Cântecul cuţitelor: lui Ionică Iftode

*

Ispitele au năvălit în jur,

o să îmi nărui sufletu-n ispite

numai să-mbrace drept târziu contur

iarba ce-nalţă înspre cer cuţite,

căci mă răzbate-o sete de demult

apocaliptic năruind prin mine,

*

Iar eu nu fac decât să o ascult

frânt de-o risipă calmă de destine,

tot mai adânc mă caut şi mă tem

ocnaşii dinspre vârste să nu fugă

dincolo de cuvinte; în poem

eu încă mai trăiesc precum o rugă.