Cântecul întrupării: Gabrielei Teişanu

*

Graurii mi-apasă sufletul de-o vreme,

am să zvârl cu piatra şi o să-i înjur

blestemând fereastra când de grauri geme

răstignindu-mi cerul într-un strâmt contur,

iarna să-i înşface stelele cu colţii,

efemer omătul cosmic să-i alunge,

lacăte să pună pe capacul bolţii

aspra fulguire care m-o străpunge,

*

Tot atunci luceferi în cireşi să-nvie

erodând cu seve nopţile din cer,

iar deasupra lumii calma poezie

şiroind în pagini sfântul ei mister

alte lumi să-ntrupe şi să le aştearnă

ninse de petale într-un efemer

urgisit şi-acela, în final, de iarnă!