1885: Mișcări religionare în Bucovina
*
Din o apologie, publicată, în limba germană, de venerabilul consistor arhiepiscopesc gr. or. din Cernăuți, aflăm, cu mare mâhnire, că biserica soră, din numita provincie, este expusă, astăzi, la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, la niște mișcări religionare, ce nu voiesc a rămâne, nicidecât, mai prejos goanelor de suflete, din trecut.
Din cele multe, cuprinse în această apologie, notăm că, de mai mult timp, cutreieră orașele și satele din Bucovina mai mulţi misionari iezuiti, care fac, în sânul poporațtiuni biserici orientale,propagandă în favoarea bisericiei romano-catelice. Afară de aceasta s-a instalat, înainte cu trei ani, în Cernăuți, o mănăstire de ursuline, cu un internal de educație pentru fete, cu scopul ca, primindu-se în acest internat si fete de religie greco-orientală, să se crească în spiritul bisericii romano-catolice. De asemenea, se prepară a se instala, în mai multe părți ale țării, mănăstiri de călugărițe, iar în capitala țării, în orașul Cernăuți, se prepară a se așeza, cu locuința, Arhiepiscopul romano-catolic Felinsky, care a fost izgonit din Rusia.
*
Scopul aeestei propagande nu este numai unu scop religios, ci este și un scop național, și anume se intenționează a se reuni Bucovina cu Galiția, mai cu seamă că, în chipul acesta, poporațiunea română autohtonă din Bucovina să-și piardă, cu totul, valorea și importanța ce o are astăzi, fiind Bucovina provincie autonomă, cu dieta ei și cu guvern propriu teritorial. în serviciul acestei propagande sunt toți funcţionarii, invățătorii și, peste tot, toți străinii, care, veniţi din Galiția, s-au așezat în Bucovina.
Mijloacele ce le întrebuințează atât cleral catolic, cât și funcţionarii mireni, sunt de o astfel de natură, încât, astăzi, să pară de necrezut. Anume, în o circulară, eexpediată către decanatele subalterne din Glaliția și Bucovina, de către Mitropolitul greco-catolic Silvestru Sembratovici, biserica orientală se numește „schisma”, iar credincioșii ei „schismatici”; preotul greco-catolicudin comuna Podzahaiec, în o cuvântare, ținută în biserica de acolo, a declarat, între altele, că „în credința bisericii orientale chiar diavolul și-a făcut locuința sa”, astfel încât chiar și auditorii săi greco-eatolici s-au indignat, la auzul acestor euvinte.
*
Un alt preot a declarat, în biserică, cu ocaziunea unei solemnităţi, că „religiunea bisericii orientale” este „rea și falsă”, că această religiune este „poarta care conduce la iad” și că „este mai rea decât religiunea mohamedană, și mai bine să se facă cineva turc, decât să primească ortodoxia”; iar un procuror regesc, cu ocaziunea unei pertractări (petreceri – n. n.) publice judecătorești, a declarat, înaintea unui numeros auditoriu, că biserica orientală este „apostată” și „schismatică”.
Dupa enumerarea acestora și a altor cazuri, care, desigur, nu fac nici cea mai mică onoare făptuitorilor, venerabilul consistor arhiepiscopesc din Cernăuți protestează, cu toată energia, contra acestor apucături și aparițiuni necreștine, alimentate, cu atâta zel, de o biserică creştină, în contra religiei și confesiunii noastre, și apelează la guvernul țării, de la care, atrăgându-i atenţiunea asupra lor, așteaptă ca, în interesul snsținerii păcii inter-confesionale în țară, să ia dispozițiunile necesare pentru încetarea lor.
Ocupaţi prea de ajuns, în coloanele acestei foi, cu afaceri de ale nostre, de aici, de acasă, rar ni se dă ocaziunea de a ne putea interesa, precum, în adevăr, ar trebui să o facem, și de cele ce se petrec în celelalte biserici surori.
*
Cu durere, însă, trebuie să constatăm, însă, și de astă dată, că noi, generațiunea actuală, trăim într-un timp din cele mai grele în toate părțile. Dar, ca creştini, nu putem nicidecât privi, în această greutate, un joc al întâmplării, după ce credința noastră religioasă ne spune că nimic nu se întâmplă în lume, fără un plan și fără un scop anumit.
Ne-a fost, desigur, dat să trecem prin aceste greutăţi, ca să fim puși la probă; și, prin greutăţi și necazuri, să ne oțelim și întărim, tot mai mult, în luptă, pentru că printr-însa să ne putem crea înșine o soartă și stare mai bună.
*
Acesta este unicul cuvânt de mângâiere, pe care îl putem zice, la adresa fraților noştri de un sânge și de o lege din Bucovina, în fața grelei situațiuni, în care se găsesc dânșii astăzi. Dacă Dumnezeu ne ceartă, trimițându-ne greutăţi și necazuri, atunci este semnul că ne și iubește; și, certându-ne, ne va ajuta, la toți, ca să ne oțelim și să ne întărim, spre a putea pune stavilă la orice tentație și uneltire.
Sperăm că providența divină, care s-a îndurat a depune destinele bisericii greco-orientale din Bucovina în o mână puternică și o inimă ce bate cu atâta căldură pentru această biserică, va însufleți pe întreg clerul și poporul din Bucovina a lupta, cu energia ce o recere susținerea cauzei, grupându-se în jurul Eminenței Sale, Părintelui Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Silvestru Morariu-Andrievici. Astfel, scutul Celui Atotputernic nu va lipsi, niciodată, oștenilor care vor apăra, cu bărbăţie, credința strămoșească.
*
(Biserica și Școala, Anul IX, Nr. 32, 11/23 august 1885)