Originile “Bătutei” moldoveneşti

O altă sursă documentară

*

ZICĂLAŞII au început repetiţiile pentru a doua premieră cu cântece vechi româneşti, “Chemarea străbunilor“, premieră programată pentru data de 29 mai, în Cetatea Sucevei.

*

Între timp, eu continuu să caut, prin cărţile lumii, partituri ale cântecelor vechi româneşti, pe care, apoi, i le pun la dispoziţie profesorului Petru Oloieru, uneori beneficiind şi de o primă “lectură”, ba şi de explicaţii – în cazul în care timpul ne-o permite.

*

Cu un astfel de prilej, “citind” câteva dintre partiturile luate din cartea de mai sus, starostele ZICĂLAŞILOR a avut revelaţia originii “Bătutei” moldoveneşti, pe care nu o dezvălui, până în ziua de 29 mai. Dar iată că muzica veche românească, dacă este readusă în auzul zilei, face dezvăluiri senzaţionale, deşi interesul public este stârnit mai ales de superba ei muzicalitate.

*

Cei care vor să vadă filmele celor două spectacole ale ZICĂLAŞILOR, cu premiera “Walachische Tanze und Lieder“, pot accesa lunk-urile:

*

https://www.youtube.com/watch?v=yvQJCPp_YeU

*

https://www.youtube.com/watch?v=EAnew7b7dIc

*

Cum se măsluieşte un concurs în cultura arendată

Şi el poate ajunge director în cultură

*

La Centrul Cultural “Bucovina” se organizează un concurs pentru ocuparea funcţiilor de director la Ansamblul care băşcălizează memoria lui Ciprian Porumbescu şi la Şcoala de Arte care ia la mişto memoria Maestrului Ion Irimescu. Regulamentul, însă, parcă ar urma să măsluiască alegerea unei secretare vag culturalizată, care are “cunoştinţe minime de operare pe calculator” (pag. 2) – altminteri se lasă cu eliminare. Niscaiva cultură, niscaiva calităţi de creator şi de lider cultural probat nu se cer, ba chiar sunt interzise, concurentul la funcţie având obligaţia doar de a proba că ar “cunoaşte limba română vorbit şi scris”, în conformitate cu agramatul regulament de concurs, care impune şi o “adeverinţă de la medicul de familie a (sic!) candidatului” (pag. 3), căci, deh!, familia social-democrată înseamnă totul.

*

Dar, deşi limba română trebuie doar neprecizat cunoscută (din vedere, ca pe vânzătoarea de la chioşcul din colţ), pariez că delicata Tamira Gonda şi nu mai ştiu cum (dacă nu cumva vărul nu ştiu cui) şi viteazul proaspăt absolvent de Conservator (de la Ceapaev, încoace, avem multe conservatoare, ca să aibă poporul ce mânca) Ion Băiţan vor fi singurii concurenţi care, cu bărbăţie şi cu neînchipuită erudiţie, vor birui obstacolul achipuirii calculatorului şi vor ocupa, în sictirul culturii şi de ochii legii, scaunele pe care, maintenant (sic!), le ocupă de-un moft.

Sunt viu, aveţi în cine arunca cu pietre!

Emigranţi ardeleni, în drum spre Bucovina

*

Desenul de mai sus, publicat şi în volumul despre Transilvania din monumentala monografie a imperiului austro-ungar, are, în menţionatul volum, o altă explicaţie (din câte îmi amintesc, “Mocani, coborând muntele”). Dar şi în volumul respectiv, desenul se află între un desen care prezintă valea Bistriţei, la Valea Străjii, şi un altul, cu o panoramă a munţilor Rodnei, priviţi dinspre sud.

*

Şi ca tragere la temă puteam folosi desenul marelui pictor maghiar Pataky, cu definiţia “Emigranţi ardeleni, în drum spre Bucovina”, din moment ce 6.600 de români transilvăneni, urmând sfatul lui Enzenberg, se mutaseră în Bucovina, până în 1775, acolo unde exista o populaţie oarecum autohtonă de 50.000 de oameni. În fond, pentru obiceiurile ungureşti, polone, ucrainene, huţule, evreieşti sau armene, am folosit şi imagini din monografiile Galiţiei şi a Ardealului, în colecţia “Illustrierte Bukowina”, iar dacă expoziţia aceea şi-ar fi găsit un loc în urbe, aş fi explicat, într-un material de prezentare, ce şi de ce am folosit.

*

Numai că, în privinţa desenului de mai sus, nu m-am bazat pe altceva, decât pe buna cunoaştere a peisajului. În curând, împreună cu artistul fotograf Victor T. Rusu, voi dubla desenele de odinioară despre Bucovina cu fotografii de astăzi, realizate din exact acelaşi unghi. Şi veţi vedea că autorii maghiari ai monografiei despre Ardeal au folosit greşit desenul lui Pataky, şi nu eu, cum bârfeşte, pe ici, pe colo, un oarecare. Şi bine face specimenul că mă ponegreşte. În fond, eu sunt viu, deci aveţi în cine arunca cu pietre!

Cum am văzut Scântei, în lumina zilei

Omagierea înţelepciunii, cu Gheorghe Scântei şi Gheorghe Gabriel Cărăbuş

*

La Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera”, în sala îndumnezeită de spiritul Elenei Greculesi, înţelepciunea lumii (“Luminile pleiadei”) a fost omagiată, astăzi, printr-o carte insolită, de domnul Gheorghe Scântei, părintele colegei noastre Corina Scîntei (cu î, nu cu â). Când am propus cartea pentru programul editorial pe 2015, eram surprins să constat că, într-o lume care colecţionează cutii de chibrituri sau de bere, linguri de lemn sau pachete goale de ţigări, există un om care, vreme de peste o jumătate de secol, a colecţionat doar înţelepciune. Şi am ţinut să cinstesc, aproape închinător, această nobilă îndeletnicire.

*

Astăzi, noi, cei de la Centrul Cultural “Bucovina” am trăit, alături de prietenii domnului Gheorghe Scântei şi de alţi suceveni care şi există, bucuria lansării unei cărţi, iar dovezile se află în fotografiile care urmează, realizate de Dănuţ Lungu şi de mine, el cu un aparat de fotografiat, eu cu o drăcie de tinichea din dotare (nu că n-ar avea Centrul Cultural “Bucovina” şi aparate performante de fotografiat, dar, din nefericire, are şi o elită decizională care măcar cu atât e înzestrată):

*

Gheorghe Scântei – foto: Dan Lungu

Călin Brăteanu, vorbind inspirat despre carte

Zicălaşul Constantin Irimia

Ion Băiţan, ca admirator al scrisului

Gheorghe Scântei, Gabriel Cărăbuş şi Gabriela Teişanu

Măria Sa, Publicul

Tatăl şi fiica

Sesiunea de autografe

Gheorghe Scântei, într-o zi memorabilă

Buluc la poze: cântă Gabriela Teişanu!

Cântă Gabriela Teişanu – foto: Dan Lungu

*

Rar se întâmplă o manifestare culturală în Suceava la care Gabriela Teişanu să nu participe, măcar din public, din secvenţa aceea de viaţă reală, sinceră şi netrucată. Când se întâmplă ca la vreo poznă artistică să fiu eu coordonator, atunci o pun pe Gabi să cânte (măcar două doine – cea din Ilişeşti fiind preferata mea) şi, în vreme ce mama lui “Teiu” de la “Toy Machines” cântă, eu, la concurenţă cu fotografii profesionişti, mă înghesui să-i fac poze. Poze care nu-i prea sunt pe plac:

*

Gabriela Teişanu – foto: Ion Drăguşanul

*

Pe chestia asta, cu pozele, ne tot tachinăm, Gabriela Teişanu fiind, de fiecare dată şi un conviv plin de viaţă şi de inspiraţie, care mânuieşte mlădiat şi savoarea spiritului, nu doar pe cea a cântecului.

*

Voievodesele – foto: Dan Lungu

*

Mamăăă, ce artist fotograf este colegul meu, Dănuţ Lungu!  S-o creadă Gabi că scapă şi fără o împunsătură foto finală, pe tema voievodală a lucrărilor Elenei Greculesi, care verticalizează până dincolo de ceruri sala în care noi, salariaţii Centrului Cultural “Bucovina”, am trăit, astăzi, câte ceva din bucuria colegei noastre Corina Scîntei, care ne invitase la lansarea cărţii părintelui ei, domnul Gheorghe Scântei.

*

Profiluri artistice sucevene