Bucovina Unirii cu Ţara

Zadik, citind proclamaţia, la Cernăuţi, în 11 noiembrie 1918

Întâmplarea face să dau peste o mărturie foarte puţin cunoscută: „Monitorul Bucovinei”, foaie oficială a „guvernului Bucovinei”, care „apare după trebuinţă”, sub autoritatea poetului şi dramaturgului Constantin Berariu, începând cu data de 14 noiembrie nou 1918 şi până în primăvara anului 1922, timp în care sunt prezentate informaţii importante despre alcătuirea corpurilor profesorale şi ale comisiilor de expropriere şi împroprietărire din fiecare localitate bucovineană, precum şi despre reorganizarea administraţiei, informaţii deloc vehiculate de către istoriografie şi cu atât mai puţin de către autorii de monografii. Şi am decis să adun acele mărturii, având ezitări doar asupra ostenitoarei înşiruiri de demagogii, pe care Nicolae Iorga o anticipase cu precizie (estimase inexact doar atitudinea mitropolitului, care a fost mai obedientă chiar şi decât cea a lui Dori Popovici – primul ministru secretar de stat, împreună cu Petru Groza, ca recompensă pentru „bâtele” folosite împotriva prestigiului dorobanţului român), încă din 1916, dar în cele din urmă am decis să copii şi să răspândesc şi astfel de penibilităţi (pentru cunoscători), transformate în „glorioasă istorie aniversară” de către pigmei electorali ai democraţiei noastre în veşnică şi vioaie campanie de „prostit poporul / cu televizorul”. Prin urmare, nu voi comenta circul „centenar” al vorbelor în vânt decât cu reluarea „prorocirii” lui Nicolae Iorga: „Noul şi neexperimentatul moştenitor al Coroanei habsburgice a vizitat Bucovina… „Naţionalistul” Dori Popovici, întors din Bucureşti, unde l-a chemat dorul de noi, a ars tămâia cea mai curată în căţuia de aur a guriţei sale, şi arhiducele a găsit că miroase bine. Chestie de nas! Va să zică, de acum să ne luăm orice gând din partea aceea. Nu ne vor „gospodarii” de la Câmpulung şi nici dl Dori Popovici… Dar se poate să intrăm. Atunci dau sigur următorul lucru: Părintele Repta n-o să binecuvânteze pe feciorii în uniforma României libere. Dar cel dintâi discurs o să-l ţină dl Dori Popovici, iar cele dintâi aclamaţii au să vină de la „gospodari”. Şi mai garantez un lucru: că o să le primim şi o să le răsplătim”[1].

Mitropolitul Repta nu doar că s-a grăbit „să binecuvânteze pe feciorii în uniforma României libere”, dar a şi găzduit la palatul naivităţii publice (dacă ar fi să-l parafrazez pe Polybios) pe generalul Zadik şi pe şeful statului său major, colonelul Rovinaru. Pe buze îi rămăsese încă mierea unsuroasă de la vizita Împăratului Carol I, dar mierea asta făcea farmecul tuturor elitelor bucovinene, care au mers la întâlnirea cu eliberatorii ca la oricare alt eveniment monden:

Mitropolitul de Repta, uitând de jurământul din 6 august 1917, până în 10 mai 1919, între Ion I. Nistor şi Iacob Zadik

Majestatea Sa Regele Ferdinand I cătră Consiliul naţional

„În 12 Noemvre nou seara, a sosit următoarea depeşă, cetită de preşedintele guvernului, dl Iancu Flondor, în adunarea Consiliului naţional, întâmpinată de cei prezenţi, stând în picioare, cu aplauze prelungite şi aclamaţii frenetice:

„Domnului Iancu Flondor / Cernăuţi.

Cu cea mai adâncă emoţiune şi cu inima plină de bucurie patriotică, primesc ştirea că trupele Mele au intrat în capitala Bucovinei române, aducând ordine şi linişte sufletească pentru toţi acei cari, în aceste momente istorice, au simţit şi au lucrat pentru îndeplinirea visului secular. Îmi închipuiesc bine cum inima voastră caldă de român a tresărit de bucurie patriotică, la vederea tricolorului naţional, purtat de ostaşul român, frate de sânge şi de suflet. Din adâncul inimii Îţi sunt recunoscător pentru munca patriotică ce ai depus şi pentru iubirea de neam ce ai arătat cu atâta bărbăţie. Îţi mulţumesc, cum şi tuturor acelor care te-au ajutat, cu inimă curată, în aceste timpuri măreţe. Să dea Atotputernicul ca tot poporul din Bucovina să găsească mereu ocrotire, dreptate şi libertate sub cutele drapelului naţional. // ss Ferdinand” (Monitorul Bucovinei, Fascicola I, 14 noiembrie nou 1918, p. 1).

1917 nov: Kaiser Karl in Bukowina: Cu “unionistul” mitropolit Repta

Intrarea armatei române în Cernăuţi la 11 noemvre nou

„Ca pe un mire dorit aştepta capitala Cernăuţi intrarea falnicei armate române. Încă de duminecă multe edificii se împodobiseră cu steaguri tricolore. În piata principală lumea mare adunată era febrilă în aşteptare. Dar spre seară se vesti că intrarea armatei va urma a doua zi.

Luni, de dimineaţă, lumea se adună în piaţa principală, doamnele şi domnişoarele române cu flori, tinerii cu steaguri tricolore, toţi cu căldura entuziasmului in inimi, pătrunşi de măreţia zilei. Membrii Consiliului naţional, în frunte cu marele român Dr. Iancu Flondor, se adunară în sala de recepţiune din Palatul Naţional Român. Cătră amiază sosiră primele patrule române, întâmpinate de urale şi ploi de flori.

Spre întâmpinarea dlui general de divizie Zadic şi a statului major al diviziei fură trimişi domnii Dr. V. Bodnarescu şi Dr. Georgian, însoţiţi de ofiţeri de onoare, dintre ofiţerii români bucovineni. Primite de un indescriptibil entuziasm, sosiră automobilele cu dl general Zadic şi colonelul statului major dl Rovinaru, însoţiţi de domnii trimişi spre întâmpinare. Între ploi de flori şi entuziaste aclamaţii de „Trăiască Regele României mari!”, „Trăiască România mare!”, „Trăiască Armata Română!”, mult doriţii soli ai dezrobirii fură conduşi în sala de recepţiune din Palatul Naţional.

Aici urmară clipele celei mai mari înălţări sufleteşti, aşteptate cu dor de aproape un secol şi jumătate. Sublimă emoţiune pătrunse pe cei prezenţi şi dl Iancu Flondor vorbi:

„Domnule General! / Ca preşedinte al Consiliului naţional, am datorinţa să bineventez falnica Oaste Românii la intrarea ei în capitala Bucovinei, acestei ţări ce păstrează în sânul său sfintele moaşte ale marelui nostru Domn Ştefan.

Suntem pe calc să întregim iară moştenirea lui – România mare! Sufletul lui nemuritor e în mijlocul nostru! Resimt un sfânt fior ce trece prin inimile noastre! Dară nu este dat fiinţei omeneşti de a fixa în grai viu o astfel de simţire. Numai o rugăciune fără cuvinte, care se înalţă la ceruri, îi poate corespunde întrucâtva.

Domnule General! / Daţi-mi voie să vă bineventez aşa cum o fac doi fraţi iubitori, care, după o lungă şi dureroasă despărţire, se întâlnesc, spre a nu se mai despărţi niciodată! O fac, deschizând braţele mele şi strângându-vă la piept”.

Urmează înduioşătoarea îmbrăţişare între dl Flondor şi dl general Zadic, care se sărută lung şi cu ardoare, iar jur-împrejur ochii lăcrimează.

„Domnilor! / Acum să mulţumim, din adâncul inimilor noastre, celui mai mare şi mai bun Român al veacului nostru: Maiestatea Sa, Regele nostru Ferdinand I. Trăiască!”.

Frenetice strigăte de „Trăiască!” însoţiră alocuţiunea, participanţii lăcrimau şi se îmbrăţişau de bucurie, iar corul „Armoniei”, condus de dirigentul lui, dl Constantin Şandru, execută Imnul Regal al României. Solemn şi sublim pătrundeau accentele imnului în inimi.

Domnul general Zadic răspunse: / „Onoraţi cetăţeni ai Bucovinei!

În urma dorinţei Comitetului naţional bucovinean, Maiestatea Sa Regele şi Ţara României au răspuns chemării şi au adus ajutorul armatei române, pentru ca liniştea acestei ţări să nu fie turburată. Sosind, aduc salutul cu iubire frăţească şi, pot să spun, cu iubire de mamă al României libere cătră ţara Bucovinei!

În aceste momente, gândul meu se înalţă cătră Dumnezeu şi-i adresează mulţumirile României mari, că a scos sfânta dreptate la suprafaţă. Pentru despărţirea Bucovinei a trebuit să curgă sânge şi să cadă un cap de Domn, pentru re-împreunarea ei însă n-a curs nici un pic de sânge. / Să strigăm cu toţii: Trăiască România mare! / Trăiască Bucovina! / Trăiască regele Ferdinand I!”.

Un torent de aplauze şi nezăgăzuite strigăte de „Trăiască!” întrerupseră şi însoţiră răspunsul dlui general Zadic. Corul „Armoniei” execută imnul „Salut armatei române”, imn nou, scris de C. Berariu şi compus de C. Şandru, ascultat cu sfinţenie de cei prezenţi. Membrii Consiliului naţional, mai mulţi ofiţeri români bucovineni de onoare şi şeful nou creatului birou ul presei, dl C. Berariu, fură prezentaţi dlui general Zadic şi dlui colonel Rovinaru. Apoi dl general şi dl colonel, însoţiţi de persoane de distincţie şi ofiţeri bucovineni români de onoare, plecară la Palatul Arhiepiscopal, unde, la invitarea I. P. S. Sale mitropolitului Vladimir Repta, fură instalaţi dl general, împreună cu statul major al diviziei. Consiliul naţional a expediat următoarea depeşă:

„Maiestăţii Sale Regelui României / Iaşi /

Astăzi, la orele unsprezece din zi, intrând falnica Armată a Regatului României în capitala Cernăuţi, întâmpinată de entuziasmul general, aducem Maiestăţii Voastre, plini de credinţă şi iubire, omagiile Bucovinei eliberate. Trăiască Regele României mari! / Consiliul naţional din Bucovina / Iancu Flondor”.

Paralel, femeile române au expediat următoarea depeşă: „Maiestăţii sale Regina Maria / Iaşi

În clipa înfăptuirii visului de unire prin intrarea falnicei Armate române în Cernăuţi, femeile române din Bucovina aduc Reginei lor, cătră care gândul lor s-a îndreptat atât de adesea în cursul acestui război, omagiul lor de dragoste şi devotament. / Elena de Popovici, prezidenta societăţii doamnelor române din Bucovina, Victoria Gaina, Olga Grigoroviţă, Dr. Aspasia Luţia,Veronica Procopovici, Eleonora Puşcariu, Pulcheria Tarnavschi”.

Armata română îşi făcu intrarea prin piaţa principală în mod triumfal, între ploi de flori şi nesfârşite aclamaţii ale lumii adunate. Corul „Armoniei” execută, de pe peronul edificiului municipal, Imnul Regal român şi alte cântece naţionale. După trecerea armatei, publicul a format spontan un imposant cortegiu, ce parcurse, cu cântări şi strigăte entuziaste, stradele principale ale oraşului; porni la Palatul Arhiepiscopal, unde se făcură mari ovaţii înaintea generalului Zadic şi colonelului Rovinaru, apăruţi pe marele balcon al palatului, însoţiţi de arhimandritul de scaun P. S. Sa Verobchievici şi alte persoane distinse. „Trăiască România mare!”, „Trăiască Regele Ferdinand I!”, „Trăiască Armata română!” răsunau necontenit, pentru prima dată între zidurile somptuoasei clădiri a palatului arhiepiscopal.

Cortegiul se reîntoarse în piaţa principală, unde, la sunetele unei muzici, se încinse o horă naţională până în seară. Astfel se sfârşi o zi mare de pregătire pentru sublima faptă a unirii tuturor românilor într-o Românie mare” (Monitorul Bucovinei, Fascicola I, 14 noiembrie nou 1918, pp. 3, 4).