Annamaria Oloieru sau calea artei trece prin Londra | Dragusanul.ro

Annamaria Oloieru sau calea artei trece prin Londra

 

 

 

S-a născut la Chișinău, iar de ceva vreme e suceveancă, părinții ei, Petrică și Inga Oloieru fiind artiști instrumentiști ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, absolvenți ai inegalabilului Conservator din capitala Republicii Moldova. Iar ce naște din artiști are calea ursită, universul creației fiind atât de atotcuprinzător încât deslușește chipul cosmic al Dumnezeirii. Prin urmare, peste câteva zile, Annamaria Oloieru se va muta la Londra, cu statut de studentă, pentru că adevărata cale a artei trece curcubeu peste meleagurile inefabile ale Albionului, insulă numit astfel de către vechii druizi, care imaginaseră „Tărâmul Albei”, deci al Lunii, în tainica ivire pământească de pe zarea Europei.

 

 

Annamaria Oloieru, concurenta mea în ascultare și fotografiere de Zicălași, e un lujer de floare care tânjește după deplinătatea luminii, uneori cu o vagă neliniște a sufletului, care pare că își va găsi contururile depline în arta plastică. Cunoscând-o bine și fiind noi și prieteni necondiționați, știu sigur că va răzbi, pentru că s-a întrupat din gena niciodată biruită a sfintei Basarabii.

 

 

 

La mulți ani, Annamaria,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!