1870: Prima adunare în cauza autonomiei bisericii | Dragusanul.ro

1870: Prima adunare în cauza autonomiei bisericii

1870 Prima adunare Federatiunea

*

ținută în Cernăuți, în 11/23 iunie 1870

*

De mai mult de două decenii, inteligența poporațiunii drept-credincioase din Bucovina a stăruit, prin felurite cereri, pe la locurile competente, pentru recâștigarea autonomiei bisericești, rezemându-se, totdeauna, pe așezămintele bisericești, pe cerințele timpului de față și, în fine, pe legile fundamentale de stat.

Însuși venerabilul Consistoriu, dimpreună cu Sfinția Sa episcopul Bucovinei, în luna lui iulie, anul trecut (1869 – n. n.), a înaintat înaltului minister din Viena un raport, în această privință, conform dorințelor rostite de diecezani, și urmat de un proiect de lege, cu 45 articole, prin care a cerut, cu tot dinadinsul, realizarea deplinei autonomii bisericești.

Înaltul minister a răspuns, la acest raport consistorial și la repetatele cereri ale diecezanilor, a sosit un emis ministerial, dintr-a 11 ianuarie 1870 și, în urma mai multor alte deciziuni, în privința administrării averii besericești, adică a Fondului religionar, care toate au aruncat spaimă și îngrijorare în poporațiunea drept-credincioasă din țară pentru viitorul, dreptul și averea bisericii ei străbune.

*

Aceste îngrijorări au îndemnat pe mai mulţi bărbați de bine și prevăzători a se aduna, în Cernăuți, la o sfătuire comună. Această adunare privată, compusă din bărbaţi din toate stările, în număr de 28, s-a ținut la 13/25 aprile a. c., tocmai în ziua de „Buna-Vestire”. Cu toții, ca într-un cuget, au recunoscut pericolul cel mare, în care ne aflăm cu drepturile autonomiei bisericii noastre, precum și trebuința cea mai neapărată de a face pași comuni, energici și solidari în contra tuturor încercărilor de a ne nega, de a nu ne da sau de a ne schimonosi drepturile noastre de autonomie bisericească.

Cu toții au crezut că o manifestare unanimă, din partea întregii poporațiuni drept-credincioase din țară, va deșcepta pe contrarii deplinei autonomii besericești, în apucăturile lor nelegiuite, de până acuma, și că îi va aduce, poate, pe calea cea dreaptă, și, de aceea, au și decis convocarea, în orașul Cernăuților, a unei întruniri publice poporale, care singură să determine paşii ce au să se facă din partea diecezanilor drept-credincioși pentru recâștigarea autonomiei bisericești, astfel după cum o cer așezămintele bisericii, legile fundamentale de stat, cerințele timpului și după cum a fost propus-o și venerabilul consistoriu episcopesc, în raportul său către minister, din 6 iulie 1869.

*

Hurmuzachi George Familia 20 din 1865Purcezând, din aceste puncte de vedere, adunarea din ziua „Bunei-Vestiri” a ales, din mijlocul său, un Comitet, pe care l-a însărcinat cu convocarea unei întruniri publice de drept-credincioși și cu punerea la cale a tuturor preparativelor pentru ținerea acelei întruniri. Acest comitet s-a constituit îndată, alegându-și președinte pe Dl Dr. Demetriu Bendela, iar vicepreședinte, pe dl Georgiu Hurmuzachi; a ținut un șir de ședințe, în care a dezbătut atât modul convocării acelei întruniri poporale, cât și rezoluțiunile ce a crezut de cuviință a se supune la deliberarea și deciziunea ei. Apoi, a compus și a expediat, îndată, către toți preoții și comunele sătești, către toți răzeșii și proprietarii mari, către toți diriguitorii, profesorii și învățătorii ortodocşi din țară, precum și către cei mai distinşi orășeni, de prin diferitele orașe ale țării, un apel de convocare. Totodată, comitetul convocator a tipărit, în limba română și ruteană, și a expediat un program pentru întrunirea poporală, ce s-a ținut în Cernăuți, într-a 11/23 iunie 1870, în cauza realizării autonomiei bisericii drept-credincioase din Bucovina.

Joi, într-a 11/23 iunie 1870, pe la 8 ore, dimineața, publicul drept-credincios a început a se aduna în biserica catedrală din Cernăuți, unde s-a celebrat sfânta liturghie. De aicia, poporul drept-credincios, în număr de peste 2.000 sau, după chibzuința unora, 3.000-4.000, între care ca la 180 de preoți, mai toți patronii bisericești, amploiaţi, învățători, orășeni din toate orașele țării, și țărani, mai din fiecare sat, trimiși anume încoace de comunele lor bisericești, au pornit, în convoi, spre grădina publică, către locaţiile pentru întrunire.

*

Cu toate că publicul drept-credincios, venit, de prin toată țara, într-un număr atât de mare, cât nici nu se așteptase, și cu toate că comitetul convocator avea la mână încuviințarea guvernului, totuși întrunirea nu s-a putut ține, afară de locaţie, din cauză că chiar în această zi de duminică plouase foarte tare și tot sta să plouă, și bătea vânt cumplit. De aceea, poporul drept-credincios a fost chemat înlăuntru și îndată a împlut sala cea mare, cinci odăi spațioase de prin împrejur, care comunicau cu sala, prin uși și ferestre deschise și galerie, și o parte a mai rămas încă afară; dar, îndată ce s-au început dezbaterile și unii din cei dinlăuntru, la momente potrivite, au ieșit afară, spre a lua aer, cei rămași pe afară au intrat înlăuntru, spre a ocupa locurile rărite și, așa, tot schimbându-se, au urmat până în fine.

Adunarea din Cernăuți, din 11/23 iunie 1870, decide :

*

I. A declara că a văzut, cu adâncă părere de rău, cum toate guvernele de mai înainte, în loc de a lua în seamă, după cuviință, dorințele cele legiuite și drepturile cerute ale creștinilor răsăriteni din Bucovina, precum și voturile, și manifestațiunile celor dintâi factori și locuri competente din țară și împărăție, au crezut a face mai bine de a asculta, în una din cele mai mari afaceri ale țării, o birocraţie ce nu dorește înaintarea și înflorirea bisericii Bucovinei, a noastre, a celor ce suntem de altă lege (strigări zgomotoase: Adevărat este!), care urmare nu poate mulțumi pe un popor credincios împărăției, ci mai degrabă este în stare a-i turbura liniștea sufletului, a-i vătăma simțămintele cele mai scumpe și a-i surpa toată credința în dreptatea guvernului către fiii besericii; drept-credincioșii din Bucovina (aplauye). Deci, dară, provocându-se Adunarea aceasta la uricele ctitorilor și ale bisericilor din Bucovina, la prea înalta rezoluțiune a împăratului Iosif II, din 11 decembrie 1781, prin care s-au sancționat condițiunile, desfășurate, mai apoi, prin multe decrete ale ministerului de război de atunci, ale așa numitului „Hofkriegsrath” despre lucrarea moșiilor bisericești din Bucovina, numai sub cuvânt de administrație comună; mai departe, provocându-se Adunarea la prea înalta rezoluțiune a Maiestăţii Sale împăratul Francisc I, din Tropau, 18 decembrie 1820, prin care s-a garantat, din nou, caracterul de necontestat confesional și menirea cea deosebită și foarte îngrădită a Fondului religionar gr. or. din Bucovina; și, în fine, întemeindu-se pe constituțiune, care asigură și bisericii răsăritene dreptul de autonomie în administrare: Adunarea protestează în contra a orice prejudiciu nefavorabil și în contra tuturor urmărilor stricacioase, care s-ar putea ivi, pentru binele besericii gr. or. din Bucovina, pentru toate drepturile ei, anume pentru dreptul ei asupra Fondului gr. or. din Bucovina, cu un cuvânt, pentru deplina ei autonomie, fie aceste urmări din orice fel de ordinațiuni și măsuri administrative, din timpul trecut sau viitor, din orice ordinațiuni și măsuri care ar fi în contrazicere cu rezoluțiunile împărătești menționate mai sus și cu constituțiunea din 21 decembrie 1867, sau care nu s-ar fi înființat pe cale legală sau constituțională (aplauze prelungite).

*

II. Să se tramită, cu grăbire, o nouă adresă, din partea acestei Adunări, către consiliul de miniștri, la Viena, cerându-li-se: ca și biserica răsăritului din Bucovina să ajungă a vedea că constituțiunea este și pentru dânsa un adevăr; să se dea bisericii acesteia autonomia cerută, deplină și neslăbită, în puterea legii fundamentale de stat despre drepturile generale ale cetățenilor, articolul 15, dreptul încă tot reținut, până în ziua de astăzi, dreptul de autonomie, adică dreptul de neatârnare de către dregătoriile administrative, în afacerile din lăuntru, și administrarea Fondului religionar gr. or. din Bucovina, sub controlul guvernului împărătesc și cu toate garanțiile trebuinciose, în privința aceasta; dar, mai întâi decât toate, pentru ca să se convoace, cât mai curând, un congres constitutiv pentru eparhia Bucovinei, compus, prin alegeri libere, din preoți și din mireni, după modul cum s-a urmat, în privința aceasta, cu voia împărătească, și în Ungaria, față cu surorile biserici română și sârbească, căci numai un congres bisericesc constitutiv are dreptul și priceperea de a lămuri și stabili autonomia bisericii răsăritului din Bucovina, în marginile așezămintelor bisericii drept-credincioase și conform cu drepturile cele vechi ale țării; precum și cu privire la cerințele timpului de față, în împrejurările faptice, la trebuințele eparhiei și la legile de astăzi ale statului. Iar în urmă, să se înainteze lucrările congresului la locurile cele înalte, spre a se urma, mai departe, în privința lor, după constituțiune, și să se supună prea înaltei sancţiuni a Maiestăţii Sale, prea înaltului împărat (aprobări, din toate părțile).

*

III. Totodată, să se invite venerabilul consistoriu gr. or. al Bucovinei spre a se însoți, cu toată îngrijirea scaunului episcopesc al țării, la acești pași și de a sprijini, din toate puterile, din partea sa, și mai departe stăruințele pentru a se rezolva, cât mai curând, cauza cea vitală a bisericii din Bucovina (aprobări, din toate părţile).

*

IV. Un comitet, anume ales de către adunare, să se însărcineze cu îndeplinirea deciziunilor de față și, pe lângă aceasta, comitetul numit să fie îndatorat de a urmări cursul acestei cauze, cu cea mai mare luare aminte, de a încunoștiința, necontenit, pe popor despre el, de a convoca, spre acest scop, de ar fi de trebuință, și în alte părți ale țării, adunări publice de popor, de a înlătura orice piedice ce le-ar întâmpina el, și de a întreprinde toți paşii, legiuiţi și trebuincioși, pentru a ajunge, odată, eparhia drept-credincioasă a Bucovinei, cât mai curând, la autonomia sa (aprobări și aplauze prelungite).

*

După citirea și primirea acestor propuneri, Dl Ion Sbiera ia cuvântul și mulțumește adunării pentru acest lucru atât de cumpănit și de mare. Citește, apoi, numele celor 45 bărbaţi, care au să compună noul comitet, care are să aducă la împlinire toate deciziunile Adunării; aceşti membri, propuşi de comitetul convocator, se primesc toți cu unanimitate și cu aprobări și aplauze generale.

I. G. Sbiera

I. G. Sbiera

Președintele constată primirea propunerii din urmă, adică alegerea noului comitet, de 45 de bărbaţi, care va avea să aducă la împlinire toate deciziunile adunării din 11/23 iunie 1870, și, cu aceasta, lucrările se încheiară și adunarea se dizolvă.

Cu toate că duşmanii bisericii și ai poporului, mari și mici, pe față și ascunşi, au fost întins, cu săptămâni întregi, mai înainte, în toate părțile țării, relelele lor infernale, spre a abate pe cei slabi de înger, iar mai ales pe poporul țăran, de la împărtășire la această întrunire publică; cu toate că șoaptele lor erau, care mai de care, mai captivante și mai seducătoare, totuși bunul simț al poporului și prudența inteligenței ce-l conducea au triumfat, cu fală, asupra toturor intrigilor și uneltirilor. Poporul, dimpreună cu inteligența sa din toate stările, s-a adunat, cu miile, spre surprinderea și rușinea contrarilor, și a luat parte la dezbateri, în unire, cu frăție și bună înțelegere. Nici o notă discordantă n-a cutezat să turbure, în public, această armonie cu adevărat frățească și creștinească, întemeiată cu tărie între toți fiii buni ai patriei, prin secole de zile senine și dulci și de zile triste, amare și pline de suferință.

Mulţi ne credeau plini de egoism, dezbinați și sfâșiați, gata ca mieii spre junghiere și pradă; dar geniul cel bun, spiritul creştinismului, ne-a luminat ca prin farmec și ne-a strâns, din toate unghiurile țării, la un loc, spre a ne sfătui împreună, pentru salvarea besericii și a patriei. Principiile ce s-au dezbătut și adoptat în unanimitate, în această adunare, autonomia comunităţii creştine, a bisericii drept-credincioase din țară, în toate ramurile ei de activitate, vor rămâne pururea steaua conducătoare a toturor fiilor ei sinceri și nimeni nu-i va putea abate de la ele.

*

Gravul pericol comun, cuvântările cele înfocate și bine simțite, ce căutau să-l împrăștie prin provocare la bună înțelegere și activitate solidară, prin unirea în cugete și simțăminte, ce se arată din toate părțile, entuziasmul de nedescris, ce s-a manifestat necontenit, de la începutul adunării, până la încheierea ei, a fost atât de fermecător, încât nu unul își înghițea plânsul și nu unuia îi curgeau lacrime de bucurie și de duioşie, la acest spectacol măreț și neobișnuit încă.

Îndestularea, multiumirea, bucuria și însufleţirea ce strălucea radios din fețele fiecăruia, au rămas urme neşterse în inima noastră, a tuturora, precum și dorința fierbinte de a ne vedea, cât mai des, adunaţi împreună, spre consultări comune, în toate afacerile care ating, de aproape, interesele și existența nostră.

*

(Federațiunea, Anul III, Nr. 81-413, duminică 4/16 august 1870)