Cântec pământesc: lui Florin Sinescu
*
Flămânzi de veşnicii când trec poeţii,
la marginile lumii, în fântână,
o zare precum roua dimineţii
rămâne după ei şi-i tot îngână
imaginar cu un contur de cruce
nins peste noi de-aceleaşi veşnicii
*
Să ne cuprindă dorul, când se duce
iluzia trăirii pe pustii,
nu e târziu şi nu e pământeşte,
eu încă am un cântec mângâiere
să-l pun pe suflet şi să-i spun: Trăieşte,
chiar dacă rostul frunzei în tăcere
ursit a fost din ceea ce-o urseşte!