1904: Iconografia comemorării lui Ştefan cel Mare

*

Mărturiile din presa vremii, referitoare la comemorarea împlinirii a 400 de ani de la plecarea lui Ştefan cel Mare din această pustietate, le-am reprodus, în urmă cu nu mai ştiu câte săptămâni. În esenţă, enervaţi de arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer, care nu doar că nu se prefăcuse “că ne respectă istoria”, cum titra Nicolae Iorga, ci scosese la lumină Cetatea Sucevei, interzicând statutul de carieră pentru târgoveţi, reconstruise Mirăuţii şi Putna, reparând temeinic toate bisericile voievodale, regăţenii au pus şi ei de sărbătoare taman ca Lungu de Ziua Sfântului Ioan cel Nou, pe care o confundă şi cufundă cu Ziua Sucevei.

*

O mascaradă populară, cu omagieri penibile ale bietului rege prusac al regatului român, în faţa căruia se închina chiar şi Ştefan cel Mare, un teatru de prost gust, cu false recuperări de memorie, cu slujbe peste slujbe religioase de pomenire a… Regelui, cu vorbăraie deşartă, tipic românească, şi cu entuziasm băşcălios – asta a fost versiunea “naţională” a unei lustruiri de sine a altei generaţii penibile, aproape la fel de penibilă precum cea de astăzi, care şi-a pus în cap să băşcălizeze până la compromitere ia bucovineană (românească, ucraineană şi huţulă), dacă tot a fost sacralizată de unii cu glagorie în patrimoniul UNESCO. Nu-i bai, îi venim noi de hac şi bietei ii, dacă tot şi-a luat nasul la purtare!

*

Fotografiile care urmează sunt luate din Calendarul “Minerva” pe 1905 şi, în ciuda deteriorării lor prin abandonare în pagini şubrede, înseamnă mărturii, dacă nu cumva şi o blajină admonestare a vremilor, adresată ocârmuitorilor de astăzi: “Nu-i imitaţi pe ăia, că vă faceţi de tot râsul!”. Numai că politicienii nu aud, niciodată, nici şoaptele timpului şi nici pe cele ale oamenilor oameni, din acest minunat ţinut, căruia îi venim noi de hac, odată cu ia!

*

*