Raptul austriac din gloria Bisericii Ortodoxe
De peste un veac, pe care eu încă nu l-am împlinit, se tot repetă prin românime că, după ce au comis „cumplitul rapt” al răpirii Bucovinei de la „patria mamă” (Turcia, în dreptul internaţional; Rusia, în fapt), austriecii s-au pus pe rusificat masiv Bucovina, visând, probabil şi o despresurare a Vienei de sub ruşi, dacă tot le merseseră cu turcii. Dar se întâmplă, de o vreme, că tot transcriu recensămintele din anii 1770-1774, făcute din ordinul feldmareşalului rus Rumeanţev (Rumeantzow, în alte grafii), şi nu pot să nu bag de seamă şi la cap că, cu prilejul transcrierilor de până acum, am întâlnit atâţia ruşi prin Bucovina, prin ţinuturile Botoşanilor şi prin cele ale Hotinului, încât mi-e teamă – vorba vine! – că s-au aşternut „fraţii de la răsărit” prin sângele (şi prin codul genetic) celor mai mulţi dintre moldoveni. În anii aceia, măcar jumătate dintre locuitorii din nordul moldav erau ruşi, iar austriecii, degeaba se laudă, nu i-au adus, pentru că abia unelteau pentru medierea cu folos între turci şi ruşi, care aveau nevoie de niscaiva pace, batăr până să se usuce sângele de pe piepturile cailor. Şi-atunci, cine i-a adus, cine a rusificat atât de glorios nordul Moldovei?
Răspunsul e simplu: proprietarii. Cei câţiva boiernaşi, care mai aveau jirebii prin unele sate, şi, mai ales, marele proprietar de moşii, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Şi să nu credeţi că i-a fost uşor: începuse cu doar câţiva huţului, cărora le-a închiriat munţii, numind obcinele Bucovinei „munţii huţăneşti”. Curând, pentru că pământuri întinse şi roditoare şedeau nelucrate, Biserica Ortodoxă, care predica în slavonă, pentru că limba română era diavolească, a început să-şi aducă din Rutenia şi de prin Galiţia enoriaşi cu har dumnezeiesc, lucrând persuasiv pentru îndumnezeire şi cu populaţia băştinaşă: „Marie, Marie, ca mâine ai să ajungi în faţa lui Isus (încă nu se scria „Iisus”, pentru distigere de „papistaşi”) şi nu o să poţi să-ţi spui păsurile, pentru că nu cunoşti limba lui Dumnezeu, slavona; iar Isus nu înţelege iotă din limba diavolească a moldovanilor!”. Biata Maria, bigotă şi atunci, ca şi azi, începea să rumege silabe slave, pentru a-şi pregăti rechizitoriul căinţei în limba rusă, pe care, când va fi să fie, să-l înmâneze bunului Iisus, apoi, încetul cu încetul, a învăţat ruseşte şi a murit fericită. Am ascultat-o, pe când păşea pe cer, cât de duios şi de sfâşietor murmura: „Boje, moi! Boje, moi!”.
Aşa că îi rog pe istorici şi pe ceilalţi patrioţi români să nu mai păgubească, în favoarea austriecilor, Sfânta Biserică Ortodoxă Română de gloria de a fi rusificat nordul Moldovei şi le mulţămesc anticipat, în limba moldovenească a dumnezeirii: „Bogda-prosti!”.