Cântecul încireşării: lui Călin Vălean
*
Copilăria fremătă speranţă
acolo, lângă alt cireş amar,
lăsat să ţină stelele-n balanţă
incendiindu-mi sufletul fugar;
nu-mi amintesc ce rădăcini mă lasă
*
Vânat de troscot zării să mă-nchin,
am alt cireş ce-mi iscodeşte-n casă
lipindu-mi frunze veştede-n destin:
e prea târziu şi nu mai sunt cireşe,
am şi uitat de unde încă vin,
nopţile-au prins în stele să mă-nfeşe.