Cântecul lunii: lui Nick Făgădar

*

Nicicând nu a fost luna mai amară,

iar stelele-n cruzimea lor mai sfinte

ca-n curmezişul nopţilor de vară

oracular cioplite pe cuvinte

la margine de lume ancestrală,

acolo unde trecem prin părinţi

egali cu cea mai amplă îndoială

*

Frângând cireşe cosmice în dinţi,

apoi dispare luna şi ne pasă

ghicind pe cerul larg imensul gol

amar al lunii ce mereu ne lasă

distrugerii-n lumescul rostogol,

absenţa ei e gheara ce ne scurmă

rupând în noi drept rană câte-o urmă.