1910, Liviu Marian: Revedere

*

Mort m-au crezut cu toţii,

Şi tu, care altădată

Abia-mi zâmbeai trufaşă în visu-ţi fericit!

Din toţi câţi te-au iubit

Şi-au plecat în luptă

Mă-ntorc târziu eu singur

Rănit, slab, palid, o umbră înviată…

*

Făptura-ţi fermecată

Din nou îmi iese-n cale

Şi-un zâmbet diafan,

Ce-ar vrea întreg trecutul

Din mintea mea să-l şteargă,

În preajma mea aleargă

Ca să mă strângă-n braţe…

*

Nu te trudi în van,

Dacă-am putut în iadul

De lupte sângeroase

Să stau făţiş cu moartea

Şi plumbii să-i înfrunt

Cu-o oarbă îndrăzneală,

Tăcuta-ţi milogeală,

Ce vine-aşa târzie

Şi-aşa de laşă-n locul

Iubirii îngropate,

Nu pot ca s-o ascult!

*

(Răsăritul, nr. 14, 15 martie 1919, p. 10).