Bucovina, 1866: "poporul ţăran" şi "poporul cetăţean" | Dragusanul.ro

Bucovina, 1866: “poporul ţăran” şi “poporul cetăţean”

Popor cetăţean, ţi se împlinesc visele!

Popor cetăţean, ţi se împlinesc visele!

*

Cum nu am obiceiul să trec pe lângă mărturii ca pe lângă gropile din trotuarele Sucevei, deşi căutam altceva, colecţia revistei “Albina“, apărută la Viena, duminică, 27 martie / 8 aprilie 1866, şi pusă la dispoziţia publicului larg de către prestigioasa Bibliotecă Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, m-a obligat să încep să fişez toate mărturiile ardelene despre Bucovina istorică, copiindu-le, dar în limbajul contemporan (limbajul lătinist al vremii însemnând o problemă chiar şi pentru un om “obicinuit” cu aşaceva), fără o ţintă precisă, dar care, cu siguranţă, se va impune, din texte, pe parcurs.

*

O surpriză mai mult decât plăcută o constituie pentru mine corespondentul bucovinean, care semna “Publiu Plugariulu“, un ironist de primă mână, un strălucit antecesor al lui Mihail Teliman, pe care, odată şi odată, îl vom identifica, şi care, în spiritul responsabil mărturisitor, spera că “Albina” va culege nu doar nectarul “din Bucovina” în “mierea” căruia “nu vor găsi urmaşii noştri mai mult pelin”. Dar, pentru că orice comentariu este, încă prematur, o să încredinţez doritorilor ceea ce am început să aflu:

*

1866 mai 25 p 3-1

*

Foametea în Bucovina e atât de crâncenă, încât vedem următoarele cazuri triste în foaia „Bucovina”: O ţărancă veni cu două fiice ale ei (în etate de 12-15 ani) la un domn şi-i îmbia acestuia amândouă fetele pentru 20 de florini v. a. (vienezi – n.n.), lăsându-i dreptul să cumpere şi numai una şi să-i aleagă. Acesta, însă, îi donă 3 florini v. a., dar nu cumpără niciuna.

*

Textul din 25 mai 1866

Textul din 25 mai 1866

*

Un colonist cumpără, în suburbia Roşia din Cernăuţi, de la un cerşetor, trei copii (un prunc şi două fete), pentru preţul de 9 florini, cu condiţia ca cumpărătorul să-i dea pe loc” (Albina, Anul I, No. 20, Viena, miercuri 25 mai / 6 iunie 1866, p. 3).

*

1866 mai 27-1

BUCOVINA, 1 iunie 1866

Pentru astă dată, vrând a înregistra, în coloanele acestui stimat organ, aceea ce ocupă, în prezent, atenţiunea publică şi universală, greu îmi vine a nu putea, astăzi, nimic alta scrie decât iremediabilă, zic, lipsa cea mare şi comună a nutrimentului de toate zilele la bietul nostru popor ţăran şi parte şi la cel cetăţean. Morţi de tifos, din cauza aceasta, ba şi morţi de foame sunt cam deseori şi, pe zi ce merge, se tot mai înmulţesc, auzim din toate părţile Bucovinei; între Siret, însă, şi Nistru şi în munţii apuseni ai ţării (adică în obcini – n.n.), e lipsa aceasta a pâinii zilnice şi mai mare, şi mai simţitoare. Incidentul acesta – căci, la noi, în Bucovina, aşa putem să-l numim – incidentul, zic, acesta, de tot trist şi mai nepomenit la noi în acest grad, are – ce se înţelege de la sine – şi o influenţă foarte dăunătoare în toate referinţele prin excelenţă sociale, cuprinzând în sine şi moralul, cum în genere, aşa şi în specificul lui.

*

Publicitate şi pentru "poporul cetăţean" român

Publicitate şi pentru “poporul cetăţean” român

*

Starea materială, însă, a poporului nostru se dărâmă foarte mult, căci îndatoririle pentru susţinerea vieţii ajunseră deja la o culme de pe care mai că nu mai vezi alta, decât mizeria şi iarăşi mizeria: deoarece multe familii rămaseră, din cauza acestei lipse extraordinare, cum am zice „fără de casă, fără de masă”.

*

Cum că şi în privinţa naţională are să aducă mizeria aceasta urmări nefavorabile e încă de însemnat, pentru că bunăstarea materială de până acum a poporului nostru trecu, mare parte, în mâini străine şi, cum auzim, tot mai trece şi acum, şi va trece încă, până la secerişul viitor.

*

Ce e drept, Dieta noastră şi Comitetul al nostru al Ţării, ba – lăsând adevărului dreptul său – şi Consistoriul greco-oriental al Bucovinei făcură mult – poate şi totul – ce putură spre alinarea lipsei domnitoare în ţară. Însă, cu acele măsuri şi mijloace care se uzitară în părţile acestea, dar nu pot răul mai mult înlătura, e după părerea noastră unica cauză că nu s-a pregătit ajutoarea aceasta mai de timpuriu, de cu astă-toamnă adică, pe când şi importul grânelor din România era liber, şi grânele mai ieftine. Pe atunci, să se fi cumpărat cerealele cu cele 750.000 de florini v. a. (vienezi – n.n.), care se împrumutară pentru Ţară din Fondul religionar greco-oriental, s-ar fi fost cumpărat o întreită cantitate de grâne, faţă de cum sunt acestea care se pot cumpăra acum, în martie, aprilie şi mai, fiindcă acum grânele ajunseră la nişte preţuri, pentru noi, bucovinenii, chiar fabuloase (de exemplu: 14-16 florini v. a. coreţul de păpuşoi).

*

Cred că s-ar fi făcut acum experimentul la noi, şi încă de toţi, că foarte e necesar să se realizeze cât mai curând cuvântul M. S. Împăratului, din anul 1851, decembrie 31, hotărâtor ca fiecare biserică „să-şi stăpânească şi administreze singură fondurile, institutele (aşezămintele – n.n.) şi averile sale”. Această nobilă şi generoasă voie a Majestăţii Sale de ar fi ajuns a căpăta corp până acum şi n-ar mai exista dependenţa averii bisericeşti de atâtea predici contra-naturale, Fondul religionar al Bucovinei ar fi fost de un deplin şi destul de timpuriu ajutor nenorocitului popor, ai cărui buni şi străbuni părinţi, ba şi generaţiunea de faţă, acest Fond religionar l-au creat şi înmulţit ca Biserica greco-orientală – societatea adică a acestei biserici, să se folosească din el în cauzele lui cele vitale*.

*

* La pretenţia inteligenţei noastre, ca şi clerul şi mirenii să fie reprezentaţi în Comitetul administrativ al Fondului religionar, ca adică acei ce poartă sarcini pentru susţinerea bisericii seculare, să aibă şi drepturi în afacerile ei, răspunse Episcopul (ori profesorul C. Popovici, nu ştim) într-o epistolă publică şi aspră: Nu vă amestecaţi în lucruri care nu vă ating!” (Albina, Anul I, No. 21, Viena, vineri 27 mai / 8 iunie 1866, pp. 3, 4).

*

1866 mai ex 3-1

*

BUCOVINA, 1 iunie 1866

Cam aşa tot binele ajunge, de la Viena, la noi – târziu, precum şi stimata „Albina” chiar acum, la Rusalii o primim, pe-aicea, la ţară, măcar că apăru încă la Paşti (duminică, 27 martie / 8 aprilie 1866). Se zice că de la vietăţi fără minte şi numai cu instinct ar putea omul multe învăţa, dacă-i ruşine a învăţa de la Dumnezeu: că „Albina” nu se grăbi la noi oare nu pentru ca să pricepem şi noi ca la rău să nu te prea tragi? (Nu, domnule, căci „Albina” se născu pentru a zbici unele multe, deci caută să se tragă la ele, să se apropie, ca să le poată cunoaşte – Redacţia). Cu dragă inimă salutăm înţeleapta „muscutia”; aşa cum cu multă dorire şi doream ca să vedem, odată, în centrul monarhiei, un organ al nostru. Salutăm, zic, şi ne bucurăm de apariţia acestei foi: dară bucura-se-va oare şi ea de noi?

*

De mult e în lume primăvară şi albinele aşijderea de multe se bucură dintre consecinţele primăverii, prin multe locuri umplând chiliuţele fagurilor cu mai multe sau mai puţine dovezi dulci pentru urmaşi şi viitor, cum că ele, umblând prin lume, primăvara au găsit-o. Bine ar fi dacă în celula cu culegeri din Bucovina nu vor găsi urmaşii noştri mai mult pelin.

*

La noi, este materie despre toate a scrie; numai despre mai nimic bun. Cauzele Bisericii sunt de tot deplorabile; Biserica, la noi, seamănă că e Episcopul cu secretarul său cel de religie şi naţionalitate eterogenă, iar eparhioţii că sunt ca argaţi ai lor sau, dacă e mai nimerit aşa, apoi eparhia e un lucru rău pentru ei, o posesiune care de aceea există, pentru că ei sunt domni. Clerul? Un ceva între Episcop şi dieceză, pe care nu ştii cum să-l botezi, ca să aibă adevăratul nume. Poate că după un timp, aflând „Albina” ce flori sunt acestea, afla-le-va ea singură şi numirea meritată, fără ca să ne mai batem noi capul cu cercetarea ei.

*

Interzise "poporului ţăran"!

Interzise “poporului ţăran”!

*

Şcolile? Acestea aşa se află şi aşa prosperă cum e în regulă ca să se afle şi să prospere toate instituţiile începătoare. Învăţătorii sunt juni, dar de regulă buni, iar poporul bun, dar de regulă încă nepricepător ce va să zică şcoala, ce bine e ca şcoala să-l educe. Rău, însă, cătată deocamdată şi după mintea lui nedezvoltată (?), însă vede că pentru palate şi lefuri groase şi grase etc. etc. au lăsat bunii şi părinţii lui avere, iar pentru şcoli, biserici şi case parohiale – ba; care acest clu – poporul – ori singur, ori într-o concurenţă împovărătoare cu Fondul religionar de-abia să şi le facă. Cum, însă, ar trebui să fie şcolile, ca măcar cândva să uite poporul aceste greutăţi, cine, ici-colea, câte o şcoliţă fundează şi cine de aceasta se-ngrijeşte, ce dragoste arată acel „cine” către îngrijirea acesteia şi ce talent are întru aflarea şi întrebuinţarea mijloacelor spre prosperarea şcolilor? Şi aceasta afla-o-va „Albina” în curând.

*

Viaţa noastră civilă şi socială, politică şi naţională, pe măsura simbolului ţării noastre cu stema Zimbrului, acestea toate vor striga, curând, aşa de adevărat încât, deşi nu poate tocmai la Viena, dar până-n biroul redacţiunii „Albinei” cu bună seamă se va auzi, măcar să tac eu, şi o sută, şi o mie cu mine. / Publiu Plugariulu” (Albina, Anul I, No. 22, Viena, duminică 29 mai / 10 iunie 1866, p. 4).

*

Începutul pamfletului lui Publiu Plugariulu

Începutul pamfletului lui Publiu Plugariulu