Cântecul cămăşii de trecere: lui Petrică Ştirbu

*

Pasărea desface lumile şi ţipă,

e atâta cale de păşit şi-mi pare

trecerea un zvâcnet amplu de aripă

răstignit de vremuri într-o lumânare,

iar de-mi pun cămaşa de drumeţ mă strânge

cumpăna fântânii scursă drept pecete

amplă şi străină ca s-o port în sânge

*

Şiroind cu treceri peste lumi încete,

tot mai am nevoie de-un pahar cu apă

ispitind cu flăcări setea – ascunziş

răzvrătit în mine, deşi-i pus să-ncapă

bietul suflet peste ultimul tăiş

ultimă ofrandă, dată pe furiş.

Cântecul împovărării ierbii: lui Ilie Niţă

*

Ierburile urcă peste zări albastre,

lângă ierbi mesteceni umbrele-şi răsfiră,

iar din cer se-nchină ierburilor astre,

efemeră-i roua care le înşiră.

*

Nu-mi mai simt cuvântul între cer şi rouă,

inima tânjeşte după veşnicii,

ţin în palme încă lumile-amândouă,

aşteptând cuvântul doar cuvânt mă ştii.