1919, Ştefan Bălceşti: Cântec

*

Vai, ce timpuriu s-a lăsat bruma

Peste tine, suflet iubitor!…

Ofiliţi de-acum pe totdeauna

Crinii tăi se scutur pe răzor

*

Şi-orişice petală, cât de mică,

Când porneşte-n vânt pe cărărui,

Inima de plâns mi se despică

Şi se-ncurcă firul gândului,

*

Vai, ce timpuriu te-ajunse focul

Şi blestemul ne-ndurat de greu,

Vai, şi cum te paşte nenorocul,

Suflete, o, suflete al meu!

*

(Răsăritul, nr. 11, 1 februarie 1919, p. 11).