Antrenamentul epigramiştilor: Ovidiu Donisă | Dragusanul.ro

Antrenamentul epigramiştilor: Ovidiu Donisă

Ovidiu Donisă

Ovidiu Donisă

*

Şi beţia e o tradiţie

*

Nasu-i roş, e ger şi zloată,

Casa-i plină de copii…

Făcăleţ în mâna dreaptă:

„Moşule!!! De unde-mi vii?”

 *

*

O astfel de… tradiţie

*

Ho! Ho! Ho!, zic procurorii,

Toţi, ca arşi, sar în picioare

Să nu-i prindă ei şi zorii

Cu „tradiţia”-n buzunare.

 *

*

Tradiţii în familie

 *

Viaţa lor e fericită

Fiindcă ăsta le e traiul:

Precum Capra, ea se-agită,

Iar el rage… ca Buhaiul!

 *

*

Conform tradiţiei ursăreşti

 *

N-ai mai mişcat trei luni după chindie,

Ţi-am luat de toate pentru-nmormântare,

De und’ să ştiu că intri-n hibernare?

Noroc de mă-ta: te-ngropam de vie!