Povestea aşezărilor sucevene: Dolhasca

Dolhasca. Primele moşii şi aşezări ale actualei comune Dolhasca, în dreapta Siretului, au fost atestate în 2 iulie 1398, pe când moşia şi aşezările de pe malul stâng al Siretului, de unde se pretinde că ar fi venit străbunii actualei vetre, din 20 iunie 1453. Spre deosebire de Dolheşti, care, ca formulă de plural, defineşte moşia răzeşilor Dolh (Lung – Ioan Bogdan îi înşiruie în splendida lor încrengătură), Dolhasca defineşte statutul de moşie integrală a unui proprietar, lucrată cu robi şi iobagi, desprinsă din moşia răzeşească, prin daniile domneşti, în beneficiul mănăstirii Pobrata (a fratelui, dar a fratelui lui Petru Muşat). Că moşiile primite de călugării de la Probota înseamnă Dolhasca, şi nu Dolheştii, o dovedeşte uricul din 22 februarie 1502, bazat pe două privuilegii vechi, obţinute de Şendrea, bunicul cumnatului lui Ştefan cel Mare, asupra Dolheştilor, „Dobra, fiica lui Ivanco, şi verii ei, Toader Macica, şi fratele lui Berzea, fiii Mărinei, toţi nepoţii panului Şandru portar” vânzând vistiernicului Isac „un sat pe Şomuz, anume Dolheşti… pentru şase sute de zloţi tătăreşti”[1]. Mult mai târziu, după „hiclenirea” lui Isac, soldată cu confiscarea averilor de către Ştefăniţă Vodă, aveau să ajungă şi Dolheştii în puterea Probotei, care, astfel, devenea unicul moştenitor al neamului răzăşesc Dolh. Cât despre moşiile de pe celălalt mal al Siretului, acestea se numeau, în cea mai mare parte, Heciu şi doar a patra parte purta numele lui Iliaş al lui Cârje, Ilieşeşti sau Ileşeşte, dar sătuleţul acesta dispare curând din istorie, intrând în posesia anonimizatoare a călugărilor Probotei, care, în 1772, aveau pe întinsa moşie Heciu doar 40 de robi ţigani, şi nici un liuz (om străin) sau român. De altfel, şi pe dreapta Siretului, nu existau decât 4 curţi tătăreşti, plus robii de pe lângă mănăstire. Şi-atunci, când şi de unde au venit numeroşii locuitori, care, peste doar trei decenii, sub Iordache Cananău, au dat consistenţă satului Dolhasca-Buda? Iancu Nistor susţinea că, „la aşezarea definitivă a hotarului pe temeiul conveniţiei de la Balamutca… în satele de la frontiera Bucovinei se adăpostiră mulţi fugari ruteni, care, după aşezarea hotarului, nu aveau nici un motiv să se mute în Bucovina, ci din contra pribegii adăpostiţi prin Bucovina năzuiau mereu spre hotarul Moldovei şi anume mai ales din momentul în care ei urmară să fie reclamaţi de stăpânii lor din Galiţia şi de când administraţia Bucovinei se învoi să-i extrădeze”[2]. Teoria marelui istoric bucovinean este confirmată de Condica liuzilor din 1803, când, în mod spectaculos, Dolhasca ajunge la o populaţie de 387 liuzi şi 10 breslaşi. Numai că liuzi înseamnă „oameni aduşi de peste hotar de către proprietarii de moşii, atât boieri, cât şi mănăstiri, care se foloseau de munca lor pe un timp oarecare”, după cum precizează Codrescu, mulţi dintre aceştia împământenindu-se ulterior. Practic, istoria obştească Dolhasca, spre deosebire de cea a moşiei Dolhasca, începe cu acest an 1803, aşa cum încep, în fapt, mai toate istoriile obşteşti din Moldova, temelia reală a vetrelor de sate constituind-o reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza. Vă daţi seama cât de puţină vreme a trecut din 1864 până astăzi şi că fiecare dintre noi reprezintă doar cinci-şase generaţii de oameni stabili, care au o brazdă de apărat?

1398, iulie 2: Ispisocul sârbesc al lui Ştefan Voievod, „cuprinzător că a dăruit două sate pe pârâul Pobratei, însă unul Bodino şi altul mai sus de acela, sfintei cu hramul Sfântului Nicolae, care mănăstire este în Poiană, între Şomuz şi pârâul Pobratei”[3]. În înscrisurile mai târzii, de întăritură, se scrie: „Am dat acestei adevărate mănăstiri a noastre din Poiană, care este între Şomuz şi pârâul Pobratei, două sate, anume Budinţi, iar al doilea, mai sus de acesta, Tatarei”[4], adică moşia Turbata, unde, de fapt, au fost aduşi tătarii lui Petru Şoldan de la Tămârtaşinţi (Şoldăneşti) şi dăruiţi mănăstirii.

1404, iulie 20: Suret de la Alexandru cel Bun pentru „două sate pe pârâul Pobratii, sfintei mănăstiri cu hramul Sfântul ierarh Nicolae, care este în Poiană, între Şomuz şi între pârâul Pobratei, un sat anume Bodinţii şi altul din sus de acela (identificat de autori cu „moşia Turbata”)”[5].

1453, iunie 20: Alexandru Voievod întăreşte logofătului Mihail şi „satele lui drepte, pe care le-a cumpărat, pe banii săi drepţi, de la pan Oană Pîşco şi de la soţia lui, sora lui Raicu, anume: unde este curtea de jos a lui Neagoe, care este pe Siret, şi alt sat, mai sus de curte, anume Părtănoşi, şi alte sate, pe cealaltă parte a Siretului, anume: Pobrate, şi Berindeeşti, şi Valea Seacă, şi Heci”[6].

1499, noiembrie 23: Ştefan cel Mare cumpără de la „Maruşca, fiica Nastei, şi vara ei, altă Maruşcă, fiica Olcăi, nepoatele lui Iliaş al lui Cârje… un sat pe Siret, anume Ilieşeuţii, şi cu mori pe Siret; şi l-au vândut domniei mele pentru 200 de zloţi tătăreşti”, pentru a-l dărui mănăstirii Bistriţa, deşi privilegiul „bunicului lor Iliaş al lui Cârje de la bunicul nostru, Alexandru voievod, acel privilegiu s-a pierdut”[7].

1500: „Soţia lui Isaia vornicul, Sora, va fi îngropată la mănăstirea Probota, unde este înmormântat fiul ei, Dumşa postelnicul, cum se vede din inscripţia de pe patra de mormânt: Această groapă este a robului lui Dumnezeu, pan Dumşa postelnic, fiul Sorei, sora lui Ştefan Voră, care s-a trămutat către veşnicul locaş în anul 7008, adică 1500, ianuarie”[8].

1514: „O fiică cunoscută a lui Şandrea şi a Mariei se numea Neacşa (într-un uric de la Bogdan Voievod, din 7022, adică 1514). Domnul arată că dă mănăstirii Pobratii „un sat anume Heaciul, pe care au fost dat acel sat vara Domniei sale, Neacşa, fata Mariei, sora tatălui Domniei sale, Ştefan Vodă, la moartea sa, din al său uric şi cumpărătoare, ce le-au fost cumpărat tatăl Domniei sale, răposatul Ştefan Vodă”[9].

1625, iunie 26: „Dat-am cartea domniei mele slugilor noastre lui Ionaşco Moga şi lui Păcurar, nepoţii Popşei din Ilişeşte, spre aceea ei cu cartea domniei mele să fie tari şi puternici a ţine şi a apăra dreapta ocina lor din sat Ileşeşte, a patra parte, partea din mijloc, ca să aibă ei a ţine pe unde a ţinut moşul său Popşea şi unciul lor Nechita Popşescul”[10].

1772: Conform recensămânmtului lui Rumeanţev, Heciu avea „42 ţigani ai Pobratii”, Tătăruşi „4 birnici”, cu tot atâtea case[11]. Dolhasca, Buda, Gulia, Ilieşeştii, Probota nu apar în recensământ, fiind vetre pustii. Apare însă o aşezare „Seliştia”, cu 13 case şi 8 rufeturi, însemnând 1 mazil, 4 argaţi şi păstori ai lui, 2 femei sărace, 1 popă şi doar 5 birnici, care poate fi Dolhasca, fiind trecută în recensământ mai jos de Dolheşti.

1792: „Împărţală de ţigani pe trei fraţi, după cum şi-au împărţit ţiganii, adică părintele Eftimie Cananău proegumenul cu cumnata Sfinţiei Sale, a răposatului Constantin Cananău biv vel (fost mare – n. n.) paharnic, şi cu fratele Sfinţiei Sale, Iordachi Canano vel Ban (Iordachi era la Dolhasca)”[12].

1803: În „Condica liuzilor pe 1803”, adică „a oamenilor aduşi de peste hotar de către proprietarii de moşii, atât boieri, cât şi mănăstiri, care se foloseau de munca lor pe un timp oarecare. Visteria nu putea percepe nici o dare de la toţi aceşti liuzi sau oameni străini”[13]. În Ocolul Siretul de jos, „Iordachi Cananău, banul, avea Dolhasca, din judeţul Suceava, şi în biserica de acolo fu şi pus în pământ, la 11 mai 1803”[14]. „Dolhasca-Buda, a casei banului Iordache Cananău, locrul pământului, şi loc de mijloc, cu liuzii serdarului Anastasie”[15], 387 liuzi şi 10 „breslaşi ot tam, asemine”, scutiţi de bir „de către casă. Cei 387 liuzi au plătit, pe 3 luni, 1.112 lei, din totalul anual de 4.448 lei. „Gulie, cu liuzii ot Heciu, a mănăstirii Probota, asemene”, avea 48 liuzi, cu 150 lei de plată pe 3 luni, din 600 anual.

1825, septembrie 4, Iaşi: „Ioan Sandu Sturdza, domnul Moldovei, întăreşte boierilor Constand Negre, fost mare spătar, şi cumnatului său Ioan Pătraşcu, fost mare ban, „slobozenia pentru alcătuirea de târg pe moşia lor Brătenii, ţinutul Suceava, dată prin cartea sa din 1 iunie 1825. Împotriva înfiinţării târgului s-a ridicat Stavarachi Bosie, fiul lui Nicolai Bosie agă, proprietarul moşiei Sireţelul, „zicînd că slobozenia de alcătuire de târg este de simţitoare pagubă pentru moşiile învecinate”. Cercetind motivele, marii boieri n-au găsit „nici un temei destoinic de oprire” şi, prin anaforaua din 18 iulie 1825, propun domnului înfiinţarea târgului, fiind spre „folosul visteriei şi alişverişul ţării”, aşa cum au stabilit proprietarii locului cu „jidovii neguţători care s-au găsit a-şi face dugheni şi locuinţe pe moşie”, la 2 iulie 1825. Se stabileşte organizarea târgului şi plata bezmănului pe stînjenul de dugheană, cârciuma şi casa „ce va prinde loc la uliţă”, câte 4 lei pe an, în două vadele, cei de la mahala câte 2 lei stânjenul; lungul dughenelor să fie de 19 stânjeni, iar şandramaua de un stânjen şi jumătate; cei ce vor face negoţ cu vin, rachiu, păcură, pitarii şi mungerii, în dughenele lor, să plătească bezmenul numai pentru dugheni, „cu alt havaet să nu fie supăraţi”; căsăpiile, câte se vor face, „jumătate să fie ale stăpânilor târgului şi jumătate ale negustorilor; venitul cotului va fi al stăpânilor şi se va plăti câte 30 parale butea şi 15 parale polobocul; imaşul va fi din locul târgului, până în hotarul moşiei Sireţel, moşia Dolhasca şi apa Siretului, „împlinindu-se 1.000 de stânjeni de plată în bezmen” şi va cuprinde şi ţarina din sus, care se numeşte Livezile, pe care să nu pască mai mult de 5 vite, fără viţei şi mânzaţi; locul pentru şcoală, pentru două case de obşte, pentru „mormântări” şi feredeu să fie în dosul uliţei şi să nu se plătească bezmen; casa căpităniei să fie în piaţa târgului de vite; alte case de alişveriş să nu se facă, decât un scrânciob, care va fi al stăpânilor târgului; celor ce nu vor plăti bezmenul la vadelele hotărâte să li se scoată dughenele la mezat; epitropii se vor alege din breasla negustorilor. Domnul întăreşte şi zilele de iarmaroc, din 15 august, de Sfânta Maria Mare, şi 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, precum şi ziua de târg săptămânal, care va fi lunea. Venitul mortasipiei de la vitele ce se vor vinde în zilele de târg, cât şi la iarmaroace, câte 24 bani de toată vita mare, bou, vacă, cal şi capră să „fie a stăpânitorilor târgului; se scutesc şi 12 oameni străini”, sub numele de pârgari, care să fie aduşi de peste hotar”, care să păzească târgul de foc şi „pentru orice alte întâmplătoare trebuinţe” ale târgului”[16].

1886, mai: „O vacă a locuitorului Gheorghe Ioan Miron, din comuna Dolhasca, plasa Siret, județul Suceava, a făcut un vițel cu două capete îngemănate, două guri, patru ochi și trei urechi; corpul avea patru picioare și părul galben. Acest monstru nu a trăit. / În ziua de 14 Mai curent, a plouat bine prin plăși și în special la plasa Șomuz-Moldova, judetul Suceava; ploaia ce a căzut în acea zi, în comuna Pleșești, a fost însoțită de grindină deasă și mare, care a durat ca trei ore, cauzând următoarele stricăciuni: A distrus 60 fălci grâu de toamnă al dlui Gheorghe Măcărescu, din care 30 fălci se speră a se îndrepta; 30 fălci grâu de toamnă, 12 fălci de orz și 26 fălci ovăz a dnei Calipso Condrea, din care parte se speră a se îndrepta; 6 fălci de ovăz al dlui Burah Harodniceanu, ca la 180 fălci semănături de pâine albă a locuitorilor și toate semănăturile de cânepă, a stricat mai multe ferestre pe la casele locuitorilor, le-au mâlit arături și semănături. / Asemenea, a plouat cu grindină și la comuna Liteni; din cauza ploii mari și a furtunii ce a urmat, s-au rupt podețe, îngrădiri, s-au întrerupt linia căii ferate, în mersul de la Liteni, spre Dolhasca, s-au mâlit și distrus arături și semănături, care se speră a se îndrepta; de asemenea, în comuna Rotopănești, tot în arătata zi, a căzut fulgerul pe casa locuitoruluit Vasile Dumitru Andrei, stricând un căprior de la acoperământ, apoi intrând în casă, a atins pe soția și o copilă a numitului locuitor, cărora le-a ars pielea la picioare, parte de corp și față, din care cauză, devenind greu bolnave, s-au transportat în cura spitalulul judeșean. / Pe teritoriul comunei Horodniceni, tot în ziua de 14 curent, a căzut o ploaie furtunoasă, cu puțină grindină, dar n-a făcut alte stricăciuni, decât foarte puțin la arborii fructiferi; asemenea, ploaia cu grindină ce a căzut pe teritoriul comunei Sasca a distrus mai toate țarinele cu semănături ale locuitorilor, precum și parte de pe proprietatea dnei Elena Gh. Sutzo, și fulgerul a lovit 6 oi, de la stâna dlut Iorgu Vasiliu, care au și pierit; nu mai puțin, pe teritoriul comunei Giurgești, ploaia cu grindină a făcut stricăciune la semănăturile locuitorilor, posesorilor și proprietarului Ciulei, a mâlit arături și fânețe”[17].

1888, decembrie 8: „București, 8 decembrie / Ministerul de Interne // CAROL I, / Prin grația lui Dumnezeu și voința națională Rege al Românie, / La toți de față sănătate: Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne, sub No. 18.703; / În virtutea art. 30, 31 și 34 din legea județeană, / Am decretat și decretăm: / Art. I. Consiliul județului Suceava este convocat în sesiune extraordinară, pentru ziua de 3 ianuarie 1889, spre a se ocupa cu cestiunile următoare: / Să se pronunţe asupra despăgubirii fraților Veissengrün de costul terenului luat pentru construirea liniei ferate Dolhasca-Fălticeni”[18].

1893: „Dolhasca, comună rurală situată în partea nordică a plasei Siretul de Sus şi la 24 km de Folticeni. Se megieşesce, la est, cu comunele Lespezi şi Tudora, din județul Botoşani, la vest, cu comunele Dolhești şi Tătăruşi, la sud, cu comuna Lespezi şi la nord, cu comunele Dolhești şi Tudora, despărţindu-se de tote părţile prin semne convenţionale. Are forma unui hexagon neregulat. Compusă din satele: Dolhasca, Gulia, Probota şi Ruda, cu reşedinţa în satul de la care şi-a luat numele. Populată cu 1.263 capi de familie, ce numără 4.406 suflete sau 2.197 bărbați şi 2.209 femei, din care 125 izraeliţi. Contribuabili sunt 838. Are 4 biserici, câte una în fiecare sat, cu 6 preoţi şi 11 cântăreţi, şi trei şcole rurale mixte, frecventate de 133 şcolari, din 234 băeţi şi 228 fete cu etatea de şcoală aflători în comună. Bugetul comunei, pe anul financiar 1892-1893 are, la venit, 21.918,48 lei şi la cheltueli tot atât, iar al drumurilor, 4.291,81 lei venit şi 3.700 cheltuieli. În toată comuna sunt 89 cai, 69 mânji, 8 armăsari, 187 iepe, 463 boi, 743 vaci, 4.150 oi şi 791 porci. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 325-335 m. E udată de râul Şiret şi pâraiele: Şomuzul Mare, Păltinosul, Probotei, Pietrosul, Pârțul lui Pulpă, Pietrosul-Budei, Râmnic, Siliştea, Turbata, Turbăţica, Vămeni, Poiana ş. a. Moşia e proprietatea Statului, fostă a Mănăstirii Probota. Suprafața ei e de 5.100 fălci, din care 2.460 fălci pădure (Statul are 4.165,8380 hectare pădure), 2.105 cultivabile, şi restul neproductiv. Anul acesta s-a cultivat: 307 hectare grâu, 1.616 hectare porumb, 324 hectare orz, 160 hectare ovăz, 18 hectare hrişcă şi 25 ari vie. Locuitorii împroprietăriţi la 1864 şi 1879 sunt: 472 fruntași, 530 pălmași şi 149 codași, stăpânind 2.622 fălci şi 38 prăjini. Mai însemnată în comună e Mănăstirea Probota. / Dolhasca, sat pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Aşternut pe frumosul şes al Siretului şi mănosa vale a Şomuzului Mare, e împărţit în mahalalele: Vămeni, Vântulești, Cotu Morii, Seudenii şi Ciuchinarii. Numără 403 case, populate cu 460 capi de familie sau 1.717 suflete (895 bărbați şi 922 femei), din cari 60 izraeliţi, nemţi etc. Contribuabili sunt 320. Vatra satului ocupă 130 fălci. Majoritatea locuitorilor sunt bunişori gospodari, dar sunt şi din acei ce-şi pierd vremea pe la gară. Moşia, proprietatea Statului, fostă a Mănăstirii Probota, are întinderea de 1.643 fălci, din care 600 cultivabile, 720 pădure (Statul are 1.362 hectare pădure), 100 fălci fânaţ şi restul nefolositor. Împroprietăriţi la 1864 şi 1879 sunt 173 fruntași, 187 pălmași şi 63 codași, stăpânind 1.161 fălci și 37 prăjini. Are o biserică, cu patronatul „Învierea”, zidită de săteni, la 1877, servită de 3 preoţi şi 2 cântăreţi şi împroprietărită, la 1864, cu 25 fălci şi 40 prăjini, şi o școală rurală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiinţată la 1866, frecventată de 75 şcolari, împroprietărită, la 1879, cu 6 fălci 40 prăjini. Numărul copiilor între 7-12 ani din raza şcoalei sunt 133 băieți şi 145 fete. Drumurile principale sunt la Lespezi (8 km), la Gulia (1500 m), la Dolheștoi Mici (4.000 m) şi la Poiana Răhtivanului (5 km). Satul Dolhasca n-a fost totdeauna unde se află astăzi. În vechime, spun bătrânii că era peste Siret, pe locul numit acum Livadă şi Silişte şi se numea Iliești sau Ilişești. Pe locul ce ocupă azi erau păduri mari de stejar şi ulm, arbori de care se găsesc şi acum aproape pietrificaţi, cu lemnul negru ca abanosul şi foarte frumos şi trainic pentru mobile, în albia şi malurile Siretului, fiind mâliţi la o adâncime de 5-7 metri. Fie din cauza albiei neregulate şi inundaţiei la care era expus satul, fie din cauză, precum spun mulţi, că pe aci, fiind şleahul cel mare, de la Botoşani, la Paşcani, Bucureşti şi Iaşi, în trecerea păgânilor turci şi tătari se aduceau multe stricăciuni avutului sătenilor, fiindu-le viaţa ameninţată şi trăind cu frica în sân, satul Ilieşti se mută pe ţărmul drept al râului, şi anume pe Dealul Viei şi fiindcă, drept în locul unde s-a aşezat satul, Siretul făcea un fel de vârtej, numit în localitate „dolie”, de aci se crede că ar fi convenit să dea şi numele satului Dolha („dolh, dolha”, în româna veche, însemna „lung, lungă” – n. n.) şi mai târziu Dolhasca. Poate însă, şi aceasta cred că e mai admisibil, ca Dolhasca să fie un termen slavonesc (precum avem Dorna, tot aşa poate fi şi Dolna). După câtva timp, ne mai convenindu-le poziţiunea de pe Dealul Viei, se scoborâră pe vale, unde sunt acum. La început, toate casele au fost făcute din lemnul de pe loc. Mai înainte de 1864, singur satul Dolhasca forma o comună. La 1864, Buda şi Gulia se alipiră la Dolhasca şi, în 1870, se uni şi Probota. Din bugetul ce se păstrează în arhiva primăriei, se vede că primarii de Dolhasca, Gulia şi Probota erau plătiţi fiecare cu câte 3 galbeni pe an. / La 1803, „Dolhasca-Buda a casei Banului Iordache Cananău, împreună cu liuzii Serdarului Anastasie, numărau 387 liuzi, plătind 4.448 lei bir anual, fiind şi 10 scutiţi”. La liuzii birnici se adăugau „breslaşii ot tam” (tot de aici – n. n.), „10 liuzi cu 140 lei bir pe an” (Uricar, de T. Codrescu, vol. VII, p. 246). / La 1821, turcii trec prin Dolhasca, dar nu-i pricinuesc nici o stricăciune, graţie mijlocirii ce a făcut un oarecare „Monsieur Diubsche”, către mai-marele celor 150 turci din Botoşani (Ist. Mitr. Mold., p. 143). / Se spune că moşia Dolhasca, cu trupul Buda, avea, mai înainte, o întindere cu mult mai mare, dar din ea s-au tot înstrăinat bucăţi. Aşa, povestesc bătrânii satului că unui slujbaş mare, de 1a cârmuire, ce venea dinspre Botoşani, îi căzu un cal, la un podeţ. Ca să nu rămână cu butca în drum, el ceru un cal de la Cananău, care nu-i dete. Se adresă atunci către Paşcanu, proprietarul Tudorei, care-i trimise patru cai din cei mai frumoşi, cerându-i în schimb să mijlocească pe lângă Vodă a i se da şi lui o parte din Dolhasca, ce-i trebuia numaidecât. Ajuns la Divan, slujbaşul îndeplini dorinţa lui Paşcanu. Tot cam astfel se dădu o altă bucată, la Poiana Răhtivanului, şi o a treia la Sireţel. / Dolhasca, gară în satul cu acest nume, la 408 km de București. Schimbarea liniei spre Folticeni”[19].

1896: În cadrul manevrelor din toamna anului 1896, „Divizia a 8-a va fi concentrată la Dolhasca, pe malul drept al Siretulul; Brigada de Piatra-Neamţ, venind înspre Fălticeni va lua acest oraş, gonind Brigada 2 din Divizia care se retrage la Dolhasca”[20].

1897: „Catastrofa din Moldova. Ploaia torenţială, care a inundat ieri stradele Capitale, nu a fost decât răsunetul îndepărtat al trombei de apă care s-a revărsat, tot ieri, asupra mai multor puncte din ţară, dar mai ales în Moldova de Sus. O telegramă a corespondentului nostru din Iaşi, sosită aseară, după punerea ziarului sub presă, ne anunţa calamitatea întâmplată. Iată telegrama, în îngrozitoarea ei expresivitate: O trombă de apă a inundat linia Paş cani-Lespezi -Dolhasca. Oraşele şi satele sub apă. Sunt numeroase victime. Podul Paşcani a fost rupt. Circulatia este întreruptă. Linia Iaşi-Vaslui e de asemenea întreruptă”[21]. / „Inundaţiile din Suceava. De trei zile plouă neîncetat; în noaptea trecută a fost un adevărat potop; întregul oraş era în picioare, de frica unei catastrofe, toate pivniţele sunt pline de apă, din care cauză mai multe case din mahalaua Sucevei s-au scufundat. Podul cel mare de pe Moldova, de la Mălini, care pune în comunicaţie plasa Muntelui cu restul judetului, a fost rupt de ape, cel de la Dumbrăviţa a avut, ieri noapte, aceiaşi soartă; toate podurile de pe Bistrita, Siret, Râşca, Şomuz nu mai există. Terasamentele căitor ferate Dolhasca-Fălticeni, Dolhasca-Iţcani şi Dolhasca-Lespezi- Paşcani sunt rupte în mai multe părţi, iar trenurile în aceste părţi nu mai circulă. Siretul a ajuns în gara Palcani. Oamenii bătrâni asigură că nu-şi reamintesc ca vreodată pâraiele Siretul şi Şomuzul să fi fost unite, Bistrita şi Moldova să fi venit aşa mari. Inundaţiunile au produs pagube colosale. Între Cornul Luncii şi Tupilaţi, toată valea Moldovei e sub apă. Domnii Gh. Ghilescu, Principesa Sutzo, Moscovici, Radu de Deal, Steinheld, Juster etc., proprietari arendaşi ai mai multor moşii, au suferit pagube care se urcă la peste un milion jumătate. În acest timp, domnii Softa, prefect, şi Gh. Radu, primarul Fălticenilor, stau la moşiile lor, unde se ocupă cu strângerea recoltei, abandonând totul pe mâinile directorului prefecturii, care maltratează lumea, pentru a scăpa de ei”[22].

1899: „Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că, în ziua de 9 Decembre 1899 şi următoarele, orele 10 dimineaţa, se va ţine licitaţiune publicăică, conform art. 6, 24 şi următoarele din legea înstrăinării bunurilor Statului şi răscumpărării embaticurilor, în localul prefecturii judetului Suceava, pentru vindarea bunurilor mici arătate mai jos: Locul cârciumii de la Ungureni, de pe moşia Gulia, pe plan lit. b5, în întindere suprafaţa totală ca de 1.860 mp, situat în comuna Dolhasca, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se la nord şi est cu Toader al Ilincăi, la sud şi vest cu Neculai Partenie; arendat, pe anul 1899-1900, cu lei 7; garanţia: lei 15. Concurenţa începe de la suma de lei 90. / Livada cu pomi roditori şi sălbateci, de pe moşia Dolhasca, pe plan lit. b12, în întindere suprafaţa totală ca de 1 hectar, 9.069 mp, situat în comuna Dolhasca, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se la nord cu drumul între loturi, la sud şi vest cu lotul No. 223, şi la est cu lotul mare No. 3; arendat, pe anul 1899-1900, cu lei 28; garantia: lei 136. Concurenţa începe de la suma de lei 762, bani 75. / Locul cârciumii, cu o casă cu 3 încăperi, o pivniţă de piatră boltită, de pe mosia Dolhasca, pe plan lit. b1, în întindere suprafaţa totală ca de 2.429 mp, situat în comuna Dolhasca, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu şoseua Dolheşti-Lespezi, la est, cu un drum din sat, la sud, cu grădinile locuitorilor, şi la vest, cu drumul; arendat, pe periodul 1896-1901, cu lei 68, bani 50 anual; garanţia: lei 140. Concurenţa începe de la suma de lei 947, bani 20. / Locul cârciumii din Săndeni, cu o casă cu două încăperi, o sală şi o pivnitţă de piatră boltită, de pe moşia Dolhasca, pe plan lit. b8, în întindere suprafaţa totală ca de 3.581 mp, situat în comuna Dolhasca, plasa Siret, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locul lui Ioan Păduraru, la est, cu C. F. R., la sud, cu Vasile a lui Gheorghe Bârleanu şi, la vest, cu drumul; arendat, pe periodul 1896-1901, cu lei 80 anual; garanţia: lei 160. Concurenţa începe de la suma de lei 646. / Locul cârciumii de la Turbata, având pe el o casă ruinată, de pe moşia Dolhasca, pe plan lit. b11, în întindere suprafaţa totală ca de 4 hectare, 2.966 mp, situat în comuna Dolhasca, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la sud, cu Ion Niţă, Alexandru Dascăl, la vest, cu Ilie a lui Gheorghe Bucatariu, la nord, cu moşia Tudora, şi, la est, cu Zamfir a lui Ioan Torescu; arendat, pe periodul 1897-1902, cu lei 132 anual; garanţia: lei 264. Concurenţa începe de la suma de lei 1.336. / Locul cârciumii de la Buda, având pe el o casă cu două încăperi, o sală şi pivniţă de piatră boltită, de pe moşia Dolhasca, pe plan lit. b15, în întindere suprafaţa totală ca de 7.623 mp, din care ca 2.949 mp călcaţi, situat în comuna Dolhasea, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locurile de casă ale locuitorilor Ion a lui Vasile Rotaru şi Gheorghe Apostol, la est, cu un drum, la sud, cu locurile de casă ale preotului Cozma, şi, la vest, cu şoseaua din sat; arendat, pe periodul 1895-1900, cu lei 95 anual; garanţia: lei 190. Concurenţa începe de la suma de lei 887. / Locul de pe moşia Tătăruşi, pe plan lit. b2, în întindere suprafaţa totală ca de 4.950 mp, situat în comuna Tătăruş; plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locul de casă al locuitorului Gheorghe Avram, la est, cu al lui Iordache al Butulasei, la sud şi vest, cu strada; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 20. Concurenţa începe de la suma de lei 198. / Locul cu o casă de bârne cu 2 odăi, sală, cu pivniţă dedesupt, de pe moşia Tătăruşi, pe plan lit. b3, în întindere suprafaţa totală ca de 726 mp, situat în comuna Tătăruşi, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locu de casă al locuitorului Gheorghe a Năzari şi Simion a Năzari, la est şi vest, cu strada, şi la sud, cu şoseaua; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 30. Concurenţa începe de la suma de lei 279. / Locul ariei de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b4, în întindere suprafaţa totală ca de 7.563 mp, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locul locuitorului Vasile Băbălcu, la est, cu Vasile Băbălcu şi Maftei Prisacariu, la sud, cu Vasile Prisacariu, şi la vest, cu drumul; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 35. Concurenţa începe de la suma de lei 302, bani 52. / Locul cu moară cu o piatră, în stare proastă, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b5, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord şi est, cu loturile din Câmp, la sud, cu Pârâul Mare, şi la vest, cu loturile din Câmp; arendat cu sus zisa moşie, pe perioclul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenţa începe de la suma de lei 4.050. / Locul cu moară cu o piatră, în stare proastă, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b6, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, est şi vest, cu loturile de Câmp, şi la sud, cu Pârâul Mare; arendat cu sus zisa moţie, periodul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenţa începe de la suma de lei 4.050. / Locul cu moară cu o piatră, în stare proastă, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b7, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord şi est, cu lolurile din Câmp; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenâa începe de la suma de lei 4.050. / Locul cu moară cu o piatră, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b8, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord-est, cu loturile din Câmp, şi, la sud şi vest, cu Pârâul Mare; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenţa începe de la suma de lei 4.050. / Locul de pe moşia Dolhasca, pe plan lit. b7, în întindere suprafaţa totală ca de 8.053 mp, în care intră şi drumul de 6 metri lăţime, exclus din vânzare, situat în comuna Dolhasca, plasa Siret, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu lotul mare No. 25, la sud, cu porţiunea pe plan lit. b6 (prin deschizătura drumului, la punctul 1), la est, cu parte din locul sergentului Ştefan Grigoriu, la vest, cu apa Siretului; arendat, pe anu11899-1 900; garanţia: lei 10. Concurenţa începe de la suma de lei 80, bani 53 // No. 83.042 bis – 1899, octombrie 22”[23].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Gulea: „393. Locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Crâşmarului, ca de 1 hectar, 6.150 mp, dimpreună cu locurile de arătură, şi anume: Poiana cu Oameni, ca de 11 hectare, 4.600 mp, şi poiana Holtoanei, ca de 10 hectare, 250 mp, şi fără terenul din Valea Poienii, în întindere ca de 3 hectare, 5.000 mp, date în folosinţa gardienilor pădurii, situată în perimetrul pădurii Statului Gulia; garanţia provizorie lei 180”. / Probota: „397. Locurile de arătură, anume: Poiana lui Oică, ca 2 hectare, 9.900 mp; marginea la Poiana lui Oică, ca 7.200 mp; Poiana Bălaşei, ca 1 hectar, 8.100 mp; Sandului, ca 2 hectare, 9.300 mp; Frasinului, ca 19 hectare, 5.300 mp; poienile la Ursari şi Nemţeşti, ca 20 hectare 7.000 mp; poiana Coptului, ca 13 hectare, 1.400 mp; a lui Nicolae a Timoftoaei, ca 8 hectare, 2.300 mp; marginea de la Ursari, ca 4.500 mp; dimpreună cu locurile de fâneţe, şi anume: poienile lui Oică, cu fâneţe, ca un hectar, 6.800 mp; poiana lui Dănilă, ca 3 hectare, 1.100 mp; a lui Nestor Roată, ca 1 hectar, 3.200 mp; poiana de la Pădurărie, ca 1 hectar, 7.900 mp; poienile de la Dealul Stânii, ca 4.500 mp; poienile la Piciorul Frasinului, ca 5.200 mp; poienile la Piciorul Nebunului, ca de 4.700 mp; poienile la Piciorul Grecului, ca de 4.100 mp; la Coasta Magaziei, ca de 17 hectare, 1.900 mp; în total întindere ca de 97 hectare, 4.400 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Probota; garanţia provizorie de 735 lei”. / Dolhasca: „398. Locurile de arătură, şi anume: poienile denumite la Poiana Munteanului, ca 7.000 mp; poiana Popei, ca 6.600 mp; marginea la Rădiu lui Movilă, ca de 6.800 mp; poiana la Pârâul Rotarului, 5.200 mp; Toloaca Lingurarilor, ca 1 hectar, 7.500 mp, dimpreună cu poienile de fâneţe, anume: poiana Turbiţei No. 1, ca de 4.300 mp; Turbiţa No. 2, ca 2.600 mp; Turbiţa No. 3, ca 4.300 mp; Turbiţa No. 4, ca 7.200 mp; Turbiţa No. 5, ca 6.800 mp; curătura Răicenilor, ca 6.600 mp; Găvanul Roşcăi, ca 1 hectar, 2.900 mp; Rădiu lui Movilă, ea 8.800 mp; poiana Rotariului, ca 4.400 mp, coasta Hurmuzului, ca 2 hectare, 200 mp; poiana lui George Raicu, ca 4.300 mp; a lui Ştefan Galiţa, ca 3.209 mp; a lui Ioniţă Drob, ca 2.800 mp; a lui Ştefan Raicu, ca 5.200 mp; a lui Iordache a lui Anton Doniţaru, ca 4.500 mp; Pârâul Irinei, ca 7.500 mp; a lui Bejuşcă, ca 4.100 mp; marginea ea Dealul Vârâţi, ca 7.600 mp; poiana Notului, ca 3.100 mp; marginea la Pârâul Leaţului, ca 9.100 mp; marginea la poiana Leaţului, ca 3.000 mp; coasta Bozăriei, ca 13 hectare, 2.500 mp; în total 30 hectare, 8.100 mp, toate situate în perimetrul pădurii Statului Dolhasca; garanţia provizorie de 308 lei” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5939; Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940; Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940). Tătăruşi: „400. Locurile de arătură, şi anume: poienile numite Marginile Palancei, ea de 2 hectare, 864 mp; la poiana Turbăţicăi, ca 12 hectare, 8.880 mp; Babei, ca 6 hectare, 7.725 mp; Marginile Căprienei, ca 5 hectare, 120 mp; Bâtca, ca 18 hectare, 6.160 mp; Rujii, ca 11 hectare, 4.560 mp; Marginile Ţigulei, ca 8 hectare, 1.624 mp, şi Lanul Bodeşti, care ţine de moşia Statului Heciu, ca 30 hectare, 7.900 mp; dimpreună cu locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Palancei, ca 2 hectare, 1.480 mp; sub Pripor, ca 1 hectar, 2.530 mp; Balta Rugei, ca 1 hectar, 7.900 mp; a lui Gh. Neamţu, ca 2 hectare, 3.270 mp; Ştefan a Porcului, ca 8.055 mp; Grigore Vasile, ca 1 hectar, 2.530 mp; Albinelor, ca 8.960 mp; Grigore Bogheanu, ca 5.370 mp; Gh. Macovei, ca 6.800 mp; Nicolai a Pristavului, ca 4 hectare, 2.960 mp; Grigore Bogheanu No. 2, ca 7.160 mp; Nicolae Filip, ca 8.055 mp; Gheorghe Gorgan, ca 1 hectar, 2.530 mp; Gheorghe Gordun, ca 1 hectar, 740 mp; Th. Sandu, ca 5.370 mp; a Surdoaiei, ca 1 hectar, 8.795 mp; Anton Pintilie, ca 2 hectare, 3.270 mp; Ion a Fârtului, ca 1 hectar, 740 mp; Iordache Pintilie, ca 8.950 mp; Gheorghe a Floarei, ca 8.055 mp; Theodor Negrea, ca 1 hectar, 6.110 mp; Theodor Vasile, ca 1 hectar, 6.110 mp; Theodor din Poiană, ca 3 hectare, 430 mp; a lui Pavel, ca 1 hectar, 1.635 mp; Theodor Lazăr, ca 1 hectar, 7.900 mp; Nicolae Neamţu, ca 1 hectar, 1.635 mp; Petrea Burtilă, ca 1 hectar, 2.590 mp; Theodor Burtilă, ca 1 hectar, 124 mp; a Ungureanului, ca 1 hectar, 5.215 mp; Constantin Ionică, ca 2 hectare, 6.850 mp; Preotului Gheorghe, ca 7.160 mp; Ion a Aniţei, ca 3.580 mp; Poiana Oşlobanului, ca 3.580 mp; Socilor, ca de 5.370 mp; Vasile Pintilie, ca de 5.370 mp; Batileşti, ca de 1 hectar, 1.635 mp; a lui Mihaiu, ca de 1 hectar, 2.530 mp; a lui Niculăiţă, ca de 1 hectar, 740 mp; Nichifor, ca de 7.160 mp; Cocostârcului, ca de 8.950 mp; Albului, ca de 1 hectar, 8.795 mp; a lui Gâtlan, ca de 8.950 mp; a lui Grigore Iosub, ca de 6.265 mp; a lui Theodor a Lăzăroaei, ca de 5.340 mp; a Nuţului, ca de 6.265 mp; a lui Petrea Ionoaia, ca de 8.950 mp; a Preotului Costache şi o margine a Preotului Ion, ca de 1 hectar, 6.100 mp; a lui Careja, ca de 2 hectare, 1.480 mp; Groapa Rusului, ca de 4 hectare, 1.170 mp; în total ca de 161 hectare, 6.390 mp, situate în perimetrul de pădure a Statului Tătăruşi; garanţia provizorie lei 1.430” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940).

1899: Teritoriul vechiului Ilişieşeuţi sau Ilişeşte, deci vechiul sat Dolhasca, cel de pe Dealul Mare şi din împrejurimi, care purta numele lui Ilie Popşea, este uşor de identificat, după licitaţia din 1899, în care se vorbeşte despre parcelele de pământ din Lespezi şi, mai sus, Heci, de pe moşia care a aparţinut mănăstirii Probota: „Locul cârciumii din colt, pe plan lit. b4, de pe moşia Heciu, în întindere suprafaţa totală ca de 1.240 mp, situat în comuna Lespezile, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinânduse, la nord-est, cu drumul şi, la sud-vest, cu locuitorii Gheorghe Ciocănel, Alexandru Rusu şi Vasile a lui Ilie Niţă; arendat, pe anul 1899-1900, cu lei 3, bani 75; garanţia: lei 10. Concurenţa începe de la suma de lei 349, bani 60. / Locul cu moara cu o piatră, stare slabă, pe plan lit. b2, de pe moşia Heciu, în întindere suprafaţa totală ca de 9.450 mp, situat în comuna Lespezile, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord şi vest, cu drumul, la est cu locuitorul Gheorghe Puiu, şi la sud cu locuitorii Vasile Hrişcă şi Ion a lui Nică Puiu; arendat, pe periodul 1897-1902, cu lei 48 anual; garanţia: lei 96. Concurenţa începe de la suma de lei 3.550. / Locul ariei, având pe el un coşar şi un hambar ruinat, precum şi materialul unei standole şi a unei case, pe plan lit. b5, de pe moşia Heciu, în întindere suprafaţa totală ca de 2 hectare, 7.200 mp, situat în comuna Lespezile, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu imaşul satului Heciu, la sud cu şoseaua Heciu-Tătăruş (unde au fost aduse curţile cu tătari ale lui Petrea Şoldan, de la Tământaşinţi – n. n.), la est cu şoseaua şi locul de casă al locuitorului Vasile Melinte, la vest cu locul casei lui Simion Lişman şi imaşul locuitorilor; arendat, pe periodul 1895, până la 1900, cu lei 55 anual; garanţia: lei 110. Concurenţa începe de la suma de lei 1.308. / Locul hăţaşului, pe plan lit. b7, de pe moşia Heciu, în întindere suprafaţa totală ca de 3 hectare, 5.352 mp, situat în comuna Lespezile, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord şi sud, cu drumul, la Est cu locurile însurăţeilor şi, la vest, cu zona C. F. R. Lespezi-Paşcani; arendat, pe periodul 1895-1900, cu lei 22 anual; garanţia: lei 45. Concurenţa începe de la suma de lei 1.414, hani 10. / Locul morii din sus, de la Bodeşti, cu mai multe răchiţi pe malul pârâului Bodeşti, din moşia Heciu, pe plan litera b8, în intindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Lespezile, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu loturile mici No. 85, 86, 87, 88 şi 89, la sud şi est, cu lotul mic No. 84 şi cu pârâul Bodeşti, şi, la nord-vest, cu parcelarea locuitorilor de pe Tătăruş; arendat, pe anul 1899-1900, cu lei 100; garanţia: lei 200. Concurenţa începe de la suma de lei 2.550. / Locul morii din jos, de la Bodeşti, cu mai multe răchiţi pe malul pârâului Bodeşti, din moşia Heciu, pe plan litera b9, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Lespezile, plasa Siretul, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord-est, cu loturile mici No. 80, 81, 82, 83 şi 84, şi, la sud-vest, cu pârâul Bodeşti; arendat, pe anul 1899-1900 cu bunul de mai sus; garanţia lei 200. Concurenţa începe de la suma de lei 2.550”[24].

1901, Gustav Weigand: „Din cauza deplasării anevoioase pe drumurile jalnice de pe terenul deluros din judeţele Dorohoi și Botoșani, mi-am lăsat trăsura şi bagajele în Fălticeni și am luat, mai întâi, trenul, prin Dolhasca, spre Verești, de unde un birjar evreu, pentru 2 franci, m-a dus la Dumbrăveni, locul naşterii lui Eminescu. Primarul m-a trimis la preot, pe care nu l-am găsit acasă, așa că nu am avut de ales şi a trebuit să-mi petrec noaptea într-un han mizerabil din sat, unde a trebuit să mă mulţumesc cu niște ouă și cu o cameră murdară, ca nu îngăduie nici măcar gândul la odihnă. Dar, cu siguranță, am fost compensat de materialul lingvistic abundent[25], pe care puteam să-l adun acolo, în restul timpului”[26].

1913: Raportul prefectului de Suceava, Nicolae Catargi, adresat ministrului de interne, precizează că, în anul respectiv, doar „câteva zecimi de km” din şoseaua Fălticeni-Dolhasca sunt pietruite, iar restul porţiunilor „nu pot rezista unor vremuri rele mai îndelungate, mai ale primăvara, după dezgheţ, când se desfundă pe mari distanţe şi devin impracticabile”, că „în anii din urmă s-a construit pod definitiv peste Siret la Dolhasca şi Lespezi” şi că „bolile cu caracter endemic” fac ravagii prin judeţ[27].

1917: „În tranşeele de lângă gara Dolhasca, s-au găsit bucăţi de silex, corect cioplite, care au fost dăruite muzeului de dl prof. Constantin Fedeleş, de la Universitatea din Iaşi”[28].

1922: În extrasul din 9 august 1922, este menţionat şeful ocolului silvic Dolhasca, Gh. Tărnăuceanu, care se alăturase membrilor Iacob Ştefănescu, Ştefan Albu, Gh. V. Bertea şi secretarului I. Pişleru, în formularea următorului proces-verbal: „Comisiunea, în unanimitate, decide: Constată că nu e cazul de a se proceda la expropriere din moşia Slobozia-Drahuţa, proprieatea doamnei Elena colonel A. Rotariu, deoarece posedă teren cultivabil sub 150 ha, moşia fiind în regiune de şes, cu cereri de împroprietărire mari şi fără investiri importante în inventar”. / În 24 octombrie 1922, comisia „expropriază pentru cauza de utilitate naţională bunurile mici, proprietatea Statului, din satul Probota, comuna Dolhasca, plasa Dolhasca, judeţul Suceava, în următoarea întindere şi megieşie: a) Zăvoiul „Odaia”, teren arabil, suprafaţa de 50 ha, la nord, est, sud cu râul Siret, la vest cu zăvoiul „Lespezi”, cu delimitarea 1864 şi cu loturile locuitorilor din Prohota; b) Aria proprietăţii teren arabil, în suprafaţă de 2 ha 1.0135 ari, megieşit pe trei părţi cu delimitarea rurală 1864, iar la est, cu drumul comunal”. / În 23 octombrie 1922, comisia, condusă de judecătorul Ilie Cocea şi având în componenţă pe Iacob Ştefănescu, Gh. Jaba şi secretarul I. Pişleriu, „expropriază pentru cauză de utilitate naţională, din pământul bisericii din Dolhasca, situat în plasa Dolhasca, judeţul Suceava, câtimea de 23 ha, în următoarele 4 trupuri, şi anume: a). Trupul „Curătura”, în suprafaţă totală de 19 ha 70 ari, din care 9,50 ha arabil şi 10,20 ha fânaţ, cu următoarele megieşiri: la nord, cu locul locuitorilor din Dolhasca, la sud, cu fânaţul locuitorilor din Dolhasca din 1864, la est, cu ogoarele locuitorilor din Dolhasca şi, la vest, cu proprietăţile locuitorilor din satul Gulia, C.F.R. şi pârâul Şomuz, ce desparte trupul „Curătura” de terenul locuitorilor din Gulia; b). Trupul „În obădărie”, în suprafaţă de 65 ari teren arabil, megieşit, la nord, cu locul viran al comunei, la sud, cu terenul lui Vasile Petraru, la est, cu Neculai Maxim şi grădinile locuitorilor din Dolhasca, la vest, cu Gheorghe D. Petraru; c). Trupul „La Dascălu”, în întindere de 1 ha 45 ari arabil, megieşit, la nord, cu Costache Barieanu, la sud, cu drumul satului ce merge la biserică, la est, cu Toader Pădurariu, la vest, cu proprietatea lui Vasile Mihailescu şi restul pământului bisericesc; d). Trupul „Peste Siret”, în întindere de 1 ha 20 ari arabil, megieşit, la nord, cu proprietatea lui Mihai Simionescu, la sud, cu proprietatea locuitorilor din Dolhasca, la est, cu linia dintre ogoare şi, la vest, cu fânaţul locuitorilor din Dolhasca. Terenul expropriat prin prezentul proces-verbal face parte din regiunea I-a, grupa A. Drept care am dresat prezentul proces-verbal într-un exemplar, care se va înainta, împreună cu dosarul comisiunii judeţene Fălticeni, o copie de proces-verbal se va înainta Casei Centrale a Cooperaţiei şi Împroprietăririi, prin consilierul agricol al judeţului, una parohului bisericii respective şi primăriei comunei Dolhasca, şi un extras, direcţiunii Monitorului Oficial”. / În 25 octombrie 1922, comisia, condusă de judecătorul Ilie Cocea şi având în componenţă pe Iacob Ştefănescu, Gh. Jaba şi secretarul I. Pişleriu, revine la Dolhasca şi hotărăşte: „Expropriază, pentru cauza de utilitate naţională, din pământul bisericii din satul Gulia, comuna Dolhasca, plasa DoIhasca, judeţul Suceava, câtimea de 12 ha 31 ari pământ arabil şi de imaş, ce trece peste cota de 13 ha, în următoarele trupuri şi megieşii: a). Trupul „Imaş”, în suprafaţă de 6 ha 59 ari, la nord şi vest, cu pădurea satului Gulia, şi, la sud şi est, cu islazul locuitorilor din Gulia; b). Trupul „În Dealul Nucului”, în suprafaţă de 4 ha, megieşite, la nord, cu proprietatea lui Neculai lremia, la sud, cu Teodor Crăsnariu, la est, cu locul bisericesc, la vest, cu grădina preotului Moţoc; c). Trupul „Lângă biserici”, în suprafaţă de 1 ha, megieşit, la nord, cu pământul şcolii, la sud, cu locul preotului Stupcanu, la est, cu Ion Nichitoaia şi, la vest, cu drumul satului. d). „La Împărătescu”, în suprafaţă de 72 ari, megieşit, la vest şi nord, cu locuitorii din Valea Poenei, la sud, cu Constantin Gorilei, şi, la răsărit, cu apa Şomuzul”. / În 25 octombrie 1922, aceeaşi comisie hotărăşte: „Expropriază, pentru cauza de utilitate naţională, din pământul bisericii satului Probota, comuna Dolhasca, plasa Dolhasca, judeţul Suceava, câtimea de 12 ha din lotul de 24 ha şi care câtime e megieşită, la est, cu locuitorii din Probota, la sud, cu drumul comunal Probota-Lespezi, la nord, tot cu pământurile locuitorilor din Probota, iar la vest, până la completarea suprafeţei expropriate de 12 ha, cu locul ce rămâne bisericii”. / În 30 octombrie 1922, comisia condusă de judecătorul Ilie Cocea hotăra exproprierea, „pentru cauză de utilitate naţională, din pământul bisericii Liteni, comuna Liteni, plasa Dolhasca, judeţul Suceava, câtimea de 12 ha 34 ari teren arabil şi fânaţ, cu urătoarele megieşii: la nord, moşia Liteni, la sud, cu pădurea Liteni, la răsărit, cu moşia Liteni şi, la apus, cu partea rămasă neexpropriată a bisericii”. / Judecătorul A. Faur, inginerul Gheorghe Tărnăuceanu – delegatul Casei Pădurilor şi, desigur, şeful Ocolului silvic Dolhasca, Iacob Ştefănescu – delegatul Casei Centrale şi secretarul I. Pişleru, hotărau, nedatat, exproprierea, „pentru înfiinţare de izlaz comunal, inecesar comunei Dolheşti şi repartizează satului Dolheştii Mici suprafaţa de 50 hectare de pădure din pădurea Statului „Diudiu”, cantonul Pelineşti, în următoarele megieşii: la nord-vest, cu pădurea Statului „Diudiu”, la nord, cu pădurea „Poiana Răftiganului”, la est, cu delimitarea locuitorilor din comuna Dolhasca şi, la sud, cu delimitarea locuitorilor din satul Dolheştii Mici”[29].

1924: „Comisiunea, în unanimitate, decide: Se expropriază, pentru cauză de utilitate naţională, în folosul locuitorului Ion a lui Gheorghe Irimia, din comuna Dolhasca, bunul mic B4 sau casa vătafului din satul Probota, comuna Dolhasca, judeţul Fălticeni, în următoarele megieişii: la răsărit cu dumul comunal şi mănăstirea, la apus cu proprietatea arendaşului Ion a lui Gheorghe Irimia, la nord cu proprietatea locuitorului Zaharia a lui Ilie Popa şi la miază-zi cu uliţa satului. Terenul este de calitatea I şi face parte din regiunea I, grupa A. / Comisiunea, în unanimitate, hotărăşte: Expropriază, pentru cauză de utilitate naţională, următoarele trupuri, proprietatea comunei Dolhasca: 1). Bunul numit fierăria lui Chinolea, în întindere aproximativ de 5 prăjini sau 900 mp, megieşit la răsărit cu şoseaua Dolhasca-Lespezi, la apus cu Maria Săndeanu, la nord drumul şi proprietatea locuitorului Petre Oprişan, la sud şoseaua comunală şi proprietatea Mariei Săndeanu, care s-a atribuit locuitorului Petre Chinolea, locuitor din comuna Dolhasca, judeţul Fălticeni. 2). Bunul numit Balta Puraveţ, în întindere aproximativ de 15 prăjini sau 2.700 mp, megieşit la răsărit cu Theodor Strugariu şi drumul, la apus şoseaua Dolhasca-Lespezi, la sud drumul comunal, şi la nord Dumitru Şchiopu. 3). Bunul numit la Balta Cap Mare, în întindere aproximativ 20 prăjini sau 3.600 mp, megieşit la nord cu şoseaua Dolhasca-Liteni, la apus cu Catinca D. Cot şi Ion Cap-Mare. la sud cu Vasile Surugiu şi terenult expropriat, la nord cu linia ferată Dolhasca-Fălticeni. / Toate aceste terenuri fac parte din regiunea I, grupa A, şi sunt de calitatea I”[30].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru Patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24[31]: Cantoriţa Constantin, caporal, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Tătăruşi, jud. Baia, mort la 2 iulie 1941; Bejan Gheorghe, soldat, ctg. 1935, cu ultimul dorniciliu cunoscut în com. Tătăruşi, jud. Baia, mort la 18 iulie 1941”.

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Bălan Elvira, învăţătoare, consiliera Centrului Dolhasca; Sandu Alexandru, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Dolhasca, jud. Baia, mort la 7 iulie 1941; Colibă Gheorghe, caporal, ctg. 1933, cu ultimul dorniciliu cunoscut în com. Tătăruş, jud. Baia, mort la 13 iulie 1941”[32].

1963: În cronologia lui Emil Brumaru, din prefața cărții Julien Ospitalierul[33], se dau reperele legăturii Poetului cu Dolhasca. În 1963, „se căsătorește cu Doina Popescu, fostă colegă de facultate, medic la Circumscripția din Dolhasca. Este repartizat la Dolhasca, medic la Spitalul Mixt Rural din Dolhasca. Stă în gazdă, lângă bariera căii ferate Dolhasca-Fălticeni, în Cotul Morii”. Beneficiază de numeroase vizite ale lui Adi Cusin. În 1967, „Grupul oniric este invitat la Dolhasca de Anul Nou. Dimov vine cu soția, Marina, și fiica, Ileana. Țepeneag este cu Mona, Vintilă Ivănceanu – singur”. Dimov revine la Dolhasca în vara anului 1968 și așa mai departe, Dolhasca devenind, prin și datorită lui Emil Brumaru, un adevărat pol al culturii române.