Cântec de lume: Mihaelei Cătălina Cojocaru (Londra)
*
Mă copleşesc, în fuga lor nebună,
iar caii iluzorii, vânturateci,
hei!, le tot strig, când cobza dintr-o strună
a despletit şirag de cai sălbateci,
e timpul să am timp şi să mă bucur
lângă copacii copleşiţi de rod,
am să vă-adun, să vă atârn în ciucur
*
Căci cerul, în destinul lui schilod,
a asmuţit doar trecerea spre mine,
turbată vietate şi rapace,
adânc să muşte vremea care vine,
lărmuitoare-i vremea ce mă tace!,
iar caii se opresc şi mă ascultă
nervos zvâcnind din cosmice copite,
am iarăşi vreme, însă nu prea multă,
Ca să înfig în cerul larg cuţite,
om să mă simt şi sângele să-mi crească
jinduitor în soare şi în stele
ori în sclipirea mult prea pământească
ce-mi dă contur în cântecele mele;
apoi, când noaptea va sosi cu bine,
ruguri aprinse-n cer au să vestească
un ultim cal, ce s-a desprins din mine.