Cântec în destrămare: Corinei Scîntei

*

Corăbii lungi s-au destrămat pe mare,

o să le pun pe cerul meu la noapte

rupând o stea cu gest de închinare,

iar ierbile cu clocotite şoapte

nu or să-mi ierte gestul meu păgân

afurisindu-mi cu migală paşii

*

Sau or să-mi ceară-n cor să mai amân

ca să încapă-n ceruri numai laşii
îndoctrinaţi şi pustiiţi de ei,

nicicând străpunşi de ierbi precum de săbii,

toţi osteniţi şi-aproape funigei;

erau, cândva, pe mări, printre corăbii,

iluzii şi speranţe, şi idei.