Turnul Babel și piramidele din Carpați

Un Densuș gigantic, Turnul Babel în The Sacred Books and Early Literature of the Est, Austin, 1915

Părintele istoriei, Herodot (484 î. Hr. –cca. 425 î.Hr), afirma că în Egipt „zeii și-au primit numele de la pelasgi”[1], că misterele au fost luate de egipteni de la pelasgi[2], „înainte vreme, pelasgii aduceau tot felul de jertfe, înălțând rugi zeilor, fără însă să-i dea, vreunuia dintre ei, porecle și nume, deoarece nu auziseră încă de ele”[3], că pelasgii „obișnuiesc să aducă jertfe lui Zeus (Diaus, adică cerul zilei – n. n.), suindu-se pe cele mai înalte piscuri de munte, înțelegând sub numele de Zeus toată roata cerului. Aduc jertfe soarelui, lunii, pământului, focului, apei și vânturilor. Din timpuri străvechi acestor zeități aduc ei jertfă”[4], iar peste vreo alte patr veacuri, părintele geografiei, Strabon (64 sau 63 î. Hr. – 24 d. Hr.), întărea aceste informații, spunând că „mulţi au afirmat că şi populaţiile Egiptului ar fi fost pelasge”[5], că „Muzica, în întregimea ei, este socotită tracă şi asiatică… întreaga Asie, până în India, din Tracia (deci, din Pelasgia – n. n.) are împrumutată cea mai mare parte a muzicii”[6], că asiaticii și egiptenii „au instrumente din munţi”[7]. La rândul lor, vechile cărți religioase sumeriene revendică rădăcini carpatice, prin inițiatorul mărturisit de tăblițele de la Tărtăria, „bărbatul cel mai integru Anu”, prin Enki, „fiul lui Anu, întâiul născut”[8] și prin „războinicul Ninurta, fiul lui Enilil”[9]. Inscripţiile regale de la Lagash, menţionează, pe contrafort, pe „zeul Ningirsu, războinic al zeului Enlil” (p. 44), „zeul Ningirsu, puternic războinic al lui Dumnezeu Enlil”[10] (p. 47), apoi şi alţi zei. În „Cea mai veche poveste a Creaţiei”, se spune că, „După Anu, Enlil, Enki şi Nin-harsagga / au condus capetele negre (deci, pe pelasgi – n. n.)… de pe un pământ (din Carpați, Enlil numindu-se „Enlil al Muntelui”: „Împăratul tău este marele munte tată, Enlil”[11], și „Marele Păstor”, ulterior primind și numele de Bel: „Când Anu şi Bel (Enlil) mi-au dat ţara Sumer şi Akkadia şi au încredinţat sceptrul lor în mâinile mele, am săpat canalul lui Hammurapi, numit Nukhush-Niş, care aduce abundenţa de apă până în ţara de Sumer şi în Akkad” (p. 110) – n. n.), pe alt pământ” şi că ar fi domesticit animalele, „fondând, în locuri curate, cinci oraşe” (p. 63)[12].

1874, Le tour du monde: Mausoleu roman la Petroşani

Când anume s-au întâmplat toate acestea? În „Crearea Soarelui şi a Lunii”, se spune că atunci „Când zeii Anu, Enlil şi Enki, / Prin sfatul lor sigur şi prin hotărârea lor / Au hirotonit reînnoirea Lunii ca zeiţă, / Rânduind-o drept oracol al Cerului şi al Pământului, / Luna Noua l-a determinat pe Anu să apară, / În mijlocul cerului pe care îl traversează”[13] (p. 70). În variantele semitice, deja i se spune lui Anu Zeul Soare.

Temple of the foundation of Heaven and Earth, în Wisdom Library

Și cum e posibil să vorbim despre o migrație europeano-indică insolită, când toată lumea, de la Max Muller încoace, știe invers? Păi, Geiger, de pildă, „susţinea că nici o dovadă nu a fost prezentată, vreodată, despre vreo migraţie ariană, de la est, la vest, şi că leagănul arienilor este mai probabil în Europa, decât în Asia”[14] (p. 29), iar „în 1873, Friedrich Muller a recunoscut forţa argumentelor în favoarea unei origini europene a arienilor, care au fost invocate de Benfey şi Geiger”[15] (p. 41). „În 1881, Fligier, preluând argumentele lui Cuno despre similitudinile din limbile primitive finice şi ariene, a ajuns la concluzia că adevăratul „vagina gentium” trebuie căutat în Europa de Est”[16] (p. 44).

Great Mosque of Samarra, to Ziggurat of Ur

Le tour du monde, 1874: Turnul roman de la Petroşani

O să mă opresc aici cu argumentele, pentru că vreau să vă vorbesc despre altceva: despre rădăcinile ziguratelor mesopotamiene, inclusiv a Turnului Babel, nu în Egipt (piramida din Saqqara), ci în Carpați, și anume în Țara Hațegului. Ba, dacă le dăm crezare lui Herodot și lui Strabon, chiar și piramida din Saqqara tot în Carpați își are rădăcinile. Înainte de toate, trebuie să înțelegem ce sunt ziguratele, și o vom face cu ajutorul unui englez, pe nume Kenny Slaught, care, în studiul „Ziggurats: Ancient temples from the cradle of civilization” (Temple antice din leagănul civilizației), ne dumirește că interesantul „cuvânt „ziggurat” provine din verbul „zaqqaru”, un cuvânt ackadian care înseamnă „construirea pe înălțime”. Mai mult decât un termen derivat etimologic din miturile sumeriene, era un cuvânt descriptiv, care se referea la acei munți artificiali ai peisajului mesopotamian ”, dar că, în ciuda aparenței, „zigguratele își au rădăcina în cultura Egiptului antic, dar, spre deosebire de construcțiile egiptene, făcute din piatră, aceste clădiri din Mesopotamia nu erau dedicate celor morți, ci celor vii. De fapt, unii cercetători consideră că cea mai veche dintre piramidele egiptene, piramida din Saqqara, a fost construită după modelul arhitectural al zigguratelor sumeriene”.

Pyramid of Saqqara Image courtesy, of Dr David Neiman

Franz Jaschke: Demsus, Dacisch Römisches Denkmal im Hatzeger Tal in Siebenbürgen

În general, fiecare ziggurat simboliza Templul temeliei Cerului și a Pământului „Temple of the foundation of Heaven and Earth”, dar și Scaunul (tronul) lui Dumnezeu („The Throne of God”). Dintre aceste două definiții, născocite în general de sumeorologii englezi, eu optez pentru prima, pentru că Anu (Cerul), primul inițiator religios al omenirii (evreii îi spun Tatălui Ceresc Anu-Yahve), își începuse inițierile în „legi” (legile pelasgine, regăsibile în dreptul valah de mai târziu) „în orașul arbore, de lângă râul cu apă”, deci în Tărtăria de pe Mureș. Așa spun celebrele tăblițe, dar muntelui îi revine întâietatea în inițieri, pentru că atunci „când Soarele, Zeul Cerului, a văzut templul de piatră din munţi, care îi fusese închinat… a mers la Puternicul Dumnezeu” (p. 159), ca „să-l arunce deoparte”, iar în bătălia cosmică, „puternică este lupta, puternică este lupta! Vacarmul cerului aduce foamete şi moarte pe pământ” (p. 159), dar puternicul Dumnezeu acceptă, în finalul confruntării cosmice, ca Soarele să aibă un templu în munte, cu „scaunele şi masa lui”[17] (p. 161), cum se zice în compoziţia mitologică hittită „Cântecul lui Ullikummi”, unul dintre cele mai bine păstrate texte literare hurriene.

Calea Zeilor, în Cambodgia, Complexul Sambor Prei Kuk

Calea Zeilor, în templul ziggurat de la Densuș – foto: Alexandru Baboş

Iar „templul în munte”, ziggurat cubic, precum cel ulterior de la Ashub („Stage towers of Anu-Adad temple at Ashub”), sau zigurat cilindric, precum cel de la Samarra, pe ruinele căruia s-a durat o moschee, se găsesc în Țara Hațegului, la Densuș și, respectiv, în apropierea Petroșanilor. Sunt, probabil, acoprite de păduri, de pământ și de indolență, și alte vestigii ancestrale, anterioare și piramidei în trepte din Saqqara, în Egipt, considerată modelul zigguratelor sumeriene, vestigii carpatice care sunt cu adevărat temple solare în chiar „leagănul civilizației”, Munții Carpați, cei pe care îi numea leagăn al vieții chiar și Lao Tse, descriindu-i asemeni „arcului ochiului omenesc”, pentru că, în vremuri imemoriale, înconjurau „un uriaș iezer”, deci o mare interioară (Transilvania), care a secat, odată cu marele diluviu, atunci când s-au surpat făgașuri de scurgere, albii pentru marele râuri care alimentaseră, până atunci, iezerul.

Temple Neo Sumerian Great Ziggurat of Ur, near Nasiriyah Iraq

Densuş, în 1904, cu acoperiş de şindrilă, pe care nu îl avea în 1865 – Răvaşul, nr 28, din 9 iulie 1904

Într-un material anterior, sugerasem, fără probe, că templul de la Demsuș ar fi unul solar pelasg, dar nu știam mare lucru despre ziggurate (până și „calea spre cer” este aceeași la pelasgi și la ackadienii de mai târziu). „Aceste structuri au fost construite folosind calcule matematice complexe, ceva rar pentru timpul și locațiile respective. Cei care au pătruns în piramide în formă de turn, aveau nevoie de un număr imens de muncitori și de o uriașă cantitate de materiale. Singurul acces la ziggurate era prin spiralele scărilor care traversau fiecare nivel; unele dintre acestea, de aproximativ 196-230 de picioare, indicând cele patru direcții. Înălțimea medie a fost cuprinsă între 49 și 100 de picioare: o clădire mică astăzi, dar un munte uriaș în acele vremuri”, zice englezul Kenny Slaught, dar aceste „construcții pe înălțime” („zaqqaru”, în numirea ackadiană) s-au durat, pentru prima dată, chiar pe înălțimi, și anume pe platourile luminoase ale Munților Carpați, acolo unde își au originea Poezia, Muzica, Dansul inițiaticelor ceremonii totemice, dar și toate religiile lumii.

Densuș, reproducere după acuarela lui Jaschke, pe la 1820

Templele de la Densuș și de lângă Petroșani, dacă ar fi cu adevărat cercetate, ar aduce un interes mondial pentru România. Nu sunt dacice, nici romane, ci pelasge, deci ruinele de la Densuș nu sunt din secolul IV înainte de Hristos, ci cu mult anterioare vechiului Egipt. În fond, primul conducător al Egiptului, numit osiris (titlul de conducător fiind, înainte faraon, cel de osiris), își declara și revendica rădăcinile pelasge. „Aşadar, mitologia vechilor şi mai vârtos a străbunilor noştri, care însă e încopciată cu cea a mai multor popoare, are pentru noi mai mult interes decât pentru orişicare popor european, fiindcă noi posedăm o mulţime însemnată de rămăşiţe din ea. Este sfântă datoria de a căuta acele rămăşiţe şi de a le feri de noianul timpurilor şi al uitării”[18]. Pentru că „nu cutare şi cutare biserică, cutare şi cutare confesiune, cu principii altminteri prea divine, prea liberale, prea umanitare, precum că „nu este între noi nici grec, nici roman, nici liber, nici sclav, ci toţi suntem una în Christos”, nu atare biserica şi confesiunea religioasă ne-au dat cele ce nici dânsele nu aveau: puterea conservatoare a naţionalităţii noastre. Biserica ne face serviciu naţional conservativ numai accidental, numai întrucât ştie răspândi lumina; ea, din contra, ne-a dat când pe mâna slavonismului, când pe a grecismului, când pe altele. Ceea ce însă, în trecut, ne strecoară printre atâtea Scylle şi Caribde, ne scoate ca prin minune din ghearele morţii naţionale iminente, la viaţa actuală, fură, în prima linie, prea îndegetatele tradiţii şi reminiscenţe sacre. Prin mijlocirea acestora ne şoptiră străbunii, din mormânt”[19].

[1] Herodot, Istorii, II, L, p. 156

[2] Herodot, Istorii, II, LII, p. 156

[3] Herodot, Istorii, II, LII, p. 156

[4] Herodot, Istorii, I, CXXXI, p. 78

[5] Strabon, Geografia, I, I, 4, p. 30

[6] Strabon, Geografia, II, X, 17, p. 438

[7] Strabon, Geografia, II, X, 16, p. 437

[8] Sitchin, Zecharia, The lost Book of Enki, p. 10

[9] Sitchin, Zecharia, The lost Book of Enki, p. 11

[10] Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917

[11] Langdon, Stephen, Sumerian Liturgical Texts, Philadelphia, 1917, p. 114

[12] Ibidem