atunci când stelei mele mă înclin

în crucea nopţii a zvâcnit vioara

şi cântecul l-am pus drept căpătâi:

cu florile ce-anunţă primăvara

m-au logodit ai mei întâi şi-ntâi

căci mă născusem mugur în derivă

pe crengile din bolţile cereşti

şi nu mi-a stat vreodată împotrivă

povestea vremuirii în poveşti

*

căci crucea nopţii deschidea o cale

spre crengile eternei învieri

şi mi-a ursit cu cântecele sale

să aparţin doar sfintei primăveri

ca să-i veghez până târziu altarul

de stele care-şi caută un trup

ca să ofere lumilor nectarul

din care-am învăţat cum să mă rup

*

şi-acum petală clipocind lumină

în nesfârşitul zărilor ce vin

aud puhoiul stelelor ce-nchină

atunci când stelei mele mă înclin