Cântecul mâinilor care cântă: Mihaelei Popescu
*
Mâini care n-au astâmpăr, cu migală
istorisind lăuntrice risipe,
hoinar mă poartă printr-o senzuală
abandonare-n uriaşe clipe,
este atât de veşnică rostirea
la marginile lumii ce ne-ntrupă
acum şi pururi şi prin amintirea
*
Poemelor ce se vor naşte după
odihna vie ierbilor adusă
popas doar pentru cântecul nescris,
este atâta spaţiu într-o spusă
săpată-n pagini şi trăită-n vis
că mi se face, dintr-odată, teamă
uitând că-n cântec veşnicul mă cheamă.