Cântecul ningerii iernii: memoriei lui Gheorghe Parascan

*

Gândind cu gânduri ancestrale

hirotoniţi în suferinţă

erau văzuţi mereu pe cale

oftând adânc din nefiinţă,

râvnind păcatele lumeşti,

ghicindu-le din cer pe toate

har între haruri îngereşti,

etern pierdute şi uitate;

*

Plângeam de mila lor, plângeam

apoi mă năpusteam spre viaţă

rupând cu dinţii, dar rupeam

atât amar, cât şi dulceaţă

să-mi fie-n veşnicii de-ajuns

ca să mai uit de plictiseală,

apoi în nouri m-am ascuns

ningând o iarnă ideală.