, dar care nu existau, la data câştigării licitaţiilor, adică pseudo-ziarul şi pseudo-televiziunea clanului Beldiman, la care au fost năimiţi rataţii rataţi ai sucevei, în frunte cu covaşa proaspăt desprinsă de pe fundul falimentar al lui Băişanu şi încăpuşată pe fundul lui Beldiman-soţul. Eu atât am acuzat şi voi acuza până la capăt: furtul de bani publici, prin licitaţii false de atribuiri de publicitate.

Ei, şi dacă am spus că se fură, atât mi-a trebuit. Între rataţii lor, se află şi o epavă bucureşteană, un gigea-ghincea care îşi închipuie că tare mă mai umileşte, dacă îmi menţionează numele cu care m-am născut, Ion Gâză, în locul sau ataşat de numele pe care mi l-am durat, Ion Drăguşanul. Habar nu are gigea-ghincea că străbunii aceia ai mei, răzeşi şi călăraşi de Coţmani, înseamnă rădăcina cu care mă mândresc, unul dintre ei numindu-se, ca şi mine, Ion Gâză:

Strămoşul cu al cărui nume m-am născut – nr. 21 în recensământul lui Rumeanţev

În bicisnicia lor, beldiman-ghincea-covaşă se intervievează reciproc şi spun ce om rău, ce decăzut, ce duşman al democraţiei şi al culturii aş fi eu, deşi nu-s decât duşmanul furturilor şi al prostiei. Iau declaraţii şi de la covaşi parcă şi mai măruntaci (nu cred că sistemul de măsură al prostiei poate admite şi submultipli la covaşă), iar aceştia, cu o superioritate de suficienţi mâncaţi de soare, se umflă în piele mai dihai decât broscoiul din fabulă, încât mă uit la ei ca la nişte adevăraţi goliaţi ai scrisului contemporan, aşteptând să mi se răstoarne în creştet şi să mă strivească operele lor. Ba mai au şi insolenţa de a-mi verifica, clipă cu clipă, activitatea mea de bugetar, iar ştăbuleţii Centrului Cultural “Bucovina”, în loc să le dea netrebnicilor câte un şut în posterioare, pentru că n-au fost zăriţi, măcar o singură dată în istorie, pe la o activitate culturală, tremură în izmene, de parcă eu m-aş fi năruit precum un castel de nisip, iar deasupra mea dănţuiesc biruitoare covaşele şi ghincele prostiei ereditare.

În treacăt fie spus, nici dacă aş fi o beldiman, un ghincea sau o covaşă, tot nu pot fi dat afară din slujirea culturii, măcar în următorii doi ani, pentru că sunt liderul sindicatului VOX, cu recentă activitate de apărare de drepturi salariale în injustiţia suceveană. Iar până actunci, vine DNA şi vă saltă, buclucaşilor!

Fără îndoială, sunt un om plin de păcate. Dar, în comparaţie cu beldimanii, ghincii şi covaşele, înger sunt, nu alta. Ca să nu mai vorbesc de faptul că las după mine o operă, că, indiferent de păcatele mele omeneşti, cărţile mele rămân drept repere şi, uneori, drept ultime mărturii ale memoriei bucovinene. Viitorul, dacă va mai avea curiozităţi, va fi obligat să-mi treacă des pragul casei, indiferent că o vor sau nu beldimanii, cu covaşele lor pupătoare de vremelnice fonduri şi funduri.

Niciodată nu mi-a trecut prin cap să adun mărturii “de bine” despre mine, pentru că s-a scris mult şi elogios despre cam tot ceea ce am făcut în ultimii 15 ani. Cum nu am obiceiul să dau autografe, nici nu cer, dar asta nu înseamnă că nu am primit o puzderie de cărţi cu autografe. Problema este că, în căutarea de cărţi în propria mea bibliotecă, întâmpin greutăţi la fel de mari ca şi covaşă: el că nu are niciuna, eu că nu ştiu unde anume pot găsi exemplarul care îmi trebuie.

Fără îndoiala, nu sunt chiar atât de demn de respect şi preţuire, precum în autografe (reproduse în ordinea alfabetică a prenumelor). Dar am trăit, trăiesc, iar asta chiar contează.