Cântecul umbrei: lui Gheorghe Flutur
*
Gări dezlănţuite lunecă-n paragini,
haosul îndeasă înspre zări ruine,
este veacu-n care mă dărâm în pagini
ostenit să-mi caut aripile-n mine
risipindu-mi trupul pururi ca o gară
grâului ofrandă, ierbilor amar,
horelor de stele care mă-mpresoară
eu le-am dus cununa spinilor în dar
*
Fără să-mi mai pese că în depărtări
liniştea-i o gară-n calmă prăbuşire,
umbra ei fatală naşte-n înserări
trupului cămaşă veşnică de mire,
umbră-mi este trupul, sufletul mi-i umbră,
restul e tăcere cosmică şi sumbră.