când doar lumină e în univers

*

prea multe închisori pentru destine,

prea multe lanțuri de purtat la glezne

și-n colonia muncilor divine

se-aruncă în ciozvârte numai bezne,

veniți – ne strigă paznicul de sus –

de vă luați noi rații de-ntuneric!,

în fond întemnițatului supus,

cu sufletul pe jumătate sferic,

*

nu-i sunt de trebuință străvezimi

spre libertăți prin nașteri garantate

potopului abulic de mulțimi

care au fost la viață condamnate,

întemnițatul speră-n judecăți

și se dedică suferind iertării,

în fond s-a întâmplat și alte dăți

și-n alte părți din necuprinsul zării,

*

dar clocotește o revoltă sumbră

în toate întrupările prin vers:

de ce să port întunecata umbră

când doar lumină e în univers?